Prin Înălțarea Domnului se vrea înălțarea noastră
12:38, joi, 6 iunie, 2019 | Cuvinte-cheie: inaltarea domnului

”Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie făcând Ucenicilor,
cu făgăduința Sfântului Duh, încredințându-se ei, prin binecuvântare,
că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii.”
(Troparul praznicului)
Să nu creadă cineva în mod eronat că prin Înalțarea Sa Hristos, deci Dumnezeu, ne părăsește, căci tot El ne spune: „Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi” (Ioan 14, 18).
Să nu ne scape două momente destul de importante din scena Înălțării, în timp ce se înălţa la cer Domnul binecuvânta… şi ucenicii s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare.
Domnul S-a înălțat, însă ne-a făgăduit că îl va trimite pe Mângâietorul, Duhul Sfânt, și tot El zice: „… când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine” (Ioan, 12, 32). Așadar, prin Înlățarea Domnului trebuie să înțelegem șansa ridicării, înălțării noastre.
Deși viața pământească își are specificul și greutățile sale, „de pe dealurile bucuriilor în văile necazurilor, așa decurge viața unui om duhovnicesc”,vorba părintelui Dumitru Stăniloae, fiecare suflare omenească este chemată spre cele sfinte și dumnezeiești, deci cerești.
Nu e ușoară această desăvârșire și luptă de a ne înălța spre cele mai înalte culmi ale sfințeniei. Mulți renunță! „Cu cât mai strâns se apropie creștinul de pașii lui Hristos, cu atât mai puțini însoțitori va afla în jurul său.” (Părintele Sofronie Saharov).
Hristos Şi-a arătat în chip deplin dumnezeirea Sa, puterea şi mărirea Sa divină, întoarcerea întru slava pe care a avut-o dintru început la Tatăl.Prin această minune a Înălțării la cer se încheie lucrarea Sa pământească pentru mântuirea neamului omenesc.
Prin Învierea şi Înălţarea Domnului, noi, credincioşii, stăm sub revărsarea harului dumnezeiesc, care face să rodească în sufletele noastre iubirea, bunătatea, respectul, buna înţelegere, ajutorarea şi tot ce este plăcut lui Dumnezeu.
Prin Sfânta Înălțare ni se arată dragostea în care trebuie să rămânem pentru a ne asemăna și a ne uni cu Dumnezeu. „Iubirea este legătura societății și înfrățirea întregii omeniri. Este baza fericirii și a bunăstării oamenilor și temelia tuturor virtuților. Este scara care îl ridică pe om la desăvârșire și-l arată cu adevărat chip și asemănare a lui Dumnezeu.” (Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina).
El ne-a împăcat cu Dumnezeu luând asupra Sa pedeapsa ce ni se cuvenea nouă şi ne-a „răscumpărat din blestemul legii” (Galateni 3, 13).Astfel, încă de aici, de pe pământ, să trăim o viaţă cu Hristos şi prin Hristos, pe care să-L purtăm în sufletul şi faptele noastre. Să ridicăm ochii şi gândurile spre cele de sus, unde Iisus ne-a deschis porţile veşniciei. „Să umblăm după lucrurile cele de sus, unde Hristos şade de-a dreapta lui Dumnezeu” (Coloseni 3, 1).
Iar făcându-le pe toate acestea, să putem rosti cu fermitate și cu multă încredere rugăciunea sărbătorii: „Plinind rânduiala cea pentru noi și cele de pe pământ unindu-le cu cele cerești, Te-ai înălțat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, nicicum despărțindu-Te, ci rămânând nedepărtat și strigând celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră!” (Condacul praznicului).
Preot Octavian Moșin, http://octavianmosin.info/

Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie făcând Ucenicilor, cu făgăduința Sfântului Duh, încredințându-se ei, prin binecuvântare, că Tu ești...
Rugăciunile începătoare: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Împărate...
Ziua Înălțării Domnului, sărbătoare unică în toată istoria neamului omenesc. Pentru că, de-a lungul istoriei, s-au mai ridicat la ceruri...
28 mai, în miercurea săptămânii a șasea după Paști se încheie cele patruzeci de zile dedicate sărbătorii Învierii lui Hristos....
În Sfânta Scriptură se vorbeşte şi despre doi oameni care s-au înălţat “ca la cer” se zice, probabil într-o sferă ...
„Deci, Domnul Iisus, după ce a grăit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu”...
S-a suit la ceruri, spre a vedea nevoințele tainice și vădite pentru credință ale celor ce cred în El, spre...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău