„Și pentru un pahar de apă rece, nu se pierde plata”

Întru această zi, cuvânt despre milostenie

A fost în Alexandria un oarecare dregător slăvit, iubitor de Hristos, temător de Dumnezeu, care făcea mari milostenii. El avea obicei să dea, o dată pe lună, milostenie rânduită, hrana din casa lui, la bătrâni şi la săraci. Şi aşa făcea în toate lunile.

Deci, diavolul, nesuferind milostenia acestui iubitor de Hristos şi uneltind, a îndemnat, împotriva lui, pe nişte invidioşi, care, l-au vorbit de rău la Scoril, dregătorul, şi i-au jefuit toate averile lui, ale femeii, copiilor şi neamurilor lui. Şi se bucura diavolul de aceasta, că omul nu mai avea cu ce face milostenie. Dar acest iubitor de Hristos, şi în sărăcie fiind, nu înceta a face milostenie, pentru că scris este: „Şi pentru un pahar de apă rece, nu se pierde plata.”

Deci, când a venit luna, au venit săracii, după obicei, ca să-şi ia obişnuita milostenie şi hrană din casa lui, iar iubitorul de Hristos, cu inima şi cu sufletul bucuros le-a dat lor din cele ce avea. Încă, a mai făcut această obişnuită milostenie şi într-a doua lună, iar, când a sosit cea de a treia lună, au zis săracii către slujitorul rânduit să le dea milostenie: „Spune stăpânului să ne dea milostenie, precum îi era obiceiul.” Şi sluga a zis stăpânului său: „La ce vin aceştia şi-ţi iau şi bruma de avere pe care o mai ai?” Răspuns-a stăpânul, zicând: „De nu vom face noi aceasta, vine mânia lui Dumnezeu peste noi. Şi de i-am opri pe dânşii, oare ce vom face? Cu adevărat vom pieri.

Deci, până ce vom avea măcar un ban, să-l împărţim cu ei.” Şi Dumnezeu, văzându-i milostiva lui inimă, n-a trecut cu vederea pe robul său, ci, i-a pus un gând bun în inimă. „Sunt clevetit şi năpăstuit,” şi-a zis el, „dar, iată, mă voi duce, în această zi de Duminică, şi voi ruga pe dregător, ca să mă miluiască.” Şi, încălecând pe cal şi mergând la dregător, a căzut înaintea lui, zicând: „Mă rog ţie, miluieşte-mă, ori la viaţă, ori la moarte. Eu sunt cutare, sluga ta, mă rog ţie, să întrebi pe cei ce m-au clevetit, şi, de mă vei afla vinovat, atunci, să porunceşti să mă taie în bucăţi, sau să mă spânzure cu capul în jos. Iar, de sunt năpăstuit, să mă miluieşti, pentru Dumnezeu.”

Deci, a aflat Scoril că acel iubitor de Dumnezeu era clevetit pe nedrept şi a poruncit să-i întoarcă toate averile sale, iar clevetitorii lui, în mare urgie au căzut. Iar acestea toate s-au făcut pentru milostenia lui.

Deci, şi noi să răbdăm ispitele cele ce ni se întâmplă nouă, şi să nu încetăm de a ne ruga lui Dumnezeu şi a duce la bun sfârşit faptele noastre bune, ca să câştigăm, de la El, milele cele bogate.

https://www.ortodoxism.ro