Canon de rugăciune către Sfinţii Apostoli şi Diaconi Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena, dintre cei şaptezeci
11:04, luni, 10 august, 2020 | Cuvinte-cheie: acatiste, canon de rugaciune, rugăciune
Troparul Sfinţilor Apostoli şi Diaconi Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena, dintre cei şaptezeci, glasul al 3-lea:
Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.
Cântarea 1, glasul al 4-lea.
Irmosul:
Adâncul Mării Roşii, cu picioare neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Făcându-vă, preaînţelepţilor lumină cu împărtăşirea cea către Dumnezeu, mântuiţi din negura patimilor pe cei ce prăznuiesc purtătoarea de lumină şi cinstită pomenirea voastră şi-i învredniciţi luminii.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Îndulcitu-v-aţi de dragostea cea preadulce a lui Hristos, fericiţilor şi cu dreapta credinţă lepădând cele veselitoare ale vieţii celei pieritoare, aţi urmat Lui, făcându-vă cu adevărat ucenici.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pornindu-vă luminători de la Răsăritul Cel Dătător de lumină, v-aţi făcut luminători de suflete, Sfinţilor Apostoli Parmena şi Prohor, Timon Minunate şi Nicanor de Dumnezeu Insuflate.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Căile lui Dumnezeu cele făcute cu naştere străină şi cu unire fără de asemănare, întru tine s-au arătat, Preacurată. Pentru aceea, ca pe o Stăpână a tuturor făpturilor, te slăvim pe tine.
Cântarea a 3-a. Irmos: Se veseleşte de tine…
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ca unii care eraţi nori duhovniceşti, aţi picurat apa cunoştinţei adevărului în sfinţenie celor de pe pământ, slăviţilor.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ca unii care aţi fost plini de darul Duhului, preaînţelepţilor, prin alegerea Lui v-aţi rânduit a sluji la trebuinţele sfinţilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Să lăudăm pe Apostolii Parmena cel Mărit, pe Înţeleptul Timon, pe Cinstitul Prohor şi pe Nicanor cel cu cuget înalt.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Născut-ai, Preacurată, pe Domnul Cel Bun, Care picură dulceaţă şi mântuire de cele rele, Fecioară fără prihană.
Irmosul:
Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, grăind: Slavă puteri Tale, Doamne.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Apostolii Făcătorului de bine, ca nişte stele neapuse strălucind la înălţimea Bisericii, au risipit întunericul necredinţei şi au luminat lumea.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Slujind Evangheliei Darului, Preafericite Prohor, te-ai făcut preaales învăţător dumnezeiesc şi mai mare Scaunului Nicomidiei, purtând grija turmei lui Hristos.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
În ziua în care s-a săvârşit Sfântul Ştefan, întâiul mucenic, fiind înjunghiat ca o oaie, Sfinte Nicanor, împreună cu cei două mii ce au nădăjduit întru Hristos, ai moştenit cinste dumnezeiască, fericite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Neispitită de nuntă ai născut pe Dumnezeu Cuvântul, Care mai presus de cuget şi de cuvânt S-a întrupat din tine, Preacurată. Pentru aceasta, după datorie te slăvim şi te fericim pe tine, Fecioară.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Tu, Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina Cea Sfântă, Care întorci dintru întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Tu, Doamne, ca pe nişte trâmbiţe ai trimis pe Apostolii Tăi, ca să ridice din mormântul înşelăciunii sufletele celor ce Te laudă pe tine.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Apostolul Timon cel Sfinţit, făcându-se păstor bostrienilor, fiind ars în foc, a câştigat sfârşitul muceniciei cel fericit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Sfântul Parmena cel Mare, cu sârguinţă fierbinte săvârşindu-şi dumnezeiasca slujbă, înaintea ochilor Apostolilor a adormit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Lăudămu-te pe tine, Preacurată, prin care ne-am mântuit din stricăciunea înşelătorului şi de răutatea vrăjmaşului, cel ce ne tirănea pe noi.
Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie…
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Sfinte Nicanor, vestind viaţa cea fără de sfârşit, Crucea şi Patimile Celui Ce pentru milostivirea Sa a pătimit cu trupul, a fost omorât de mâinile iudeilor.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Marele Timon, aprinzându-se de dorirea dragostei Domnului, din poruncile celor fără de lege, s-a sfârşit în mijlocul focului, făcându-se dumnezeiască ardere de tot.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Dumnezeiasca şi purtătoarea de lumină şi plină de dar pomenirea voastră, Apostolilor, sfinţeşte cugetele tuturor celor ce cu credinţă o săvârşesc pe dânsa, fericiţilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cetele îngerilor celor fără de trup, adunările Apostolilor şi dansurile mucenicilor, te cinstesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu, că în chip de negrăit ai născut pe Împăratul tuturor.
Irmosul:
Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.
CONDAC, glasu 1. Podobie: Mormântul Tău…
Diaconi cinstiţi, singuri văzători ai Cuvântului şi vase alese v-aţi arătat prin credinţă, Sfinţilor Nicanor şi Prohor, Parmena şi Timon Mărite. Pentru aceasta, astăzi a voastră sfinţită pomenire prăznuim întru veselia inimii, pe voi fericindu-vă.
Cântarea a 7-a. Irmos: În cuptorul persan…
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu tot cugetul iubind pe Hristos, Care Singur este cu adevărat Neasemănat întru frumuseţe, aţi primit moştenirea cea cerească, pururea pomeniţilor.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind cinstiţi de Cuvântul, Cel Ce prin cuvânt ne-a răsărit nouă din Fecioară, cu cuvinte şi cu fapte sfinţite v-aţi arătat mântuitori credincioşilor, povăţuindu-i pe ei către mărturisire, cei ce sunteţi de Dumnezeu cuprinşi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Chinuitu-te-ai străin, Fericite Nicanor, fiind ucis de năravul cel rău al necredincioşilor iudei. Şi când erai adus lui Hristos, ca un miel, cântai: Binecuvântat eşti, Dumnezeul meu şi Domnul.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Prin cuvânt ai născut, Fecioară, pe Cuvântul Tatălui, Care cu cuvântul a făcut cerul şi pământul. Şi-L slăveşti pe Dânsul, Cel Ce dă cuvânt celor ce curat cred acum într-Însul, Preacurată.
Irmosul:
În cuptorul persan, tinerii lui Avraam, fiind aprinşi mai vârtos cu dorirea dreptei credinţe decât cu văpaia focului, au cântat: Binecuvântat eşti, în Biserica slavei Tale, Doamne.
Cântarea a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-şi…
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Din noroiul patimilor şi din deşertăciune aţi mântuit pe cei ce s-au plecat învăţăturilor voastre, preaînţelepţilor şi i-aţi suit pe dânşii către înălţimea cunoştinţei, ca pe unii ce au bineplăcut lui Dumnezeu şi au cântat: toate lucrurile, lăudaţi pe Domnul.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cântări dumnezeieşti să fie cinstit Dumnezeiescul Parmena, împreună cu Sfinţii Timon şi Prohor cel pururea Lăudat şi Sfântul Nicanor cel Minunat, ca nişte Apostoli ai lui Hristos şi îmbogăţitori ai neamurilor care cântă: toate lucrurile, lăudaţi pe Domnul.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.
Pe voi, măriţilor, cei ce eraţi în rânduiala celor şaptezeci şi bine aleşi, ca nişte plini de credinţă, v-a ales Domnul Apostoli mai aleşi, după Sfântul Petru şi după ceilalţi, ca să slujiţi la treburile sfinţilor, prealăudaţilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Iată că au luat sfârşit glasurile grăitorilor de Dumnezeu prooroci, că tu, de Dumnezeu Dăruită, pe Domnul Cel mai presus de fiinţă, Cel arătat de dânşii, L-ai născut spre mântuirea credincioşilor care cântă: toate lucrurile Domnului, lăudaţi pe Domnul.
Irmosul:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise, în groapă, le-a încuiat; şi puterea focului au stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de dreaptă credinţa, cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
Cântarea a 9-a. Irmos: Hristos, Piatra Cea Netăiată…
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Voi, cei ce sunteţi mai aleşi cinstiţi între diaconi, care aţi slujit la treburile sfinţilor, v-aţi arătat vase încăpătoare de toată lumina Cuvântului şi aţi dobândit slava cea de negrăit, iar acum, împreună cu Cuvântul, vă îndulciţi, preaînţelepţilor.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Astăzi toată zidirea prăznuieşte pomenirea voastră, Sfinţilor Apostoli Timon, Parmena şi Nicanor, împreună cu Prohor propovăduitorul lui Hristos, fericindu-vă pe voi după vrednicie, văzătorilor de Dumnezeu preafericiţi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca nişte Apostoli ai Dumnezeiescului Cuvânt, v-aţi ridicat spre mare laudă şi vă veseliţi pururea, împreună cu cetele Apostolilor şi cu ale îngerilor, cu care împreună rugaţi-vă să ne miluiască pe noi, slăviţilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu bucurie strigăm ţie, Fecioară, glasul Arhanghelului: Bucură-te, Bucuria îngerilor, Cuvântarea cea de cinste a Apostolilor, Propovăduirea proorocilor şi Încununarea mucenicilor.
Irmosul:
Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine, Muntele cel Netăiat, Fecioară, S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te slăvim.
SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea…
Cei Ce v-aţi arătat trâmbiţe dumnezeieşti ale adevărului, vase cinstite ale dreptei credinţe, îndreptători către mântuire celor rătăciţi, Apostoli ai Domnului, bucuraţi-vă şi vă rugaţi lui Hristos Dumnezeu, cerând să ne dăruiască nouă mare milă.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea…
Născătoare de Dumnezeu, Fecioară Preacurată, Ceea ce nu ştii de mire, care Singură eşti Părtinitoare şi Acoperământ credincioşilor, mântuieşte de primejdii, de mâhniri şi de cumplite nevoi, Pruncă, pe toţi cei ce au la tine nădejdea şi miluieşte sufletele noastre, cu dumnezeieştile tale rugăciuni.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea…
Văzându-Te, Hristoase, Maica Ta cea Preacurată mort întins pe Cruce, striga: Fiul meu, Cel împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, ce este această rânduială negrăită, prin care ai mântuit zidirea cea înţeleaptă a Preacuratelor Tale mâini?