Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Hârbovăţ

Istoricul Icoanei Făcătoare de Minuni.

Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului (65×98 cm) a fost adusa în Basarabia de colonelul Nicolae Albaduev la sf. sec. XVIII. După moartea acestuia în războiul ruso-turc, mama lui a donat icoana Sfintei Mănăstiri Hârbovăţ.

Aflându-se aici, icoana a supravieţuit trei incendii, de fiecare dată fiind găsita în cenuşă, neatinsă de flăcări. În 1816 Ştefan Lupu o îmbracă într-un veşmânt de argint împodobit cu pietre scumpe.Treptat vestea despre darul făcător de minuni al icoanei s-a răspândit în tot ţinutul. Oamenii veneau la Icoana Maicii Domnului ca la o ultimă speranţă, ca la ultima şansă de izbăvire de boli, nevoi etc.Credincioşii din Chişinau au rugat ca Icoana Maicii Domnului să fie adusă pentru o perioada a anului în oraş. Cererea lor a fost semnată la 17 ianuarie 1859. Astfel accesul la Icoana Făcătoare de Minuni s-a lărgit. În anii interbelici icoana era purtată pe trasee stabilite din timp, ce intersectau aproape tot teritoriul ţinutului. Cortegiul însoţitor uneori lua o amploare de nedescris.

Deplasarile Icoanei Maicii Domnului se transformau în adevarate sărbători ale spiritului ortodox.În ultimii ani Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului se află în incinta Catedralei Mitropolitane „Naşterea Domnului”, cu excepţia Postului Mare, când se întoarce la Mănăstirea Hârbovăţ. La Chişinau, în fiecare vineri, la ora 7.00, în faţa icoanei se săvârşeşte Acatistul Acoperamântului Maicii Domnului, oficiat de IPS Vladimir, Mitropolitul Chişinaului şi al Întregii Moldove, împreună cu un sobor de preoţi din municipiul Chişinău.Sînt minunate rugăciunile fierbinţi cu lacrimi făcute de credincioşi, inclusiv de cei din generaţia tânară, în faţa Sfintei Icoane.

Minunate vindecări săvârşite prin Sfânta Icoană.

Din momentul aducerii Sfintei Icoane la Mănăstirea Hârbovăţ mulţi dintre credincioşii care au năzuit cu rugăciune fierbinte s-au învrednicit, prin mijlocirea Împărătesei Cerurilor, de vindecarea diferitelor boli şi uşurarea în nevoile lor. De atunci semnele minunilor şi ale vindecărilor se înmulţesc spre slava Preacuratei şi Milostivei Aparatoare a neamului creştinesc.

Din scrisoarea generalului de infanterie Ioan N. Inzov, adresată stareţului Mănăstirii Hârbovăţ, arhimandritului Ioanichie aflăm că P. Diordiev, care suferea de alienare mintală, fiind trimis la mănăstire, după rugăciunile făcute înaintea Sfintei Icoane, a fost miluit prin Împărăteasa Cerurilor cu vindecare desăvârşită.

Ioan M. Grecin-Liudvigski, fiu de comerciant din comuna Putintei, şi soţia sa Maria, în declaraţia lor din 23 septembrie 1861, prezentată stareţului Mănăstirii Hârbovăţ, arhimandritului Ieronim, mărturisesc că Maria a suferit de o straşnică boală de dinţi, care îi provoca dureri cumplite în tot corpul şi junghiuri, ea nemaiputând să meargă şi pirzându-şi orice nădejde. Boala a durat din decembrie 1860 până în aprilie 1861, când Maria a fost adusă în faţa Icoanei Făcătoare de Minuni (între satele Daşcova şi Bravicea, icoana fiind în trecere de la Chişinau la Hârbovăţ), unde a vărsat lacrimi şi s-a rugat Împărătesei Cereşti să o miluiască. A doua zi s-a mărturisit şi s-a împărtaşit cu Sfintele Taine, simţindu-se apoi cu desăvârşire sănătoasă.

Preotul T. Laşcu povesteşte un caz nu mai puţin uimitor. Este vorba de epitropul bisericii din Gordineşti Alexandru Dementi, care în anul 1863 a fost paralizat năprasnic în partea stângă a capului, dimpreună cu ochiul stâng, limba şi mâna. Văzând că toate încercările de ajutor ale rudelor sunt zădarnice, el a năzuit la ajutorul Maicii Domnului, a cerut să se slujească Acatist şi Tedeum înaintea Sfintei Icoane de la Hârbovăţ. Apoi şi el însuşi s-a pus pe rugăciuni fierbinţi către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Şi iată că s-a învrednicit de vindecarea bolii sale, făcându-se iarăşi sănătos.

Olga Podguski din Căinarii Vechi, în scrisoarea sa din 12 august 1902 notează: „Sora mea, o învăţătoare sărmană, avea o copilă, ce zăcea în pat, slăbănoaga, vreme de doi ani, neptându-se nici ridica. Respiraţia îi era foarte anevoiasă din pricina slăbiciunii pieptului, iar în spate îi crescuse o cocoaţă. Iată însă, că, înainte de a pleca eu la Hârbovăţ, am fost pe la sora mea şi, privind cu mare jale copila, am zis surorii mele: „Ştii tu ce gând mi-a venit? Am sa încredinţez această copilă Maicii Domnului şi am să dau rugăciuni înaintea Icoanei Făcătoare de Minuni din Hârbovăţ”.

Deci, rugându-mă eu, nevrednica, cu multe lacrimi, Maicii Milostive timp de două zile, am cerut de au slujit preoţii şi Tedeum, dând o prescură şi o Liturghie. După ce m-am întors acasă, am dat prescura surorii mele, împreună cu o camaşă nouă, ce o luasem şi o pusesem înaintea icoanei Maicii Domnului în timpul când m-am rugat.
Cu această cămaşă sora mea a îmbrăcat copila şi i-a dat o bucăţică de prescură să mănânce.
Şi iată că, după acestea, în scurt timp, fetiţa a început a se ridica şi a umbla, iar cocoaşa s-a ascuns, ca şi cum n-ar fi fost niciodată.”
Ludmila Şaptefraţi, medic de familie din Negureni, Teleneşti, a istorisit cum, în 1994, fetiţa ei de doi ani – Iuliana – s-a vindecat într-un chip minunat de arsuri în urma rugăciunilor fierbinţi ale întregii familii la Icoana Maicii Domnului. Copilul a avut arsuri de gradul III şi IV la ambele mâini şi se afla într-o stare gravă după prima operaţie. A doua intervenţie a medicilor, spre mirarea lor, a avut un efect miraculos şi a înlăturat urmările arsurilor.

Parascovia Ureche din satul Scorteni, Orhei, în mărturisirea sa, povesteste despre întamplarea minunată pe care a trăit-o în anul 1997. Atunci, în preajma sărbătorii Sf. Arh. Mihail şi Gavriil, fiind bolnavă de picioare şi având insuportabile dureri de cap, a ieşit să întâmpine Icoana Făcătoare de Minuni şi a trecut pe sub această sfinţenie. Brusc ei, care abia îşi simţea picioarele, i-a venit ideea să petreacă icoana până la marginea satului (10 km). Drumul a fost uşor şi după aceea durerile din picioare au părăsit-o. Rugăciunile către Maica Domnului, care, din acea zi, au însoţit-o în permanenţă, i-au luat şi suferinţa durerilor de cap.

Olga Croitoru din Ordasei, Teleneşti a suferit de un viciu cardiac pronunţat (a fost şi operată) până în decembrie, 2002, când în satul ei a sosit Icoana Făcătoare de Minuni. Trecând pe sub icoană, cu credinţa şi rugăciuni înalţate la Maica Domnului, a simţit o fierbinţeala puternică în tot corpul şi, după aceea, inima ei a uitat de aritmii şi nu o mai deranjează.

Tot în decembrie, 2002, în timpul aflării Icoanei Maicii Domnului la Ordăsei, călugării-însoţitori, împreună cu parohul bisericii din sat, părintele Vitalie Şaptefraţi, au făcut, la invitaţia directiei şcolii, un Tedeum în incinta acestei instituţii, care nicidecum nu putea ieşi din reparaţie. După un timp scurt, conform cuvintelor directoarei, s-au găsit toate cele necesare şi şcoala, bucurându-i pe toţi cu noua sa înfătişare, şi-a reluat ritmul normal de lucru.

Părintele Boris Boldescu din Verejeni, Teleneşti a fost martorul unui caz minunat, întâmplat în parohia sa. Într-o vara călduroasă şi secetoasă, icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Hârbovăţ, trecând prin Verejeni, la solicitările sătenilor, poposea în casele lor. În pragul unei case, părintele Boris, împreună cu însoţitorii icoanei şi cu familia-gazdă, au văzut aievea cum din ochii Prea Sfintei Născatoare de Dumnezeu s-au prelins lacrimi. De ce plângea Maica Domnului? Din cauza secetei, lipsei ploii pe ogoare? Sau din cauza secetei noastre sufleteşti, lipsei credinţei în sufletele noastre?

Şirul minunilor, cu siguranţă, este mult mai mare. Atât doar, că noi, asemeni celor nouă leproşi din pilda evanghelică, uităm să mulţumim pentru vindecări şi minuni sau o facem numai oral, prin telefon, lipsind urmaşii de mărturiile scrise.

Icoana Maicii Domnului de la Hârbovăţ a fost şi rămâne a fi o adevărată ocrotitoare a credincioşilor din Moldova.