Au trecut cinci ani de la răpirea celor doi episcopi sirieni. Rugăciune la Damasc pentru sănătatea şi revenirea lor
20:38, luni, 23 aprilie, 2018 | Cuvinte-cheie: episcopi răpiţi, Ioan Ibrahim, monitorizarea presei, Patriarhul Antiohiei, Patriarhul Ioan al X-lea, Paul Yazigi, rugăciune, ştiri externe, terorism
Cei doi episcopi sirieni răpiţi acum cinci ani, în 22 aprilie 2013, au fost pomeniţi duminică în rugăciune în Biserica Sfânta Cruce din Damasc.
Preafericitul Părinte Ioan al Antiohiei, împreună cu mai mulţi ierarhi, a oficiat Sfânta Liturghie, după care a rostit o rugăciune pentru sănătatea şi revenirea celor doi episcopi de Alep: Paul Yazigi și Ioan Ibrahim.
La final, s-a dat citire declaraţiei comune semnată de Patriarhul Antiohiei şi Patriarhul Siriac al Antiohiei, ocazionată de împlinirea a cinci ani de la dispariţia celor doi ierarhi.
În document se menţionează reînnoirea angajamentului de a concentra toate eforturile în găsirea episcopilor şi sunt transmise mulţumiri tuturor celor care au ajutat până în acest moment.
În timpul misiunii caritative desfăşurate acum cinci ani în satul Kafr Dael, episcopii au fost răpiţi de terorişti în apropierea oraşului Alep.
Patriarhul Antiohiei a transmis în această perioadă numeroase solicitări instituţiilor abilitate pentru readucerea ierarhilor, mai ales că Episcopul Paul Yazigi de Alep este fratele său. Celălalt episcop răpit, Ioan Ibrahim, face parte din Patriarhia Siriacă a Antiohiei.