Galerie Foto | Mitropolitul Vladimir a slujit la hramul bisericii Universității de Stat din Moldova
21:26, luni, 15 februarie, 2021 | Cuvinte-cheie: ips vladimir

Luni, 15 februarie 2021, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a slujit la hramul bisericii Universității de Stat din Moldova, care și-a serbat hramul de sărbătoarea domnească a Întâmpinării Domnului.
În dimineața zilei, Mitropolitul a fost întâmpinat de către preotul-paroh Octavian Moșin, urmând Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia au fost înălțate rugăciuni pentru profesorii, studenții și colaboratorii dreptmăritori ai universității, precum și pentru enoriașii acestui sfânt lăcaș.
Cei prezenți s-au rugat și pentru tineri, care au nevoie de luminarea minții și de reușită la învățătură. Aceste rugăciuni au fost prilejuite de Ziua Tânărtului Ortodox, prăznuită în această sfântă zi.
Doi tineri teologi au fost hirotoniți spre slujire la sfântul altar: diac. Alexandru Plămădeală în treapta de preot, iar Ilie Munteam în cea de diacon.
Clericii bisericii USM s-au învrednicit de distincții bisericești, iar câțiva ctitori și susținători ai bisericii de ordine și medalii mitropolitane.
La finalul slujbei, ierarhul a sfințit lumânările de ceară, conform unei rânduieli speciale, rânduită la această sărbătoare.
A urmat Gala Tineretului Ortodox, ediția a V-a, în cadrul căreia arhiereul a înmânat circa 60 de diplome de excelență unor tineri, slujitori și instituții ce promovează ortodoxia în rândul tineretului.
Cu un mesaj de felicitare către cei prezenți s-a adresat atât Mitropolitul Vladimir, cât și rectorul ales al universității, dl Igor Șarov.
Participanții la gală s-au bucurat și de un spectacol duhovnicesc, prezentat de către Teatrul poetic ”Comoara” din s. Sălcuța, Căușeni.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/














































Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a oficiat Sfânta Liturghie...
„Stea luminoasă te arăți pe cerul cel de taină, Ierarhe Dionisie, și ne ești călăuză nerătăcită, prin care calea de...
Sâmbătă, 16 septembrie 2023, după oficierea la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din capitală, a Sfintei Liturghii și a slujbei de...
La data de 16 septembrie 2023, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, a oficiat în catedrala mitropolitană...
După oficierea Sfintei Liturghii de la catedrala episcopală din or. Comrat prilejuită de jubileul de 25 ani de arhierie ai...
La data de 12 septembrie 2023, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir condus Liturghia praznicală prilejuită de...
La data de 11 septembrie 2023, în ziua pomenirii Tăierii Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, înconjurat de...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău