Sărbătoarea Bunei Vestiri la Catedrala din Soroca
13:31, duminică, 7 aprilie, 2019 | Cuvinte-cheie: Buna Vestire, episcopia de soroca

Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove a oficiat astăzi la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie dedicată mărețului praznic al Bunei Vestiri.
În această zi, în care este celebrat un eveniment crucial pentru întreaga creștinătate, credincioșii, de la mic la mare, au pășit pragul Catedralei sorocene pentru a participa la serviciul divin, ca astfel să dea slava cuvenită Împăratului Ceresc care a binevoit să vestească Preacuratei Fecioare Maria, prin Arhanghelul Său, că ea va naște cu neprihănire pe Mântuitorul neamului omenesc.
În cuvântul său, Preasfinția Sa a reliefat rolul Sfintei Fecioare Maria în iconomia mântuirii, subliniind importanța generoasei sale disponibilități de a colabora cu harul dumnezeiesc, care se constituie în model de viață și acțiune pentru orice credincios. De asemenea, Preasfinția Sa a menționat faptul că Buna Vestire este cea mai veche sărbătoare atestată, dedicată Maicii Domnului, fiind prăznuită deopotrivă în întreaga Biserică creștină, ceea ce-i conferă un caracter ecumenic.
Buna Vestire – Sărbătoarea Bunei Vestiri, denumită în popor Blagoveștenie (după termenul slavon), este rânduită pentru amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu. Biserica a rânduit cinstirea ei în ziua de 25 martie / 7aprilie, cu nouă luni înainte de Nașterea Domnului, pentru că acum are loc întruparea Fiului Lui Dumnezeu (Luca 1, 35-38). Temeiul scripturistic al sărbătorii îl găsim în primul capitol al Sfintei Evanghelii după Luca, versetele de la 26 la 38.
Sursa: www.ioanmosnegutu.info
















Astăzi, Biserica Ortodoxă prăznuiește Sărbătoarea împărătească a Bunei Vestiri, una dintre cele mai mari și luminoase sărbători creștine. Tot în...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a oficiat luni, 7 aprilie 2025, la Catedrala Mitropolitană ”Nașterea Domnului” din...
“Frati creștini, Ne aflăm în sărbătoarea Bunei Vestiri. S-a vorbit aseară despre această sărbătoare, și astăzi la Sfânta Liturghie, și...
După obişnuitul început, se zic: Condacele şi Icoasele Condacul 1, glasul al 8-lea Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă, mulţumiri, izbăvindu-ne din...
Buna Vestire constituie sfârşitul făgăduinţelor pentru venirea lui Mesia şi începutul mântuirii pentru om. Acum se împlinesc toate profeţiile Vechiului...
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir a oficiat astăzi 07 aprilie 2023, la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din capitală, Sfânta și Dumnezeiasca...
Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea Tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face şi Gavriil...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău