Biserica de vară îşi serbează hramul – Mănăstirea Frumoasa
20:25, miercuri, 28 august, 2013 | Cuvinte-cheie: Adormirea Maicii Domnului, duhovnic, frumoasa, hram, manastirea frumoasa

În ziua prăznuirii Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Biserica care poarta acest hram a fost neîncăpătoare, mulţimi de credincioşi au avut dragostea de a se ruga împreună cu noi la acest eveniment.
Dimineaţa a fost citit acatistul în cinstea sărbătorii, apoi ceasurile şi Sfînta Liturghie, cei care au primit dezlegare de la duhovnic s-au împărtăşit cu Trupul şi Sîngele lui Hristos.
Dupa care a avut loc tradiţionala procesiune de înconjurare a bisericii încheiată fiind un cuvânt de învăţătură rostit de Ieromonahul Iordan (Sîrbu) în care a explicat simbolismul sărbătorii de astăzi şi importanţa ei.
La final toţi cei prezenţi au luat parte la o agapă frăţească, organizată cu multă osteneală de maicile şi surorile din obşte, în trapeza mănăstirii.
sursa www.frumoasa.md










Întru naştere Fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii...
„Ridicați porțile și în chip frumos primiți pe aceasta, pe Maica Luminii celei pururea fiitoare…, căci în această zi cerul...
Biserica Ortodoxă sărbătorește la 15/28 august în fiecare an Adormirea Maicii Domnului, ultimul praznic împărătesc din anul bisericesc, sărbătoare pregătită...
„De obicei, ne sărbătorim ziua de naștere ca fiind ziua venirii noastre pe pământ și ne ferim a cugeta la...
Cuvânt de mulțumire la Adormirea Maicii Domnului al arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, rostit după Sfânta Liturghie din ziua...
Biserica Ortodoxă sărbătorește la 15/28 august, Adormirea Maicii Domnului, ultimul praznic împărătesc din anul bisericesc, sărbătoare pregătită printr-un post strict...
Luni, 28 august 2023, catedrala episcopală din municipiul Soroca și-a sărbătorit hramul – Adormirea Maicii Domnului. La slujba praznicală au...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău