Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost sărbătorită la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
16:40, sâmbătă, 27 octombrie, 2018 | Cuvinte-cheie: catedrala mitropolitana, Chisinau, cuvioasa parascheva

Sâmbătă, 27 octombrie 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană din municipul Chișinău, în ziua prăznuirii Sfintei Cuvioasei Parascheva.
Împreună cu Întâistătătorul au slujit mai mulți slujitori din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldvove.
În omilia sa, Mitropolitul Vladimir a vorbit despre exemplul Sfintei Cuvioase Parascheva „prăznuită ca model de viețuire a creștinilor într-o societatea ce devine din ce în ce mai desacralizată”.
Ierarhul a subliniat că „toată suflarea creștină astăzi pe toată faţa pământului mărturisesc credinţa neclintită în puterea dată Sfintei Cuvioase Parascheva de a arăta prin minunile sale că minunea este în ordinea divină a lumii tot atât de reală ca legea gravitaţiei”.
La final, Mitropolitul Moldovei a transmis tuturor celor prezenți urările de bine și spor în întărirea și creșterea duhovnicească a vieții duhovnicești.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul Corul de copii al Catedralei Mitropolitane „Naşterea Domnului”.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md

















Astăzi, 26 iulie 2026, în Duminica a VIII-a după Rusalii, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii...
Marți, 21 iulie 2026, în ziua prăznuirii Icoanei Maicii Domnului din Kazan, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul...
În Duminica a VII-a după Rusalii, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârșit...
Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a II-a după Pogorârea...
În Duminica I după Rusalii, închinată Tuturor Sfinților, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcopul Orheiului, Vicar mitropolitan, a...
În Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei), cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan,...
„Mai mare bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăiește, decât pentru drepții care nu au nevoie...
