Fericiţi sunt cei ce aduc neîncetat cinste Maicii Domnului!
14:14, miercuri, 31 iulie, 2019 | Cuvinte-cheie: Arhimandrit Cleopa Ilie, cinstirea Maicii Domnului, Împărăteasa cerurilor, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie, maica domnului, rugăciune către Maica Domnului, sfaturi duhovnicești

Câtă slavă şi cinste nu are ea acolo sus, iar noi păcătoşii pe pământ ne lenevim s-o chemăm în ajutor, pentru că nu ştim câtă durere o să aibă sufletul nostru în ceasul morţii.
De aceea, fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt creştinii aceia din casa cărora nu lipseşte icoana Maicii Domnului şi au candelă la icoana ei, şi citesc în fiecare zi măcar un acatist sau un paraclis al Maicii Domnului.
Căci printr-însa s-a înnoit neamul omenesc şi ea este Împărăteasa tuturor îngerilor şi a tuturor sfinţilor şi Maica noastră a tuturor popoarelor pământului şi a tot sufletul necăjit şi întristat care o cheamă în ajutor.
Arhimandrit Cleopa Ilie, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 151


Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă...
Despre valoarea sufletului …Ce va folosi omul de va dobîndi lumea toată şi îşi va pierde sufletul său? Sau ce...
CUVIOSUL CLEOPA ILIE DE LA SIHĂSTRIA – DOCUMENTAR – partea a II-a – UNIVERSUL CREDINȚEI – 9 febr. 2025 Anul...
Predică la Duminica dinaintea Nașterii Domnului – Despre nașterea duhovnicească a creștinului. Deci fericiți și de trei ori fericiți sunt...
Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos...
Miercuri se împlinesc 112 ani de la nașterea Părintelui Cleopa Ilie, unul cuvioșii persecutați de regimul comunist propuși pentru canonizare în...
Despre înfricoşata Judecată de apoi Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea Judecăţii lui Hristos, ca să ia fiecare...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău