Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi reîncepe activităţile în noul an universitar
17:04, duminică, 1 septembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: biserica usm, biserici din chisinau, cursuri, seri duhovnicesti, sfaturi duhovnicești, sfaturi pentru tineri, slujba, studenti

Mai bine de zece ani la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM (str. M. Kogălniceanu, 67) tinerii din campusul universitar USM, dar și de la alte instituții de învățământ găsesc liniște sufletească.
Săptămânal au loc următoarele întruniri:
Miercuri, ora 18.00 – slujba Acatistului Sfântului Duh, pentru luminarea minţii şi reuşită la învăţătură;
Miercuri, ora 19.00 – Seri duhovnicești: discuţii cu tinerii la diverse teme actuale. Aceste întruniri se bucură de un deosebit interes, căci sunt invitate personalități din diverse care vin cu un mesaj creștin.
Din 1 octombrie vor avea loc cursuri gratuite de studiere a limbii engleze (înscrierea până la 25 septembrie la tel.: 022/577825).
Tinerii doritori de a se înscrie ca membri activi în Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi şi să se implice în diverse activităţi de voluntariat sunt rugaţi să ne contacteze la tel. 079481586.
Miercuri, 4 septembrie, ora 19.00, la biserica „Întâmpinarea Domnului”, USM, va avea loc prima Seară duhovnicească din acest an de studii: Tinerii şi viaţa duohovnicească, prezintă Preot Octavian Moșin.
Sunt invitaţi toţi doritorii!
Sursa: www.tineretulortodox.md

Sâmbătă, 24 august, circa 30 de angajați ai Spitalului Clinic Municipal Nr. 4 au răspuns invitației parohiei ”Întâmpinarea Domnului”, USM,...
Doritorii de a continua studiile la programul de master: Istoria și Cultura Religiilor a Facultății de Istorie și Filosofie, USM,...
Numeroși credincioși au poposit la hramul Bisericii din incinta Universității de Stat din Moldova. În cinstea sărbătorii împărătești Întâmpinarea Domnului,...
În urma deschiderii Facultății de Teologie la Chișinău (1926), sediul Seminarului Teologic „Mitropolitul Gavriil Bănulescu Bodoni” a fost transferat pe...
Peste 60 de copii cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani au ales să petreacă câteva zile la Tabăra bucuriei organizată...
Toate virtuţile şi toate patimile se cultivă, depinde de lucrarea pe care o face omul. Dacă va alege să cultive...
În ziua de miercuri, 3 aprilie, la tradiționalele seri duhovnicești găzduite de Biserica “Întâmpinarea Domnului”, USM, a fost invitată Oltea Boldureanu,...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău