Icoana Maicii Domnului Portărița (Portaitissa) – Mănăstirea Iviron

Maica Domnului Portărița Portaitissa – Mănăstirea Iviron

Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, numită “Portărița” – Παναγία Πορταϊτισσα – se află în paraclisul de la poarta Mănăstirii Iviron, cum se intră în curte, pe partea dreaptă. Potrivit tradiției athonite, această icoana a venit pe mare, din Bizanț .

În vremea prigoanei icoanelor – iconoclasmul – trăia în Niceea Asiei Mici o văduvă credincioasă, ce avea un singur fiu. Ea păstra cu mare evlavie această icoană a Maicii Domnului în casa sa. La un control făcut de trimișii împăratului, aceștia au găsit icoana și au spus amenințător văduvei: “Dă-ne bani ca să scapi împreună cu icoana ta, altfel vom împlini poruncile!”. Atunci femeia le-a dat bani mulți, să-i dea un răgaz până a doua zi. Noaptea l-a luat pe fiul ei și icoana și au mers pe țărm.

Femeia a scos icoana din casă și s-a dus cu ea la malul mării și i-a spus: “Maica Domnului, eu nu mai pot să te apăr. Stăpâna lumii, tu, ca Maica a lui Dumnezeu, ai stăpânire peste toată zidirea. Tu poți să ne izbăvești și pe noi de mânia stăpânitorilor și icoana ta de cufundarea în mare.”, și a pus-o pe apă. Iar icoana a venit, în chip minunat – dreaptă, pe apă, fără a se scufunda – până la Sfântul Munte Athos.

Văduva a fost mângâiată de această priveliște și i-a mulțumit Preacuratei, iar fiului ei i-a spus: “Copilul meu, dorința noastră cea către Maica Domnului este deja împlinită. Eu sunt gata să mor pentru credința mea, prin mâinile tiranilor, dacă va trebui, dar nu doresc și moartea ta. Te rog și te implor să pleci în părțile Greciei.” Fiul a ascultat-o și a plecat la Tesalonic, apoi în continuare a mers în Sfântul Munte Athos, în acel loc unde, după puțini ani, a fost ridicată Mănăstirea Iviron. Acolo a devenit călugar și după ce a trăit în chip bineplăcut lui Dumnezeu, s-a mutat la cele veșnice.” Se vede că ajungerea lui acolo s-a făcut după iconomia și purtarea de grijă a lui Dumnezeu, deoarece de la el au aflat și pustncii Sfântului Munte istoria icoanei pe care, împreună cu mama sa, o aruncase în mare.

După ani și ani, când aproape de țărm fusese construită Sfânta Mănăstire Iviron, călugarii au văzut într-o seară deasupra valurilor un stâlp de foc ce ajungea până la cer. În față priveliștii ieșite din comun, au rămas nemișcați și cântau. Vedenia a mai continuat câteva nopți, până ce s-au adunat și călugări de la alte mănăstiri acolo, pe țărm. Atunci au văzut că acel stâlp de foc izvora dintr-o icoana a Maicii Domnului, iar când părinții vroiau să se apropie cu barca, icoana se îndepărta. S-au întors în biserica mănăstirii și s-au rugat cu credință și lacrimi Maicii Domnului să dăruiască acea icoană mănăstirii lor.

Era atunci în Mănăstirea Iviron un ieromonah cu numele Gavriil, care în lunile de vară trăia ceva mai sus de mănăstire, în nevoință și post aspru, asemeni unui înger păâmântesc. Lui i s-a arătat Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu și i-a zis: “Spune egumenului și fraților că voiesc să le dau icoana mea pentru a-i acoperi și ajuta, apoi intră în mare și pășește pe valuri și atunci vor cunoaște toți buna voire a mea către mănăstire.”

Procesiune cu Icoana Portărița

Apoi toți monahii au ieșit la țărm unde Gavriil a pășit pe apele mării ca pe uscat și s-a învrednicit să ia în mâinile sale această icoană grea și de mari dimensiuni, pictată pe lemn. Pe țărm, monahii s-au închinat icoanei cu evlavie și mare bucurie. Apoi cu cântări au dus-o în sfântul altar al bisericii mănăstirii.

În ziua următoare, însă, icoana nu a mai fost găsită în biserică . Căutând-o, au găsit-o pe zidul mănăstirii, deasupra porții centrale. Au adus-o în biserică, dar iarăși au găsit-o la poartă. Acest lucru neobișnuit s-a întâmplat de mai multe ori, până când nedumerirea monahilor a fost dezlegată de Preasfânta, care i-a apărut în vis egumenului, zicându-i: “Spune fraților să nu mă mai deranjeze de acum înainte, pentru că eu nu doresc să fiu păzită de voi, ci eu să vă păzesc pe voi, nu numai în viața de acum, ci și în cea viitoare. Și să nădăjduiască în milostivirea Fiului meu și Stăpânului tuturor toți monahii trăitori cu evlavie și frică de Dumnezeu în muntele acesta virtuos. Acest dar eu l-am cerut de la El și iată, vă dau vouă semn: cât timp veți vedea icoana mea în această mănăstire, harul și mila lui Dumnezeu nu vor lipsi de la voi.”

Monahii s-au bucurat de toate acestea și apoi au zidit un paraclis aproape de poarta mănăstirii, unde au pus aceasta icoană făcătoare de minuni, care se afla în acest loc până astăzi. Datorită acestei întâmplări, icoana a primit numele de “Portărița”.

Icoana este mare, de 1,30 x 1,90 metri. Este ferecată, cu excepția fețelor, cu o îmbrăcăminte de aur și argint, cu pietre prețioase, monezi de aur și o mulțime de alte podoabe dăruite de împărați, regi, egumeni, duci, ofițeri și simpli credincioși. Aceste odoare sunt dovezi ale minunilor Preacuratei. Le-au oferit cei care au primit ceea ce au cerut de la ea. S-a prorocit, de către părinți, că la sfârșitul lumii, această icoană va pleca pe mare, așa cum a venit.

Mănăstirea Iviron

Una dintre bucuriile pe care le-a făcut această icoană celor rugători este următoarea: un tânăr pelerinj, neprimind pâine de la bucătar, a primit de la Maica Domnului un galben, spre a-l da bucătarului. Bucătarul, dându-și seama de unde era galbenul respectiv, s-a căit. Legat de pâinea din mănăstire, aici s-a mai petrecut încă și o altă minune: când mănăstirea nu a dat masă la hram, de frica foametei, fiindcă nu aveau destule provizii, atunci milioane de furnici au început să care grâul din hambare. În amintirea acestei minuni, pocăindu-se înaintea lui Dumnezeu, monahii și-au luat canonul dragostei de a pune zilnic, la poarta mănăstirii, o ladă de lemn, cu pâine, la îndemâna tuturor pelerinilor ce îi calcă pragul.

Uleiul de la candela acestei sfinte icoane este leac pentru otravă. Pe vremea venirii arabilor în Sfântul Munte, un soldat arab a lovit cu cuțitul în chipul acestei icoane și îndată a început a curge sânge. Arabul văzând minunea, s-a înfricoșat și căzând la pământ s-a pocăit, s-a botezat în legea creștinească și s-a îmbrăcat în haina monahicească, rămânând acolo până la moarte.