Mitropolitul Vladimir: Academicianul Nicolae Dabija – o coloană de lumină a identității noastre, un model de inspirație pentru generația tânără
12:42, vineri, 12 martie, 2021 | Cuvinte-cheie: nicolae dabija

Îndurerată familie Dabija,
Am aflat cu multă durere în suflet de trecerea la cele veșnice a distinsului Academician și scriitor Nicolae Dabija, intelectual erudit, distins om de cultură și credință.
Autor a peste 80 de volume de poezii, eseuri și publicistică (unele traduse şi publicate în SUA, Brazilia, Franța, Italia, Federaţia Rusă ș.a.).
A fost membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere (L’Académie Européenne des Sciences, des Arts et des Lettres – ALESAL) cu sediul la Paris, laureat al Premiului Național.
Din 1986 – redactor-şef al săptămânalului „Literatura şi Arta”, cu o impresionantă activitate publicistică. A fost distins cu numeroase premii, ordine, medalii și titluri academice.
Domnul Academician Dabija a fost nepotul vrednicului de pomenire Arhimandrit Serafim Dabija, pe care l-a iubit mult și despre care a vorbit atât lumii academice, cât și oamenilor simpli, spre a-l face cunoscut pe cel de la care a sorbit ca de la un izvor nesecat spiritualitatea ortodoxă.
Nicolae Dabija va rămâne un model de inspirație pentru generația tânără, prin onestitatea sa academică, prin tenacitatea sa, prin noblețea sa sufletească și prin modul în care făcea legătura armonioasă între generații.
Verticalitatea sa morală, competența sa științifică și spiritualitatea sa creștină au făcut din el o coloană de lumină a identității noastre, o pildă care trebuie urmată.
Rugăm pe Hristos Domnul, să odihnească sufletul său împreună cu drepții, să mângâie familia îndoliată și pe toți cei care azi sunt întristați de această plecare dintre noi a distinsului Academician Nicolae Dabija.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru familia îndurerată,
† VLADIMIR,
MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE
***
Sursa: www.mitropolia.md

Cu cizma pe icoane La Mănăstirea Zloţi, într-o zi de duminică din primăvara anului 1947, când slujba era în toi, în...
De la suflet la suflet: ziua a XXII-a Avem în preajmă oameni de o valoare deosebită, de o demnitate, un...
Primăria Municipiului Chișinău anunță lansarea concursului de soluții plastice de selectare a autorului monumentului de for public, bustul scriitorului Nicolae...
„Spovedania părintelui Ioan” este un capitol din romanul „Tema pentru acasă”. Este o naraţiune despre intelectualitatea basarabeană de după 1940,...
1. Armenii au în calendarele lor 1 milion 200 de mii de sfinţi. Ei i-au sanctificat recent pe toţi armenii...
„… Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii…” (din „Rugăciune pentru vrăjmaşi”...
„… Priveşte, ascultă şi taci” În timp ce-alegi din vorba celor mulţi Cuvântul Unic, ziditor de temple – Învaţă-te să...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău