A avut loc cea de-a şasea ediție a Pelerinajului Tinerilor
18:24, luni, 23 septembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: biserica usm, manastirea sireti, pelerinaj, Pelerinajul Tinerilor, tineri

Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir, pentru al şaselea an la consecutiv s-a desfășurat Pelerinajul Tinerilor având ca punct de pornire biserica “Întâmpinarea Domnului” din incinta Univeristății de Stat din Moldova și destinație finală mănăstirea “Sf. Iacov Persul” din satul Sireți.
La eveniment au participat circa 400 de persoane, liceeni, studenţi şi oameni de bună credinţă. Pe parcursul traseului, creștinilor care au pornit din Chișinău li s-au alăturat credincioși din satele din apropiere, precum Trușeni, Vatra, Cojușna.
Anul acesta pelerinii au fost însoţiţi şi de una din cele mai de preț sfințenii din Biserica Universităţii, icoana cu chipul Maicii Domnului ”Ivirita”, pictată la Sf. Munte și dăruită capelei școlii duhovnicești la 1896.
Un moment impresionat la pelerinajului a fost şi participarea bătrânicăi Alexandra, care la binecuvântata sa vărsta de 80 de ani nu doar a participat la pelerinaj alături de cei mai tineri, dar şi din puţinul ei a hotărât să aducă mănăstirii un dar – un ieduţ.
Ajunşi la mănăstire, participanţii la pelerinaj au fost întâmpinaţi, în dangătul clopotelor, de către obştea sfîntului aşezământ în frunte cu părintele stareţ, arhimandritul Porfirie (Dobrea). Mai târziu creștinii s-au închinat la sfintele moaște din mănăstire, au mulțumit Domnului pentru că au ajuns la destinație fără ispite și au participat la o agapă frățească, organizată prin bunăvoința obștii monahale și a creștinilor sin satul Sireți.































Sâmbătă, 24 august, circa 30 de angajați ai Spitalului Clinic Municipal Nr. 4 au răspuns invitației parohiei ”Întâmpinarea Domnului”, USM,...
Doritorii de a continua studiile la programul de master: Istoria și Cultura Religiilor a Facultății de Istorie și Filosofie, USM,...
Numeroși credincioși au poposit la hramul Bisericii din incinta Universității de Stat din Moldova. În cinstea sărbătorii împărătești Întâmpinarea Domnului,...
În urma deschiderii Facultății de Teologie la Chișinău (1926), sediul Seminarului Teologic „Mitropolitul Gavriil Bănulescu Bodoni” a fost transferat pe...
Peste 60 de copii cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani au ales să petreacă câteva zile la Tabăra bucuriei organizată...
Toate virtuţile şi toate patimile se cultivă, depinde de lucrarea pe care o face omul. Dacă va alege să cultive...
În ziua de miercuri, 3 aprilie, la tradiționalele seri duhovnicești găzduite de Biserica “Întâmpinarea Domnului”, USM, a fost invitată Oltea Boldureanu,...

Parteneriat de colaborare între tinerii voluntari ortodocși „Cuv. Mărturisitor Sofian de la Antim” și A. O. „Valeriu Gafencu”
Episcopul Siluan a liturghisit de Sărbătoarea Sfintei Cuvioasei Parascheva la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
Episcopul Filaret a oficiat rânduiala Sfințirii Sfintei Mese și Dumnezeiasca Liturghie în parohia „Sf. Cuv. Parascheva” din Lupa Recea, r. Strășeni
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit în Duminica a XX-a după Cincizecime la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a sfințit Prestolul și a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Minunea Sfântului Arhanghel Mihail” din s. Vîşcăuţi, Orhei
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Noul-Neamț
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din s. Butuceni, Orhei