Duminica a XIII-a după Cincizecime la Catedrala Mitropolitantă „Nașterea Domnului” din Chișinău
19:49, duminică, 15 septembrie, 2019 | Cuvinte-cheie: catedrala mitropolitana, Chisinau, duminica a XIII-a dupa rusalii

Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei a oficiat în Duminica a XIII-a după Cincizecime, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, la Catedrala Mitropolitantă „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.
După rostirea Pericopei Evanghelice, Episcopul Ioan a explicat că Pilda lucrătorilor celor răi din vie se referă atât la istoria mântuirii neamului omenesc, cât şi la viaţa Bisericii, fiindcă via reprezintă planul de mântuire a lumii.
Și în această zi de duminică, mulți dintre enoriașii veniți în casa Domnului au primit Sfânta Euharistie, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu.
La final, PS Ioan a săvârșit un Tedeum de mulțumire, iar mai apoi a transmis mesajul de binecuvântare al ÎPS Mitropolit Vladimir, care astăzi a oficiat Sfințirea Bisericii și Sf. Liturghie în parohia cu hramul „Sf. și Drepții Părinți Ioachim și Ana” din or. Sângera, mun. Chișinău.
Sursa: http://ioanmosnegutu.info/













Astăzi, înainte însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe...
În Duminica a XXI-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de...
În Duminica a XX-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan, a...
În dimineața zilei de vineri, 27 august, în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat slujba Acatistului...
În fiecare vineri, începând cu ora 7.00, la Catedrala mitropolitană din municipiul Chișinău se oficiază Slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului,...
Luni, 21 septembrie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta Liturghie prilejuită de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea...
Sâmbătă, 18 ianuarie 2020, în ajunul sărbătorii Botezului Domnului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Serviciul divin la Catedrala Mitropolitană “Nașterea...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău