De Ziua Profesorului este comemorat cel mai mare teolog al secolului 20
11:58, luni, 5 octombrie, 2020 | Cuvinte-cheie: Dumitru Stăniloae

Ziua plecării la Domnul a celui mai mare teolog ortodox din secolul 20, părintele academician Dumitru Stăniloae, coincide cu Ziua Internațională a Profesorului, 05 octombrie.
Personalitate marcantă a culturii noastre, părintele Stăniloae a fost nu doar profesor de teologie și dogmatist, ci și filosof, istoric, ziarist şi traducător.
Opera sa teologică îl arată ca unul dintre cei mai de seamă gânditori creştini din lume. Pr. John Meyendorff l-a numit „cel mai mare teolog ortodox din întreaga lume a secolului trecut”. A primit titluri de onoare din partea a șapte universități din lume și a fost membru titular al Academiei Române.
Poate cea mai importantă moștenire lăsată posterității, la care a lucrat vreme de 45 de ani, este traducerea lucrării „Filocaliei” (în douăsprezece volume).
Opera sa cuprinde: 90 de cărţi, 33 de traduceri, 275 de articole teologice, 22 de recenzii, 16 prefeţe, 35 de cuvântări comemorative, 475 de articole de ziar, 17 interviuri, 15 predici publicate şi 60 de convorbiri sau interviuri înregistrate la radio şi televiziune.
”Nu era deloc spectaculos
Despre calitățile profesorului Dumitru Stăniloae a vorbit pentru Basilica.ro Pr. Gheorghe Holbea, ucenic apropiat al marelui teolog, la rândul său profesor de teologie.
„Aveam în faţă pe unul dintre cei mai mari teologi ai secolului al XX-lea, dar blândeţea şi delicateţea sufletească a Părintelui alunga orice teamă pe care o trăieşti în faţa unei mari personalităţi”, își amintește Pr. Gheorghe Holbea momentul în care l-a cunoscut pe Pr. Dumitru Stăniloae.
„Părintele Dumitru Stăniloae se purta cu simplitate, nu era deloc spectaculos. Avea un chip blând şi luminos din care se revărsa o tainică dragoste”.
Părintele Dumitru Stăniloae, originar din Vlădeni, judeţul Braşov a trecut la cele veșnice în data de 05 octombrie 1993, la vârsta de 90 de ani. Vezi mai multe detalii biografice aici.
Foto credit: Ziarul Lumina
Sursa: https://basilica.ro/


SFÂNTUL PREOT MĂRTURISITOR DUMITRU STĂNILOAE – DOCUMENTAR – UNIVERSUL CREDINȚEI – 4 octombrie 2025 – TVR 1 Le cunoastem si...
Arhiepiscopia Bucureștilor a anunțat programul proclamării locale a canonizării Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, desfășurat în perioada 2-4 octombrie 2025....
Prietenia dintre oamenii lui Dumnezeu, și felul în care sfinții se cunosc și se recunosc între ei, este cu adevărat...
O convorbire de Sorin Dumitrescu realizată în 1992. Părintele Dumitru Stăniloaie – Trei cuvinte despre Sf. Grigore Teologul și Limba...
Moaștele Cuviosului Mărturisitor Sofian Boghiu și ale Preotului Mărturisitor Dumitru Stăniloae au fost, astăzi, deshumate. Evenimentele au început la mormântul...
Editura Basilica a Patriarhiei Române a publicat recent un volum cu mărturii despre Părintele Dumitru Stăniloae la împlinirea a 30...
În urmă cu 30 de ani, în noaptea de 4 spre 5 octombrie, trecea la Domnul Părintele Dumitru Stăniloae. Datorită...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău