De ce este bine să mergi la biserică şi să te rogi ?
15:24, vineri, 24 iulie, 2020 | Cuvinte-cheie: cautati Imparatia cerurilor, cuvant de invatatura, file din pateric, împăraţia cerurilor, lucrul duminica, mersul la biserică, participarea la Liturghie, vecini

Întru această zi, cuvântul despre doi vecini,care ziceau că este bine să mergi la biserică şi să te rogi
Erau doi credincioşi, cu meşteşugul, cizmari, trăind unul aproape de altul. Însă unul avea copii mulţi, femeie, tată şi mamă şi umbla la biserică în toate zilele şi-şi chivernisea toate după Dumnezeu, din meşteşugul său. Iar celălalt era şi el meşter, dar fiindcă nu umbla la biserică, ci lucra şi Duminica, pentru aceea, nici pe sine nu putea să se chivernisească. Deci, invidiind pe vecinul său, i-a zis lui cu mânie: „De unde, şi cum te-ai îmbogăţit tu? Că eu mă silesc în meşteşugul meu mai mult decât tine, şi cu totul, am sărăcit.” Iar el, vrând să-l facă şi pe acela să meargă la biserică, i-a zis lui: „Iată, eu merg la biserică şi, acolo, aflu aur aruncat pe drum şi, de atunci, câte puţin, m-am îmbogăţit. Ci de vei voi să vii mereu cu mine, eu te voi chema şi, ori ce vom afla, tu sau eu, să le împărţim pe jumătate.” Iar acela, crezând, a început să meargă cu dânsul. Şi, mergând el la biserică, totdeauna, l-a binecuvântat pe el Dumnezeu şi s-a îmbogăţit. După aceea i-a zis lui acel bun sfătuitor: „Oare ştii, frate, cât de mult ţi-a folosit sufletului tău şi averii tale, un cuvânt înţelept, de la Dumnezeu ? Dar să mă crezi pe mine că n-am aflat nimic pe drum, că ţi se părea că eu umblu după aur. Dar, de vreme ce Dumnezeu a zis: „Căutaţi, mai întâi Împărăţia Cerurilor şi toate celelalte se vor adăuga vouă, pentru aceea ţi-am grăit ţie aşa. Deci, chiar de am minţit, iată, că n-am greşit, fiindcă am izbândit şi ai câştigat.” Iar, de aceasta aflând, preacuviosul papă şi patriarh a Alexandriei, Ioan cel Milostiv, l-a făcut, pe acesta, bun sfetnic şi preot pentru că vrednic era şi cinstitor de Dumnezeu. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
www.pateric.ro


Urmăriți un material în care părintele Pimen ne învață cum să moștenim Împărăția Cerurilor plecând de la pericopa evanghelică legată...
Căci ce este de folos? Să fim plini de pofte sau, curățindu-ne, să nu poftim deloc? Și iarăși, ce este...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău