Singura soluţie ca să eviţi ispitele este să… te lupţi cu diavolul

Părinte, uneori ispitele vin una după alta şi nu le mai pot răbda.

– Vrei să-ţi dau o soluţie ca să le eviţi? O vei primi?

-Da.

– Singura soluţie ca să eviţi ispitele este să… te lupţi cu diavolul… De ce râzi? Nu-ţi place această soluţie? Ascultă. Cu cât se nevoieşte cineva, cu atât va avea mai multe ispite şi greutăţi. Şi cu cât va încerca să evite ispita, cu atât mai mult diavolul îi va sta împotrivă. Dar prin ispite – dacă le punem în valoare în chip corect – ni se dă ocazia ca viaţa noastră, care uneori este antievanghelică, să devină evanghelică.

– Părinte, mă poticnesc de unele lucruri neînsemnate şi după aceea nu am dispoziţie să mă nevoiesc pentru ceva mai înalt.

– Acestea sunt ca şi minele pe care le pune duşmanul ca să netrebnicească armata. Când vede că nu poate pricinui altă pagubă nevoitorului, aghiuţă caută cum să-l netrebnicească prin lucruri neînsemnate. După aceea să ştii că există şi drăcuşori mici, care ştiu însă să facă mare vătămare. Odată am întrebat pe un drăcuşor de acesta: “Oare tu ce poti face?”. “Ce pot face eu? Mă duc şi încurc aţele la croitorese, la cizmari”, a răspuns, “şi îi fac să se mânie”. Scandalurile cele mai mari izbucnesc de la lucruri de nimic, şi acestea nu numai între noi, ci uneori chiar şi între state. La oamenii duhovniceşti nu există pricini serioase pentru scandaluri, de aceea diavolul ia pricină de la cele mici. Îl loveşte pe om sufleteşte cu ceva neînsemnat, lucruri copilăreşti, după care îi face inima precum acela voieşte, rămânând după aceea ca o buturugă.

– Părinte, oare de ce, deşi îmi impun un program, o rânduială în nevoinţa mea şi încep cu dispoziţie de a mă nevoi, uit repede aceasta?

– Nu ştii de ce? Când aghiuţă prinde de veste că voim să facem treabă duhovnicească, întoarce butonul în altă parte. Deşi ne punem un program, o rânduială anumită, ne aflăm în alta şi, dacă nu luăm aminte, pricepem aceasta doar după câteva zile. De aceea nevoitorul trebuie să meargă numai împotriva diavolului – fireşte, cu discernământ – şi să-l supravegheze un duhovnic experimentat.

– Satana îl luptă oare pe omul care nu face o lucrare subţire întru sine?

– Satana nu se duce la un om netrebnic, ci se duce la un nevoitor pentru ca să-l ispitească şi să-l netrebnicească. Nu pierde timpul să facă lucrare subţire în unul care nu are nici el o lucrare subţire. La cel care coase cu acul de cusut saci, trimite un diavol cu ace mari. La cel care face lucrare de mână fină, trimite un diavol care face lucru de mână fin. La cel care face broderie foarte fină, trimite un diavol care face lucrare foarte fină. La cei care fac lucrare brută în ei înşişi, trimite un diavol grosolan. La începători le trimite diavoli începători.

Oamenii care au un suflet fin, multă mărime de suflet şi sunt sensibili trebuie să ia aminte, pentru că diavolul îşi bagă coada sa şi-i face şi mai sensibili, putând ajunge la melancolie sau chiar – ferească Dumnezeu – la sinucidere. Diavolul niciodată nu merge contra, deşi pe noi, oamenii, ne pune să mergem împotriva semenilor noştri şi să ne certăm. Pe cel trândav îl face mai trândav. Îl odihneşte cu gândul: “Te doare capul, n-ai dispoziţie. Nu-i nimic dacă nu te scoli să te rogi”. Pe cel evlavios îl face mai evlavios, ca să-l arunce în mândrie, sau îl îmbrânceşte să se nevoiască mai presus de puterile sale, încât să-l istovească şi să lase după aceea toate armele lui duhovniceşti, pentru ca mult-nevoitorul de mai înainte să se predea. Pe cel cu inimă aspră îl face şi mai aspru, pe cel sensibil, exagerat de sensibil.

