Marşul pentru viaţă la Soroca
22:24, sâmbătă, 23 martie, 2019 | Cuvinte-cheie: marş pentru viaţă, soroca

Cu binecuvântarea Preasfințitului Ioan, Episcopul Sorocii, numeroși soroceni au ieșit în stradă sâmbătă, 23 martie 2019 pentru a susține dreptul la viață. Ei nu au fost singurii, întrucât în mai multe orașe din țară s-a organizat Marșul pentru Viață, eveniment care atrage atenția asupra numărului exagerat de mare al avorturilor din țara noastră.
Sorocenii s-au întrunit la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” unde au asistat la câteva discursuri susținute de organizatori.
Și părintele protopop Prot. mitr. Nicolae Craveț a venit cu un discurs în care a ținut să sublinieze faptul că avortul este nu numai o încălcare a legii lui Dumnezeu dar și faptă împotriva țării și a neamului. Protopopul Sorocii a afirmat cu regret faptul că foarte mulți oameni trec cu vederea Cuvântul lui Dumnezeu și astfel ajung să conceapă greșit viața.
Participanții la marș au pornit apoi pe străzile din centrul Sorocii până în Piața Libertății, purtând pancarte cu mesaje pro viață, precum: „Vreau şi eu să trăiesc”, „Protejează viaţa, spune nu avortului”, „Viaţa are prioritate”, „Dumnezeu creează viaţa, avortul o omoară”, „Un copil e o bucurie”.
La final, părintele protopop a rostit rugăciunea părinților pentru copii și a mulțumit celor care s-au implicat în organizarea marșului.
Sursa: www.ioanmosnegutu.info




























Sâmbătă, 23 martie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Vladimir, la Chișinău va avea loc una dintre cele mai importante...
Primul marș în Moldova dedicat campaniei pentru promovarea dreptului copiilor nenăscuți, adopțiilor și valorilor familiei tradiționale, în cadrul Săptămânii pentru...
Tenorul Vlad Miriță participă, pentru a doua oară consecutiv, la Marșul pentru Viață și la concertul organizat cu ocazia acestui...
Joi, 22 ianuarie, la Washington, a avut loc Marşul pentru viaţă, eveniment anual ajuns la cea de a 42-a ediţie....
Este al treilea an în care la Lima se organizează Marşul pentru viaţă (www.marchaporlavidalima.org). De data aceasta, peruanii au făcut...
Patriarhia Română binecuvintează şi susţine Marşul pentru viaţă 2014. Adopţia – o alegere nobilă, organizat de mai multe asociaţii şi...
Marșul pentru viață este un eveniment anual, inițiat cu 40 de ani în urmă în SUA, care se organizează în...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău