Pomenirea Arhiepiscopului Pimen, la un an de la strămutarea la cele veșnice
8:24, miercuri, 19 mai, 2021 | Cuvinte-cheie: Arhiepiscopul Pimen

La împlinirea unui an de la trecerea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Pimen, joi, 20 mai 2021, se vor săvârși slujbe de pomenire pentru sufletul acestuia atât la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, cât și la Mănăstirea Sihăstria Putnei, locul în care acesta și-a pregătit mormântul.
Evenimentul va fi transmis în direct pe postul de televiziune, pe site și pe pagina de Facebook BUCOVINA TV, precum și pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Începând cu ora 8:00, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, va fi săvârșită Sfânta Liturghie de către un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, pe un podium special amenajat în incinta lăcașului de cult.
De la ora 10:00, la Catedrala Arhiepiscopală și în întreg cuprinsul eparhiei se va oficia slujba Parastasului și se vor trage clopotele pentru cel care a fost vrednic păstor al acestui ținut vreme de aproape trei decenii.
La finalul Parastasului, începând cu ora 10:30, va fi lansat albumul „In Memoriam – Un an de la strămutarea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen –”, realizat de către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
La Mănăstirea Sihăstria Putnei, va urma, de la ora 13:00, slujba Parastasului la mormântul Părintelui Arhiepiscop.
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
Sursa: https://www.arhiepiscopiasucevei.ro/


Mitropolitul Teofan a oficiat joi, la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou din Suceava, Sfânta Liturghie și pomenirea Arhiepiscopului Pimen, la...
Cu ocazia împlinirii a trei luni de la plecarea la Domnul, în ziua în care ar fi împlinit 91 de ani,...
1. Viața creștină înseamnă fericire chiar și în necazuri. 2. Ne trăim viața cu multe frământări și cu multe dureri,...
L-am ascultat, l-am privit slujind cu înfrigurare, ca înaintea Tronului lui Dumnezeu, am vorbit cu el în tihna brazilor. Era...
Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a trecut la cele veșnice astăzi, 20 mai 2020, la ora 00:50, în...
A învățat întâi smerenia și ascultarea, apoi suferința și oprimarea, s-a bucurat mereu de cultura națională și de credință. A...
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la aniversarea a 90 de ani de viaţă ai Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen,...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău