Între cădere și cădere
14:15, sâmbătă, 10 august, 2013 | Cuvinte-cheie: cadere, necredinciosi, păcate, pilde, vitamine duhovnicesti

Porumbelul, când se murdărește, aleargă repede la apă și se spală. Ei nu pot suferi necurățenia; nu-i place de ea.
O oaie, de o bagi într-un noroi, într-o mocirlă, umblă în toate părțile să fugă, să scape de acolo.
Dar porcul, când ajunge în noroi, se tăvălește și se lăfăiește în el cu plăcere. Asta-i lumea lui și plăcerea lui!
O așa deosebire este și între căderea celor credincioși și a celor necredincioși. Și credinciosul are clipe de cădere; și el se murdărește câteodată, dar el aleargă îndată la apă, ca porumbelul. Își spală îndată păcatul, prin lacrimi de căință și prin Sangele Domnului.
Dar, când cade necredinciosul, el se simte bine în mocirlă; el se tăvălește și se lăfăiește ca porcul în noroiul patimilor și păcatelor. Asta-i lumea lui de plăcere!
Extras din
Pr. Iosif Trifa, 600 istorioare religioase, Ed. Oastea Domnului, Sibiu 2007,p.222

Slujba Vecerniei are rolul de a ne aminti de vremea Vechiului Testament, începând cu crearea lumii, căderea în păcat a...
Înainte de căderea în păcat, omul nu plângea. Lacrimile au apărut după aceasta cădere, ca prin ele să-şi arate dorul...
Doi oameni alergau ca să-și scape viața. Erau disperați; la un moment dat unul cade, celălalt se apropie repede și-l...
Există și această luptă: când ești în lume, spui: „Vai, dacă aș fi în mănăstire, 15 acatiste aș citi pe...
Am primit, fiul meu, scrisoarea ta si am vazut in ea nelinistea ta. Nu te intrista, fiule. Nu te nelinisti...
Mărturisirea este sinceră numai atunci când este însoţită de hotărârea statornică de a nu mai repeta aceleaşi păcate, căci altfel...
Atunci când drepţii, înţelepţii şi cei cuminţi văd un păcătos pocăindu-se, se bucură şi sunt mulţumiţi. Dar cel mai mult...

În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc