„Bucură-te ceea ce eşti plină de har!” - Sărbătoarea Bunei Vestiri, la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

„Bucură-te ceea ce eşti plină de har!” – Sărbătoarea Bunei Vestiri, la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

12:53, vineri, 7 aprilie, 2023 | Cuvinte-cheie: ,

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir a oficiat astăzi 07 aprilie 2023, la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din capitală, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie dedicată mărețului praznic al Bunei Vestiri.

În această zi, în care este celebrat un eveniment emblematic pentru creștinătate, credincioșii au venit la biserică pentru a participa la serviciul divin, ca astfel să dea slava cuvenită lui Dumnezeu care a binevoit să vestească Preacuratei Fecioare Maria, prin Arhanghelul Său, că Ea va naște cu neprihănire pe Mântuitorul neamului omenesc.

Astfel enoriașii, împreună cu Întâistătătorul și clerul catedralei s-au rugat în dragoste creștinească și bună înțelegere pentru ca Domnul să-i binecuvânteze, să-i ajute și să-i îndrume, spre a primi cu inimă deschisă bucuria duhovnicească a acestei zile.

La final, cu binecuvântarea Arhipăstorului, tâlcuirea Evangheliei și a sărbătorii de astăzi, a fost relatată de către prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan și eclesiarh al catedralei care a îndemnat pe credincioși să petreacă și în continuare Sfântul și Marele Post în rugăciune și curăție, împărtășindu-se cu Sfintele și de Viață dătătoarele lui Hristos Taine ca mergând după aceasta la casele lor să avem rugăciunea în inimă și în cuget.

Sărbătoare Buna Vestire este bucuria cerului şi a pământului. Buna Vestire este, înainte de toate, bucurie. Căci primul cuvânt pe care Arhanghelul Gavriil l-a grăit către Fecioara Maria, când a venit să-i aducă cea mai mare veste din istoria omenirii, a fost „Bucură-te!”. Şi într-adevăr, după primele momente de tulburare, datorate atât de neaşteptatei veşti, înţelegând că vestitorul era venit cu putere de la Dumnezeu (căci numele „Gavriil” se tâlcuieşte „puterea mea este Dumnezeu”), fiinţa Fecioarei Maria a fost inundată de o bucurie de negrăit, datorită revărsării şi umbririi harului, mai ales în clipa în care Arhanghelul i-a zis: „Bucură-te ceea ce eşti plină de har!”.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com