Sărbătoarea Sf. Împăraţi Constantin şi Elena la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău
23:50, joi, 3 iunie, 2021 | Cuvinte-cheie: ips vladimir

„Cel ce chipul Crucii strălucind pe cer mai mult decât soarele l-ai văzut şi biruinţa semnului Domnului bine ţi-a descoperit, cu care întrarmându-te pe toţi vrăjmaşii i-ai biruit, acum şi nouă celor ce plecăm genunchii înaintea icoanei tale, Sfinte Împărate Constantin, dă-ne, împreună cu buna ta maică, Elena împărăteasa, ajutor celor ce cântăm vouă: Bucuraţi-vă, părinţi ai creştinilor!”.
Joi, 03 iunie 2021 – în ziua serbării Sfinților Împărați Constantin și Elena, s-a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău, la care au liturghisit un sobor de preoți și diaconi avându-l în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove.
Serviciul divin a adunat credincioși chișinăuieni, care au slăvit pe Dumnezeu, și i-au proslăvit pe Sfinții Împărați Constantin și Elena.
Sfinții Împărați Constantin și Elena este o sărbătoare în calendarul ortodox, fixată pe data de 21 mai/3 iunie. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare și pe mama sa, Elena Augusta, întocmai cu Apostolii.
La final, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan și eclesiarh al Catedralei Mitropolitane a adus mulțumiri Înaltpreasfinţitului Vladimir pentru slujirea arhierească la această sărbătoare în cinstea Sfinților Întocami cu Apostolii Împărați Constatin și Elena.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/




























Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a oficiat Sfânta Liturghie...
„Stea luminoasă te arăți pe cerul cel de taină, Ierarhe Dionisie, și ne ești călăuză nerătăcită, prin care calea de...
Sâmbătă, 16 septembrie 2023, după oficierea la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din capitală, a Sfintei Liturghii și a slujbei de...
La data de 16 septembrie 2023, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, a oficiat în catedrala mitropolitană...
După oficierea Sfintei Liturghii de la catedrala episcopală din or. Comrat prilejuită de jubileul de 25 ani de arhierie ai...
La data de 12 septembrie 2023, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir condus Liturghia praznicală prilejuită de...
La data de 11 septembrie 2023, în ziua pomenirii Tăierii Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, înconjurat de...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău