Duminică 23 decembrie, va avea loc Festivalul “Colinde, Colinde”
Duminică, 23 decembrie, ora 18.00, în incinta Sălii cu Orgă, va avea loc cea de-a III-a ediţie a Festivalului Naţional de muzică corală “Colinde, Colinde”.
În cadrul festivalului, vor evolua Corul de tineret „Cantabile” de la Academia de Studii Economice, Corul Liceului Republican de Muzică „C. Porumbescu”, Corul de copii „Lia-Ciocârlia”, Corul de femei „Lira” de la Universitatea de Stat din Moldova.
Totodată, vor interpreta colinde Corurile de tineret „Codreanca” de la Orhei, „Gaudeamus” de la Bălţi, Ansamblul vocal „Cavalerii Armoniei” din comuna Boşcana, raionul Criuleni, şi Corul de copii „Sonor” de la Liceul „N. Gogol” din capitală. Formaţiile participante la festival vor fi acompaniate de Chişinău Youth Orchestra. Prima ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Corală „Colinde, Colinde” s-a desfăşurat la Chişinău în anul 2010.
Evenimentul este organizat de Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova şi Asociaţia muzical-corală, în parteneriat cu TRM, Gas Natural Fenosa şi Asociaţia “Edelweiss”.