Şi vezi câţi oameni se ticăloşesc cu insomnii şi iau medicamente, unii pentru că au o oarecare sensibilitate, alţii pentru că şi-au zdruncinat nervii lor. Rar poti vedea un om echilibrat. Oamenii au devenit baterii. Cei mai mulţi sunt ca şi cum ar avea electricitate. Cei care nu se mărturisesc primesc influentele diavoleşti, au un magnetism diavolesc, pentru că diavolul are stăpânire peste ei. Putini sunt oamenii, fie ei băieţi ori fete, ori vârstnici de sunt, care au o privire curată. Demonizare! Ştii ce înseamnă demonizare? Să nu te poţi înţelege cu lumea.

Diavolul ne face injecţie cu nesimţire

Am spus unor medici cu care discutam despre anestezia pe care o fac la operaţii: “Anestezia celui viclean are consecinţe neplăcute asupra omului, în timp ce aceea pe care o faceţi dumneavoastră ajută”. Anestezia diavolului este otrava pe care o aruncă şarpele peste păsări sau peste iepuraşi ca să-i paralizeze şi să-i înghită fără a se putea împotrivi. Diavolul, atunci când vrea să lupte un om, trimite mai întâi un drăcuşor “anestezist”, ca să-l facă pe om nesimţit, după care merge el însuşi şi-l ciopleşte, şi face din el orice vrea… Dar înainte merge “anestezistul”. Ne face injecţie cu nesimţire şi uităm de grija mântuirii. Iată, vezi, noi, monahii, am făgăduit răbdare când vom fi “ocărâţi, batjocoriţi etc…”, dar în cele din urmă de multe ori ispita ne zăpăceşte şi facem cele potrivnice celor făgăduite. Altfel începem şi altfel sfârşim. Pentru altceva am pornit să mergem, şi în altă parte mergem, nu luăm aminte, nu v-am dat atâtea exemple?

Mai demult, în Koniţa nu exista bancă. Oamenii erau nevoiţi să meargă la Ghiannena, când voiau să ia vreun împrumut. Aşadar porneau câţiva din satele din împrejurimi şi mergeau 72 de kilometri pe jos să ia împrumut, ca să cumpere, de pildă, un cal. Atunci, dacă cineva avea un cal, îşi putea întreţine familia. Făcea pereche cu calul altcuiva şi ara. Odată unul a pornit să meargă la Ghiannena să ia împrumut, ca să cumpere un cal să-şi are ogorul, să nu se chinuiască săpând cu hârleţul. S-a dus aşadar la bancă, de unde a luat împrumutul, după care a trecut şi pe la magazinele evreieşti şi căsca gura. L-a văzut un evreu şi l-a tras înăuntru.

“Vino înăuntru, omule, am lucruri bune!”. A intrat înăuntru acela şi evreul a început să coboare topurile de stofă din rafturi. Le lua, le scutura. “Ia-o”, îi spune, “este bună, iar pentru copiii tăi fi-o voi da mai ieftin”. Pleca de la unul, mergea mai departe şi căsca gura la altul. “Hai înăuntru, omule”, îi spune evreul, “o să ţi-o dau mai ieftină”. Şi cobora acela stofele, le deschidea, le întindea. În cele din urmă s-a zăpăcit sărmanul. Avea şi putină mărime de suflet şi îşi spunea: “Acum când a coborât valurile de stofă şi le-a întins…” şi mai ales că “pentru copii este mai ieftin”, a dat banii pe care îi luase de la bancă şi a cumpărat un val de stofă, dar care era stricată. Dar ce să facă cu un val întreg de stofă? Nici un bogat nu ar fi luat un val de stofă, ci numai atât cât îi trebuia.

În cele din urmă s-a întors acasă cu un val de stofă putredă. “Unde este calul?”, l-au întrebat. “Am adus stofă pentru copii!”, le spune. Dar ce să facă cu atâta stofă? S-a îndatorat şi băncii şi nici cal n-a luat, ci numai un val de stofă stricată. Haide acum iarăşi la săpat cu hârletul pe ogor, iarăşi să se ostenească pentru ca să înapoieze împrumutul. Dacă ar fi cumpărat un cal, s-ar fi întors şi călare, ar fi cumpărat şi ceva lucruri pentru casă şi nu s-ar fi omorât să sape cu hârletul. Dar vedeţi ce a păţit dacă a căscat gura la magazinele evreieşti? Aşa face şi diavolul. Te trage de aici, de dincolo ca negustorul cel viclean, îţi pune piedici şi în cele din urmă te obligă să mergi acolo unde vrea el. În altă parte ai pornit şi în altă parte ajungi dacă nu iei aminte. Te înşală şi îti pierzi anii cei mai buni.