Moscova: Se fac demersuri pentru ridicarea unui monument dedicat victimelor avortului
15:18, miercuri, 6 iunie, 2018 | Cuvinte-cheie: avort, Biserici Ortodoxe surori, Femei pentru Viață, monitorizarea presei, monument, Moscova, Rusia, ştiri ortodoxe, ştiri religioase, victime, Women for Life
Membrii mișcării Femei pentru Viață din Rusia propun ridicarea unui monument dedicat victimelor avortului în Moscova și au inițiat o acțiune de strângere de semnături în acest sens.
Această inițiativă a început în ajunul Zilei Internaționale a Protecției Copilului (1 iunie), informează Interfax-Religion citat de orthochristian.com.
„Împreună cu tine putem deveni vocea acestor copii – o voce care nu s-a auzit niciodată”, au scris activiștii pe o rețea de socializare, îndemnând la semnarea petiției și implicarea în proiect.
Deși în Rusia numărul avorturilor a înregistrat o scădere semnificativă în ultimii ani, zilnic au loc peste 2.000 de avorturi potrivit statisticilor (836.611 avorturi în 2016).
„La fiecare două minute, trei copii ruși își pierd viața din cauza avorturilor. Și acestea sunt doar statisticile oficiale, cifra reală ar putea fi mult mai mare”, au atras atenția „Femei pentru Viață”.
Activiștii ruși pro-viață au subliniat că scopul ridicării unui monument dedicat victimelor avortului este acela de a încuraja societatea să conștientizeze această „oribilă problemă” și de a „influența mințile și inimile oamenilor” pentru a-i ajuta să renunțe la decizia comiterii avortului.
Women for Life – Femei pentru Viață este o organizație formată din peste 3.000 voluntari din toată Rusia și cuprinde femei din diferite categorii sociale și profesii care luptă pentru viața copiilor nenăscuți.
Problema avortului este una intens discutată în spațiul public din Rusia. În 2017 au fost strânse peste un milion de semnături pentru interzicerea avortului prin lege.
Sursa: www.basilica.ro