La Catedrala Mitropolitană a fost oficiat Botezul unui copilaș dintr-o familie nevoiașă din Capitală
17:07, sâmbătă, 23 noiembrie, 2019 | Cuvinte-cheie: botez, catedrala mitropolitana, copii

„Omul se naște cu adevărat, nu atunci când îl naște mama sa, ci atunci când se naște întru Hristos Iisus pentru viața nemuritoare.” (Sfântul Iustin Popovici)
Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a ÎPS Mitropolit Vladimir, vineri, 22 noiembrie 2019, în ziua prăznuirii Sf. Ierarh Nectarie de Eghina, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău, a fost oficiată Taina Botezului asupra pruncului Serghei, un băiețel de 4 luni dintr-o familie nevoiașă din capitală, de către prot. mitr. Andrei Burlescu, cleric al catedralei.
La apelul Bisericii au răspuns mai mulți oameni de bună credință din capitală, dar și tinerii voluntari „Părintele Sofian Boghiu” ai Mitropoliei Moldovei, care au fost printre părinții spirituali ce au mărturisit Crezul Bisericii Ortodoxe pentru micuțul nou-botezat ce a primit numele Serghei, în cinstea Cuviosului Părinte Serghie de Radonej.
După oficierea Tainei Botezului, Pr. Andrei a felicitat toată adunarea cu prilejul încreștinării pruncului și i-a îndemnat pe toți nașii participanți la Taina Sfântului Botez să se implice și mai departe activ la educarea creștinească a finuțului lor, să-l crească în dragoste desăvârșită față de Dumnezeu, în viață curată și neprihănită.
Atât noul membru al Bisericii, cât și cele trei surioare ale lui au primit din partea nașilor de Botez daruri, dar și o cruciuliță de aur din partea Întâistătătorului BOM, ÎPS Mitropolit Vladimir.
La final, cei prezenți au participat la o agapă frățească cu prilejul acestui frumos eveniment.
Botezul în numele Dumnezeului Treimic este o „naștere de Sus” – prin care omul este iarăși sădit în Împărăția cerească, deoarece el încă de la crearea lui trebuia permanent „să se nască cu voința din Duh, pentru ca același om să fie făptură a lui Dumnezeu, după fire, și fiu al lui Dumnezeu, după har”.
Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate, www.mitropolia.md
















S-a născut în zona Ancyrei în anul 823 din părinți credincioși, la botez primind numele de Nichitas. La vârsta de...
Marele Vladimir, domnul Kievului şi singurul stăpânitor a toată Rusia, era fiul lui Sviatoslav, nepotul lui Igor şi al Sfintei...
Intrăm în Postul Sfinţilor Apostoli. Cunoaştem că se finisează cu sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, că acest post nu...
Condacul 1 Cel ce chipul Crucii strălucind pe cer mai mult decît soarele l-ai văzut şi biruinţa semnului Domnului bine...
’’În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să Se boteze de către el. Ioan...
Condacul 1 Pe Tine, Împăratul cerului și al pământului, Luminătorul nostru, văzându-Te în Iordan, botezat de robul Tău, cerurile s-au...
Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău