Sfântul Nicolae Velimirovici – despre traista fericirii şi nefericire

Nefericirea pe care Dumnezeu o îngăduie să vină asupra noastră este mai bună decât fericirea pe care ne-o zidim singuri. Dumnezeu îngăduie nefericirii să vină totdeauna la vreme asupra credincioşilor săi. Ea este ca glasul prietenului ce strigă la miezul nopţii celor ce dorm: Arde!

Înţeleptul părăseşte casa cuprinsă de flăcări şi, lăsând-o să ardă, îşi scapă viaţa. Iar nebunul se vaită în mijlocul focului şi aşteaptă să ardă în flăcări o dată cu casa.

***

Când fericirea clădeşte cuib pentru tine şi pentru copiii tăi, să nu crezi că ea te va răsfăţa multă vreme, pe tine sau pe copiii tăi. Împotriva oricărei fericiri pământeşti a noastre se porneşte o uneltire nevăzută. Abia te aşezi bine în cuibul fericirii şi te încălzeşti în el, când pe neaşteptate pătrunde în cuib capul şarpelui. Fericirea pământească este aceeaşi cu fericirea pe care şarpele a făgăduit-o Evei, şi iată, acelaşi şarpe pătrunde şi la tine ca să-ţi arate masca fericirii tale.

O mamă se tânguia amarnic deasupra mormântului  celor doi copii ai săi:

– Doamne, oare nu ai găsit puţină îndurare pentru aceşti doi viermişori?

Iar răspunsul lui Dumnezeu a venit prin gura unui duhovnic:

– Mamă, Dumnezeu a avut îndurare pentru aceşti doi viermişori ai tăi, de aceea i-a şi luat. Pentru tine erau nişte viermişori, dar pentru Dumnezeu vor fi îngeraşi. Dumnezeu a avut îndurare şi pentru tine, şi tocmai de aceea ţi-a luat copiii – deoarece tu te-ai încălzit prea mult, împreună cu copiii tăi, în cuibul fericirii, şi nu ai luat seamă la capul şarpelui de sub cuib.

***

Traista fericirii noastre pământeşti este totdeauna ruptă. Cu cât bagi şi bagi mai multe lucruri în traistă, cu atât se varsă mai mult din ea. Cei mai neiscusiţi în înţelepciunea dumnezeiască poartă traistele cele mai mari, iar înţelepţii umblă fără nici o traistă.

Dacă te bucuri că nu este cazul tău, că traista ta nu pare a fi ruptă, atunci ascultă porunca morţii: „unu, doi, trei,” şi atunci şi tu te vei simţi pe marginea mormântului în care va apăsa asupra ta nu numai pământul, ci şi traista fericirii, prea-plină, care va îndoi întunericul şi greutatea mormântului.