Rugăciuni de pomenire pentru părinții ÎPS Mitropolit Vladimir, în satul natal
9:56, marți, 17 aprilie, 2018 | Cuvinte-cheie: colencauti, hotin, mitropolit vladimir, panihida, pomenirea celor adormiti

În Duminica a II-a după Paşti (a Sfântului Apostol Toma), Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, s-a aflat la Mănăstirea “Sf. Cneaz Vladimir” din localitatea natală, comuna Colencăuți, raionul Hotin din regiunea Cernăuți.
După Sfânta Liturghie a urmat înconjorul bisericii, după care Vlădica Vladimir a înălțat rugăciuni în cadrul unui Parastas de pomenire pentru ctitorii principali ai acestei Mănăstiri, adormiții Vasile și Vera Cantarean, părinții săi, care sunt înmormântați în curtea Mănăstirii.
„Ca o datorie de cinste, în fiecare an facem pomenirea ctirorilor mănăstirii, părinților mei Vasile și Vera, ca Domnul să-i odihnească cu drepții și ca rugăciunile pe care le facem să fie primite în Ceruri. De la trecerea lor la Domnul, îi port în rugăciune la fiecare Sfântă Liturghie și în chip deosebit în ziua de astăzi, când am deosebita bucurie de a mă afla în mijlocul consătenilor mei”, a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Rugăciunea râvnitoare a adunării binecredincioase pentru odihna și iertarea păcatelor celor răposați, a adus colincăuțenilor lumină, împăcare şi bucurie întru Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md







În Duminica a II-a după Paşti (a Sfântului Apostol Toma), Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, a oficiat...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău