Profesorul de religie – exemplu pentru cei din jur

Pentru unii profesori nu există o mai mare suferință pe lume

 decât elevii creduli și consecvenți. Leon (Lev I) Șestov

    A fi profesor de Religie în cadrul sistemului educațional actual este o provocare. O provocare care include în sine o dorință enormă de schimbare a stării lăuntrice a tinerilor generații măcinate de setea de răzbunare, dominare, orgoliu şi lume virtuală. Trăim într-o lume virtuală, în care ne creăm un spaţiu comod, plin de plăceri şi satisfacţii şi uităm de prezenţa Lui Dumnezeu şi al aproapelui, însă toate până la primul eșec, care adesea se numește SINGURĂTATE.

    A fi profesor la începutul secolului XXI înseamnă a purta cu demnitate torța viitorului, de a te dărui în totalitate copilului, pentru care viitorul este incert, cu multe provocări și ispite. Profesorul de Religie de vocaţie se identifică cu profesia, nu doar la aspectul teoretic, ci și la cel practic, el urmează totalmente cuvintelor Sfintei Scripturi: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Marcu 8:34). Crucea unui profesor de Religie este împodobită cu un set de valori, cum ar fi: îngăduință, iertare, prudenţă, recunoştinţă, cumpătare, încurajare, generozitate, blândeţe. Religia este „disciplina” dragostei, a iertării, susţinerii morale, este unica disciplină școlară care pune accentul pe om, nu pe conținut de învățat. 

    Misiunea unui profesorului de Religie se concentrează asupra dezvoltării a 4 direcții foarte importante: cunoașterea (Luca 19:3), descoperirea (Ioan 17:3), trăirea (Ioan 5:14) şi mărturisirea Lui Hristos în viața de cu zi (Matei 28:19-20).

    Cuvintele Mântuitorului: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” nu reprezintă doar dezideratul apostolilor şi/sau a preotului, ci şi a profesorului de Religie care, conştientizând ce presupune misiunea sa, contribuie activ la misiunea Mântuitorului „care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască ŞI LA CUNOŞTINŢA ADEVĂRULUI SĂ VINĂ (I Timotei 2:4).

    Sfântul Apostol Pavel îndeamnă cateheții și inclusiv profesorii de religie: Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura pe care o dai altora (I Timotei 4:13), așadar contează foarte mult cum transmiți în calitate de profesor învăţătura Mântuitorului:

• Ești în pas cu tendințele și cu cerințele noi ale generațiilor, dar totodată stabilești pârghii care îl fac pe creștinul de mâine să înțeleagă care este legătura corectă cu Dumnezeu, și cu aproapele?
• În calitate de profesor (mai cu seamă dacă ești preot) munceşti din pasiune și responsabilitate sau din obligaţie?

Profesia didactică are o dimensiune umană extrem de puternică, fapt care implică nu doar cunoștințe și competențe, ci și atitudini, valori, conștiință profesională, trăire duhovnicească deosebită, iar tactul pedagogic, fără îndoială, este foarte necesar.

    Profesorul ideal este acel obiectiv spre care tinde un cadru didactic care a pășit în pedagogie conștient, hotărât și gata oricând de a se consuma pe sine pentru educarea unui viitor cetățean.

     Un profesor își lasă amprenta, uneori cu prețul propriei sănătăți, în sufletele discipolii săi, așa precum și Hristos Își dă viața pentru noi – (Jertfindu-se). Obiectivul de a deveni un profesor ideal incumbă o ascensiune continuă în măiestria didactică. Orișicare profesor trebuie să-și educe, în mod obligatoriu, calități, cum ar fi: corectitudinea, râvna, punctualitatea, iar în cazul profesorului de religie „a fi exemplu pentru cei din jur” este o calitate indispensabilă.

    Fiind onest cu copiii, profesorul se bucură de încrederea elevilor care, oricât de atei şi agnostici ar fi, totuși aşteaptă să le vorbești că Dumnezeul îi iubeşte şi îi așteaptă să se întoarcă asemeni fiului risipitor, cu smerenie şi dorință de schimbare. De asemenea, elevul aşteaptă să fie apreciat la justa valoare, să simtă că şi el este creaţia Lui Dumnezeu şi un mădular prin care Dumnezeu lucrează.

    Prin râvnă și evlavie, în calitate de profesor, oferi discipolilor posibilitatea trăirii duhovnicești, propunând ca exemplu de urmat inclusiv propria persoană.

     Punctualitatea demonstrează atitudinea și denotă respectul față de elevi, chiar dacă în faţă stă un profesor cu experienţă, un preot, căci Apostolul Pavel ne îndeamnă: În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate (Romani 12:10).

     În loc de concluzie: Nu cere de la un elev să facă ceea ce nu ești în stare Tu în calitate de profesor să faci!

Autor: Laureat al concursului „Profesorul de Religie” – 2020

Pr. Vasile Manica, grad didactic II