Predică la Înălțarea Domnului – Sf. Sofian Boghiu de la Antim

Ziua Înălțării Domnului, sărbătoare unică în toată istoria neamului omenesc. Pentru că, de-a lungul istoriei, s-au mai ridicat la ceruri doi oameni de care vorbește Biblia, Enoh și Ilie, însă ei au fost ridicați de Dumnezeu la ceruri și sunt undeva în văzduh.

Dumnezeu știe locașul lor și de acolo vor veni cu trupul, să-și lase trupul pe pământ, să fie uciși la sfârșitul istoriei neamului omenesc, ca după aceea să-și capete ființa duhovnicească, precum toți cei înviați și să se înalțe și ei la ceruri, împreună cu sufletele celor care vor fi mântuiți. Deci ei doi, Enoh și Ilie, au fost ridicați de Cineva, de Dumnezeu, la ceruri.

Iisus Mântuitorul Se ridică prin puteri proprii, Se înalță la ceruri, pentru că era Însuși Dumnezeu. Trupul Mântuitorului Hristos era un trup cu totul special, un trup îndumnezeit. Dacă ați luat seama la Evanghelia citită în seara aceasta, Iisus Mântuitorul Se arată ucenicilor Săi și ei se uită la El și li se pare că văd duh. Iisus îi îndeamnă să privească bine și să vadă mâinile și picioarele străpunse de cuiele de pe Crucea Golgotei, că nu este duh, că duhul nu are carne și oase — cum avea El atunci, între Răstignire, Înviere și Înălțare. Și ca să-i poată convinge, îi îndeamnă să-I dea ceva de mâncare. Și mănâncă în fața lor, mănâncă dintr-un fagure de miere și dintr-un pește fript pe jăratic. Nu-I era foame lui Iisus, însă voia să vadă ei, ucenicii, că El este același care a fost cu ei înainte de Înviere.

Iisus într-adevăr purta după Înviere un trup cu totul îndumnezeit. De pildă, merge pe drum către Emaus și apare ca din senin între cei doi apostoli, Luca și Cleopa. Îi întreabă despre ce vorbesc și merge cu ei până la Emaus, un sat lângă Ierusalim. Acolo intră în casa unde se duceau apostolii, stă la masă cu ei și la un moment dat binecuvântează pâinea pusă înaintea lor, o frânge și le-o dă. Și când a frânt pâinea, L-au cunoscut în acest gest că este Iisus, cel care a fost cu ei înainte de Răstignire. Și în clipa următoare Iisus a dispărut dintre ei, a intrat în planul Său dumnezeiesc. Unii Sfinți Părinți spun că în clipa când a frânt și a dat pâinea lor, Iisus a intrat în pâine, așa cum intră în Sfânta Împărtășanie. Noi ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului: acea bucățică de pâine pe care o primiți cu lingurița și acel puțin vin sunt Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos. El ne-a spus că-i așa, în seara Cinei de Taină: „Dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și dacă nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi“ (…).

[Iisus] apare între ei așa…, cu ușurință, și ei sunt în îndoială: este El sau nu este El? Așa încât Mântuitorul Hristos, timp de 40 de zile după Răstignire și Înviere, S-a arătat apostolilor Săi ca să-i convingă că El Însuși este, Cel ce a fost cu ei trei ani și jumătate, cât a fost cu ei pe pământ.

Și într-o zi ca astăzi, într-o joi, la 40 de zile de la Înviere, Iisus S-a dus la apostoli și i-a chemat pe muntele Eleonului. Muntele Eleonului este un munte foarte înalt, între Ierusalim și Betania; acolo S-a înălțat la cer. Este și astăzi – cine a fost la Ierusalim [știe] – locul de unde a săltat Iisus. E o piatră acolo și pe piatră este urma piciorului. Și toți arată: iată, aici este locul de unde Iisus S-a înălțat la cer. Este o formă, o amprentă a piciorului Său dumnezeiesc. Încă un semn că era trup, era carne, era os, piciorul care s-a îngropat în piatră. Pentru că era Dumnezeu, Și-a făcut loc și în piatră, de aceea este acest loc pe Eleon și astăzi. Cei care o să mergeți la Ierusalim, să căutați să mergeți și la Eleon, că se vede Eleonul și din Ierusalim, este un munte înalt; acolo este acest semn, această pecete a dumnezeirii Sale.

Iisus se înalță la cer. Apostolii, și Maica Domnului de asemenea, erau în jurul lui Iisus care Se înălța la cer. Și apostolii, când L-au văzut înălțându-Se cu trupul la cer – era o dublă sensibilitate în inima și în mintea lor: pe de-o parte se înspăimântau și le părea rău că se despart de acest dumnezeiesc Păstor al lor, pe de altă parte se bucurau că Iisus, în care ei își pierduseră nădejdea la un moment dat, în momentul Răstignirii, totuși era Dumnezeu și acum Se înălța la cer. Și Iisus Se înălța binecuvântându-i, pe înălțimea cerului, până când un nor s-a așezat între Iisus și apostolii care priveau. Era și Maica Domnului acolo, de față. Și în momentul când Iisus a fost acoperit de nor, au apărut doi îngeri și au spus:

„Bărbați galileeni, pentru ce priviți la cer după Iisus? Căci iată, acest Iisus, cum L-ați văzut înălțându-Se, așa Se va coborî la Judecata de Apoi. Va veni în slavă, să judece viii și morții.“ Și s-au despărțit apostolii [de Iisus] și s-au întors la Ierusalim, și erau nedespărțiți de Templu. Ziua și noaptea se rugau în Templu, așteptând făgăduința Duhului Sfânt. Că Iisus le-a făgăduit: „Iată, Mă duc la Tatăl și am să vă trimit de acolo pe Duhul Sfânt, care de la Tatăl purcede.“

Deci Iisus S-a înălțat la ceruri și a fost așezat de-a dreapta Tatălui, în Sfânta Treime, Dumnezeul nostru.

Pentru ce S-a înălțat Iisus la cer? Pentru două sau trei motive. S-a înălțat la cer ca să roage pe Tatăl ceresc să trimită lumii pe Duhul Sfânt, Mângâietorul. Trimiterea Duhului Sfânt către apostoli avea să descopere acelora tot ceea ce i-a învățat Iisus. Până atunci ei erau uituci, cum suntem și noi păcătoșii, uităm. Însă atunci, când S-a pogorât Duhul Sfânt peste capetele lor, le-a deschis mintea, acest capac umbros care apasă adeseori peste mintea noastră a fost ridicat, era o comuniune între ucenici și dumnezeire, prin această lucrare a Duhului Sfânt pogorât asupra lor. Deci pentru aceasta, în primul rând, S-a înălțat Iisus la cer. Aceste zece zile, de astăzi și până la Pogorârea Duhului Sfânt, sunt perioada în care Iisus Se roagă Tatălui ceresc să trimită Duhul Sfânt peste lume și peste apostolii Săi.

Alt motiv pentru care S-a înălțat la cer Iisus a fost și acela, ca să ne arate drumul către cer. Pentru ca și noi, pământenii, prin El, Iisus Hristos, mergem pe aceeași cale către Împărăția cerească.

Sfântul Antonie cel Mare, într-o seară de veghe, a ieșit afară din chilia lui, din peștera lui, și se uita uimit în văzduh, într-o noapte luminoasă. Și a văzut un lucru foarte grav. Tot cerul, tot acest orizont ceresc spre care privea el era acoperit de curse, fel de fel de lațuri, și un uriaș — era diavolul — ținea aceste plase, le aranja în așa fel încât niciun suflet care se ridica spre cer să nu poată străbate prin aceste plase, prin aceste curse. Atunci Sfântul Antonie s-a întrebat, întrebând pe Dumnezeu: „Doamne, greu este să ne înălțăm la cer… la Tine… Cine se poate ridica la cer?“ Și i s-a răspuns: „Smerenia“.

Cel care are duhul smerit și trăiește în această viață în duhul smerit al lui Iisus Hristos, acela se poate înălța la cer. Aceasta este calea de la pământ la cer, pe această verticală, așa cum S-a ridicat și Iisus Hristos de pe pământ la cer, pe muntele Eleonului. În continuare vreau să vă citesc ceva, de la un predicator vestit al Bisericii Ortodoxe, Ilie Miniat, niște imagini. De pildă, această Înălțare la cer a Mântuitorului Hristos se aseamănă cu suișul vulturului care își învață puii să zboare: merge înaintea lor, iar puișorii după el. Așa a fost și Iisus: S-a înălțat El, ca să ne arate că și noi ne vom înălța la ceruri, în locașurile pregătite de El.

„După cum vulturul, voind să arate micilor săi pui, încă nedeprinși, cum să zboare în drumul neobișnuit al văzduhului, îi conduce mergând înaintea lor, tot așa, pe cărarea necălcată a cerului, pe care încă nu s-a arătat urmă de om, a zburat Domnul înălțat, mergând înainte, conducând ca pe niște pui, sufletele drepților (…). Și după cum căderea primului Adam ne-a deschis nouă intrarea în iad, astfel Înălțarea noului Adam, Iisus Hristos, ne-a deschis nouă intrarea în cer“. Spune Apostolul Pavel undeva: „Avem încredere, că avem să intrăm în Sfânta Sfintelor pe o cale nouă și vie, pe care ne-a înnoit-o prin catapeteasmă, adică prin Trupul Lui”⁶.

Vrăjmașul diavol nu poate încă să înțeleagă și se cutremură de Înălțarea cu trupul la ceruri a Acestui “vultur tainic”, a lui Iisus Hristos. „Și dacă Solomon“, înțeleptul din Biblie, „spunea că trei sunt acelea pe care nu le înțelegem, adică drumul corăbiei pe mare, drumul șarpelui pe stâncă și drumul vulturului spre cer”⁷, apoi această semeață minte a diavolului cu mai multă dreptate poate să spună că nu înțelege deloc trei taine în iconomia Întrupării Mântuitorului Hristos. Mai întâi, că după cum corabia străbate valurile mării și nu lasă nici o urmă a trecerii ei, tot așa și trupul sfânt al lui Iisus Hristos a trecut prin pântecele neispitit de bărbat al Fecioarei Maria și nu a lăsat semn de stricăciune în nașterea cea fără de sămânță. Al doilea, nu înțelege drumul șarpelui pe piatră, adică același trup care a fost înmormântat, care a fost închis într-un mormânt nou tăiat în piatră, care a fost acoperit cu o piatră mare așezată pe ușa mormântului, cu toate acestea a străbătut-o și, lăsând ca șarpele vechea îmbrăcăminte a stricăciunii, a înviat din morți cu o îmbrăcăminte nouă, a nestricăciunii, fără să lase vreun semn. Al treilea, nu înțelege drumul vulturului spre cer, adică [faptul] că acest trup se înalță la cele netrupești, [că cel pământesc] străbate cerurile, că firea omenească stă pe tronul Slavei dumnezeiești.

Dar nici fericiții îngeri nu înțeleg înălțarea slăvită, cu trupul, a Mântuitorului Hristos. Pentru aceea, acum văzându-L pe Împăratul Slavei înălțându-Se, [Îl întâmpină să-I pregătească intrarea și] zic către căpeteniile cetelor superioare: „Ridicați, boieri, porțile voastre și ridicați porțile veșnice, ca să intre Împăratul Slavei“⁸.

Acum iarăși văzându-L pe El că Se înalță îmbrăcat cu trup omenesc, și acesta însemnat cu stigmatele rănilor și înroșit cu Preacuratul Lui sânge ce a curs din coastă, stau la îndoială în fața minunii străine și întreabă: „Cine este Acesta care vine din Edom? Și pentru ce sunt hainele Lui roșii“⁹?

Dar iconomie este ceea ce se vede: Stăpânul iubitor de oameni vrea să înfățișeze și în ceruri simbolurile pătimirii, semne neșterse ale dragostei către noi și ale biruinței puternice împotriva stăpânitorului lumii (…). Trebuia negreșit să Se înalțe Hristos la ceruri cu același trup pe care L-a luat, mai întâi ca să fie mijlocitor între Dumnezeu și oameni, arătând Tatălui ceresc cel fără de început, trupul acela fără de păcat, pe care L-a adus pe Cruce jertfă curată și nepângărită, ca să-L îmblânzească față de păcatele noastre (…). Al doilea, ca să avem noi, care am fost botezați în Hristos, care am trăit după Hristos, nădejde sigură și neclătită a învierii în trup și a slavei veșnice în trup. Pentru că, dacă Hristos a înviat în trup, dacă a fost slăvit în trup, El, care este capul credincioșilor, trebuia de asemenea să învie în trup, ca să fie slăviți în trup și credincioșii care sunt mădulare ale lui Hristos, ca să fie mădulare asemănătoare capului”, adică lui Hristos.

„De aceea spune Pavel: «Cum este cel pământesc, așa sunt și cei pământești, și cum este Cel ceresc, așa sunt și cei cerești»¹⁰ (…). Cât de neînțeleasă este măreția binefacerilor lui Dumnezeu, cât sunt de înalte măririle firii noastre” omenești! „Dar dacă dumnezeiescul nostru Tată și Învățător S-a înălțat de pe pământ la cer, totuși nu ne-a lăsat orfani. Când Ilie Tezviteanul a fost înălțat cu căruța de foc la cer, ca să mângâie pe ucenicul său Elisei, i-a lăsat cojocul. La fel, înălțându-Se Dumnezeu Iisus Hristos, ne-a lăsat ca mângâiere îmbrăcămintea dumnezeirii Sale pe care a purtat-o pe când era om, adică trupul Lui cel preaferecit, în înfricoșătoarea haină și taină a sfintei Euharistii“.

Adică trupul Mântuitorului Hristos, pe care-L consumăm și noi în sfânta Împărtășanie, asemănător este cu acea haină lăsată de Ilie prorocul profetului Elisei, care plângea după el. „Pentru aceasta ne mângâie, zicându-ne: «Iată, Eu cu voi sunt până la sfârșitul veacului»¹¹” – spune Mântuitorul Hristos.

„Nemuritorule Mire [al sufletelor noastre], de acolo, din dreapta lui Dumnezeu, unde azi Te-ai așezat Împărat al veacurilor, trimite-ne făgăduința Tatălui, pe prea Sfântul Duh, care este legătura nedezlegată a dragostei, ca să fim nedespărțiți de Tine și să ne învrednicim, pe pământ împărtășindu-ne cu vrednicie cu Preacuratul Trup și Sânge, să fim totdeauna părtași harului Tău dumnezeiesc, iar în cer împărtășindu-ne cu fericita Ta Față, să fim întotdeauna părtași Slavei Tale celei veșnice“.

Amin.”

Note:

1 Ioan 6, 53.

2 După Fapte 1,11 (şi Matei 24,30)

3 Ioan 14,15.

4 Patericul egiptean, pentru awa Antonie 9.

5 Ilie Miniat, episcop de Kalavrita, „Cuvânt panegiric la slăvită Inălţate a Domnului”, in Didahii si predici. Părintele citează din traducerea pr. D. Fecioru, Bucureşti 1945 (reed. Bacău 1995 şi IBMBOR 1996).

6 Evrei 10,19-20.

7 Pilde 30,19.

8 Ps. 23,7.

9 Isaia 63,1-2.

10 1 Corinteni 15,48.

11 Matei 28,20.

Extras din Părintele SOFIAN, Editura Bizantina