Articole din rubrica Articole, Predici
Duminica Mironosițelor – Ziua femeii creștine
Am spus din nou Hristos a înviat! în Duminica a treia după Paşti, în Duminica Mironosiţelor. Recitind împreună textul Evangheliei de la Marcu, vom vedea că este așezată Duminica Mironosițelor. Iată ce spune textul Evangheliei: „Şi venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la…
11:55, joi, 23 aprilie, 2026 | Continuarea
Izvorul Tămăduirii – Cuvânt praznical al Sfântului Sofian de la Antim
Fraţi creştini, Ne aflăm încă în săptămâna luminată şi în această săptamână ne întâlnim cu o sărbătoare deosebită, în cinstea Maicii Domnului — Maica Domnului care ne aduce un mare dar în viaţa noastră pământească, născând pe Mântuitorul Hristos, Dumnezeul întrupat; Maica Domnului, Mamă bună și preasfântă, care L-a ajutat cu multă dragoste pe Mântuitorul…
9:15, joi, 16 aprilie, 2026 | Continuarea
BUNA VESTIRE. Predica Sf. Sofian Boghiu de la Antim
“Frati creștini, Ne aflăm în sărbătoarea Bunei Vestiri. S-a vorbit aseară despre această sărbătoare, și astăzi la Sfânta Liturghie, și aș vrea să adaug și eu ceva în seara aceasta. Mai întâi aș vrea să vă spun ceva despre orașul Maicii Domnului, despre acel Nazaret al cărui nume îl știm din copilărie (…). Mai întai,…
3:00, luni, 6 aprilie, 2026 | Continuarea
Toţi la Biserică! – predică la Întâmpinarea Domnului
Astăzi, iubiţii mei, este sărbătoarea Întâmpinării. Într-o asemenea zi, în Constantinopol, în biserica din Vlaherne (unde pentru prima dată am cântat „Apărătoare Doamnă…”) mergeau poporul şi împăratul şi se rugau lui Dumnezeu. Atunci, când oamenii credeau, sărbătoarea aceasta era deosebit de cinstită. *** Ce sărbătorim astăzi? Într-un mic sat trăia o mamă foarte săracă….
12:05, sâmbătă, 14 februarie, 2026 | Continuarea
Faceți milă și veți afla milă! – Predică la Duminica înfricoşătoarei judecăţi
Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia care este gătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc… (Matei 25, 34-35) Iubiţi credincioşi, A treia Evanghelie care ne pregăteşte pentru intrarea în Sfântul şi Marele Post, este cea de astăzi, a Judecăţii de apoi. Singur numele acesta este foarte înfricoşător….
9:00, sâmbătă, 14 februarie, 2026 | Continuarea
Sfinţii Trei Ierarhi, vase ale Duhului Sfânt – predica Sfântului Sofian Boghiu
Fraţi creştini, (…) în cinstea sfinţilor Trei Ierarhi s-a mai vorbit şi de-a lungul lunii acesteia (…), în viaţa lor aşa de multe fapte au făcut şi aşa de frumos au scris, aşa de mult au scris, încât oricând se poate vorbi cu foarte mult folos despre ei. Opera lor este întinsă, volume întregi. E…
12:10, miercuri, 11 februarie, 2026 | Continuarea
Cuvânt la Duminica Fiului Risipitor – Sfântul Ioan Gură de Aur
„Așa va fi bucurie în cerpentru un păcătos ce se pocăiește”(Lc. 15, 7) Omul nu trebuie să deznădăjduiască pentru păcatele sale, dar nici să nu fie leneș și ușuratic la minte. Când noi știm că suntem păcătoși, nu trebuie nici să deznădăjduim, nici să fim ușuratici la minte și leneși, căci amândouă acestea ne-ar duce…
12:00, sâmbătă, 7 februarie, 2026 | Continuarea
Predică la Duminica după Botezul Domnului – Sfântul Nicolae Velimirovici
Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de diavolul. Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit. Şi apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini. Iar El, răspunzând,…
12:03, sâmbătă, 24 ianuarie, 2026 | Continuarea
Predica Sfântului Sofian Boghiu la Ajunul Bobotezei
Cuvânt la Ajunul Botezului Domnului (Rostit în ziua de duminică 5 ianuarie 1986, la Liturghie) Frați creștini, Au trecut numai câteva zile de la Nașterea lui Iisus în staulul de la Betleem. Iisus Hristos, în marea Lui smerenie, primește a Se naște acolo ca un rob, într-un staul. Iată însă că astăzi, în ajunul marii…
3:05, sâmbătă, 17 ianuarie, 2026 | Continuarea
Cuvânt la Tăierea împrejur a Domnului – despre creşterea copiilor
„Şi a coborât cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus” (Luca 2, 51) Când Apostolul vorbeşte despre însuşirile cele bune ale unei văduve, aminteşte, mai înainte de toate, că ea trebuie să fi crescut copii (I Timotei 5, 9-10). Însă cuvântul „creştere” el nu-l ia într-un înţeles obştesc, de jos, precum…
9:00, marți, 13 ianuarie, 2026 | Continuarea
Sfântul Sofian Boghiu – „Cum Îl așteptăm noi pe Hristos?”
Cuvânt la Duminica dinaintea Nașterii Domnului Prăznuim astăzi Duminica dinaintea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos – numită şi Duminica Sfinţilor Strămoşi. Pentru aceea s-a şi citit astăzi – de la începutul Evangheliei Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei – despre spiţa neamului Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Despre spiţa neamului Domnului a mai scris, în capitolul al…
5:34, vineri, 2 ianuarie, 2026 | Continuarea
Cuvânt la Anul Nou – Sfântul Ioan Gură de Aur
Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu. Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună,…
6:38, miercuri, 31 decembrie, 2025 | Continuarea
„Veniți, că toate sunt gata!” – chemarea lui Dumnezeu la Cina vieții
“Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi”(Luca 14, 16) Iubiţii mei, învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos în Sfânta Scriptură este simplă. Atât de simplă, încât să poată fi înţeleasă şi de copiii din şcoala primară şi de ţăranii analfabeţi. Însă deşi este simplă, conţine înţelesuri atât de adânci, încât şi…
2:30, sâmbătă, 27 decembrie, 2025 | Continuarea
Predică la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae
Căutat-au spre rugăciunea celor smeriţi şi nu au defăimat cererea lor” (Psalmul 101, 18). Iată cuvintele Dumnezeiescului Psalmist, care s-au împlinit minunat în viaţa Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, a cărui pomenire o săvârşim astăzi, iubiţilor întru Hristos fiii mei. Domnul ascultă întotdeauna mijlocirea lui în rugăciune pentru noi şi niciodată nu o nesocoteşte, nici nu…
1:05, joi, 18 decembrie, 2025 | Continuarea
Cuvânt la pomenirea Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni
Cuvânt al arhim. Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna, la pomenirea Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni. 6 decembrie 2025 #PrediciPutna
11:30, joi, 18 decembrie, 2025 | Continuarea

