Preotul secui Nagy Attila trece la Ortodoxie
7:58, duminică, 12 august, 2018 | Cuvinte-cheie: botez, convertire, convertire la ortodoxie, mănăstirea Plăviceni, monitorizarea presei
Un eveniment cu o mare încărcătură simbolică se va petrece la mănăstirea Plăviceni, în ziua de 9 august, data comemorării a 417 ani de la asasinarea lui Mihai Viteazu pe câmpul de la Turda (9 august 1601). Teologul și preotul unitarian Nagy Attila, titularul rubricii „Meditațiile unui secui” din revista Certitudinea, se va boteza în credința ortodoxă. Ceremonia de botez va fi oficiată de părintele Teoctist Moldovanu, starețul mănăstirii Plăviceni. Numele ortodox al lui Nagy Attila va fi Mihai. Nașul de botez este Miron Manega.
Mănăstirea Plăviceni, cunoscută și sub denumirea de Mănăstirea Alunișul, este o mănăstire de călugări cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, important monument arhitectonic din Țara Românească a epocii lui Matei Basarab, astăzi aflat în fază de reconstrucție. Pe locul mănăstirii a fost mai întâi o biserică, despre care se spune că a fost ridicată de Doamna Stanca, soția lui Mihai Viteazul.
Sursa: www.activenews.ro