A trecut la cele veșnice Protoiereul mitrofor Mihail Postoroncă
21:41, marți, 6 noiembrie, 2018 | Cuvinte-cheie: condoleante

Cu tristețe în suflet am aflat despre trecerea din această viață pământească după o boală cruntă a Protoiereului mitrofor Mihail Postoroncă.
Părintele Mihail a slujit la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”din orașul Mărculești, raionul Florești.
La trecerea acestui slujitor al Bisericii lui Hristos, suntem cu gândul și cu rugăciunea alături de familia și rudele îndurerate, îndemnându-i pe toți să se aline cu amintirea luminoasă a părintelui Mihail și să se îmbărbăteze cu nădejdea învierii și a vieții veșnice.
Fie ca Mântuitorul Iisus Hristos, Biruitorul morții şi Domnul vieții, să așeze sufletul robului său Protoiereului Mihail, împreună cu drepții, în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârșit.
Dumnezeu să-l odihnească în pace cu drepții Săi!
Cu arhierești binecuvântări și părinteşti condoleanţe pentru familia îndurerată,
† VLADIMIR,
Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove
* * *
Slujba de înmormântare va fi oficiată vineri, 9 noiembrie, la cimitirul „Sfântul Lazăr” din capitală
Sursa: www.mitropolia.md

Îndurerată şi greu încercată familie Saracuța, Cu multă durere în suflet am aflat de trecerea la Domnul a unui slujitor...
Mesaj de condoleanțe adresat familiei și rudelor la trecerea la Domnul a acordeonistului și dirijorului Mihai Amihalachioaie, pământean cu Înalpreasfințitul...
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a transmis un mesaj de condoleanțe. Am aflat...
Cu durere în suflet am aflat de trecerea la Domnul a unui slujitor devotat şi statornic al Bisericii Ortodoxe din...
Protoiereul Pavel Benzari, parohul bisericii „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din municipiul Soroca, a trecut la cele veșnice, fiind răpus de...
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la trecerea la cele veșnice a Episcopului Atanasie Jevtici din Biserica Ortodoxă...
Îndurerată şi greu încercată familie Valuța, Iubiți credincioși, Am aflat cu multă întristare de trecerea la cele veşnice a Prot....
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău