Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău
13:29, vineri, 27 septembrie, 2019 | Cuvinte-cheie: catedrala mitropolitana, Chisinau, Înălțarea Sfintei Cruci

Vineri, 27 septembrie 2019, cu ocazia marelui praznic al Înălțării Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.
Înaltpreasfinției Sale i-au coliturghisit: Secretarul mitropolitan și ecleziarh al Catedralei mitropolitane, Prot mitr. Vadim Cheibaș, împreună cu soborul de preoți și diaconi.
Răspunsurile liturgice au fost oferite la Sfânta Liturghie de corul mixt al Catedralei Mitropolitane condus de dna dirijor Angela Angheni.
În această zi a sărbătorii «Înălţării Sfintei Cruci» lumina Sfintei Cruci ne cheamă să ne întărim credinţa şi să sporim în iubirea jertfelnică, smerită şi milostivă a lui Hristos care s-a arătat pe Cruce.
Legătura tainică între crucea lui Hristos şi persoana lui Hristos este exprimată duhovniceşte de Sfântul Apostol Pavel în cuvintele: «Cuvântul crucii pentru cei ce pier este o nebunie, iar pentru noi cei ce ne mântuim este puterea lui Dumnezeu».
Spre deosebire de alte praznice împărătești, Înălțarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că ea ne aduce aminte de Patimile și moartea Mântuitorului.
După Liturghie, Întâistătătorul a săvârșit un Tedeum de mulțumire, iar mai apoi Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat credincioșii veniți pentru a aduce cinstire Sfintei Cruci – semn al identităţii creştinilor, cinstită încă din timpul Sfinţilor Apostoli.
Slujba în cinstea Înălțării Sfintei Cruci a fost transmisă în direct de IP Compania „Teleradio-Moldova”, iar comentariile liturgice au fost oferite de către jurnalistul Iulian Proca.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md



















Astăzi, înainte însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe...
În Duminica a XXI-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de...
În Duminica a XX-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan, a...
În dimineața zilei de vineri, 27 august, în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat slujba Acatistului...
În fiecare vineri, începând cu ora 7.00, la Catedrala mitropolitană din municipiul Chișinău se oficiază Slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului,...
Luni, 21 septembrie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta Liturghie prilejuită de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea...
Sâmbătă, 18 ianuarie 2020, în ajunul sărbătorii Botezului Domnului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Serviciul divin la Catedrala Mitropolitană “Nașterea...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău