Hramul Sfintei Mănăstirii Hîncu, cinstit prin slujbă arhierească, într-o atmosferă praznicală deosebită - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Hramul Sfintei Mănăstirii Hîncu, cinstit prin slujbă arhierească, într-o atmosferă praznicală deosebită

16:51, miercuri, 27 octombrie, 2021 | Cuvinte-cheie: , ,

Miercuri, 27 octombrie 2021, când Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Cuvioasa Parascheva, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, au oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Sfânta Mănăstire Hîncu, cu ocazia cinstirii hramului mănăstirii date.

Slujba a avut loc la primul nivel al Catedralei „Sf. Ap. Petru şi Pavel”, cu Hramul „Sf. Mare Mc. Pantelimon”, din complexul mănăstirii.

În dimineața zilei Ierarhul, a fost întâmpinat de Stareţa acestui aşezământ monastic, Egumena Parascheva (Cazacu), împreună cu obştea monahală, soborul de slujitori prezenți şi mulţimile de credincioşi veniţi la Hramul Mănăstirii.

Alături de Înaltpreasfinția Sa au coliturghisit Prot. Vadim Corostinschi, Secretarul Eparhial, Arhim. Spiridon (Marin), Starețul Mănăstirii Hîrbovăț, Arhim. Spiridon (Jalbă), Starețul Mănăstirii Veverița, Prot. Grigore Dodon, Protopop de Călărași, Prot. Serghei Slănină, Protopop de Hîncești, dar și alți slujitori din țară și de peste hotare (Ucraina, România).

La Liturghia au participat stareţi şi stareţe din cuprinsul Episcopiei noastre.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitul Petru a ţinut un cuvânt de învăţătură din viaţa Cuvioasei Parascheva, menționând printre altele, următoarele: ,,Din viața Cuvioasei Parascheva, plină de dăruire, în mod deosebit, două fapte atrag atenția tuturor, cerându-se a fi urmate: în primul rând, dreapta credință, prin care a biruit încercările răului, și, în al doilea rând, dreapta viețuire, plină de fapte bune, către toți cei din nevoi.

Pentru slujirea Mântuitorului Iisus Hristos, Sfânta Parascheva a renunțat la cele trecătoare, s-a curățit pe sine, precum un diamant, scos din adâncurile pământului, s-a identificat cu cei din nevoi, slujindu-i și ajutându-i, devenind o lumină, care luminează veacuri întregi, toate generațiile ce se perindă

lângă sfintele ei moaște. Virtuțile dobândite de Sfânta, au fost dobândite din nevoințele și luptele necurmate, cu darurile credinței, rugăciunii și răbdării.

Aceste virtuți, suntem chemați și noi să le urmăm, viața Sfintei devenind model de urcuș, pentru fiecare creștin. Ea pururi mijlocește pentru toți, care o cheamă în ajutor, atingându-se de sfintele ei moaște. Izvor de sfințenie izvorăște cea purtătoare de putere dumnezeiască, care a biruit firea și legile omenești, și care, cu multă milă, privește către toți cei care o cheamă în ajutor.

Mari sunt darurile împărtăşite nouă de Dumnezeu prin această aleasă de Dumnezeu fecioară. Ea a fost și este pentru ţara noastră ca un scut de apărare, a fost cea care a sprijinit familiile cele dezbinate întărindu-le casele lor, împăcându-i pe soţii cei certaţi care erau gata să divorţeze. Anume ea a fost cea care a vindecat pe mulţi dintre bolnavi de bolile şi neputinţele lor. Sf. Parascheva i-a iubit dintotdeauna pe cei necăjiţi şi împovăraţi fiind asemenea Domnului, milostivă şi iubitoare de oameni!

Să luăm din viaţa ei exemplul milosteniei, să ne deprindem cu postul şi cu nevoinţele duhovniceşti fugind de slava deşartă şi căutând slava cea dumnezeiască şi astfel credem şi nădăjduim că şi noi, cei ce astăzi purtăm trup, suntem cuprinşi de neputinţe, ne vom învrednici cu rugăciunile Sfintei de mila lui Dumnezeu şi de viaţa cea veşnică”.

În timpul Sfintei Liturghii, Ierodiaconul Ștefan (Friza), viețuitor și slujitor al Mănăstirii „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din or. Nisporeni, a fost hirotonit în treapta de Ieromonah, pe seama mănăstirii date.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul de Preotese al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, condus de Dna Irina Vizitiu-Gajim.

Slujba praznicală a adus la mănăstire distinși oaspeți din țară și de peste hotare, dornici de a fi prezenți la marea sărbătoare, dar și pentru a felicita omagiata zilei, Egumena Parascheva (Cazacu), Stareţa Mănăstirii, care îşi dă silinţa pentru edificarea şi înfrumuseţarea acestui sfânt așezământ timp de 28 de ani de când este Stareță.

De asemenea, creştinii  ce au venit astăzi în număr mare să se roage şi să ceară ajutorul şi mijlocirea Cuvioasei Parascheva către Sfânta Treime s-au bucurat de posibilitatea de a se închina părticelelor de moaşte ale sfintei care se află de mai mult timp ca semn de binecuvântare la sfânta mănăstire, dar și la alte sfințenii deosebite puse spre închinare, în deosebi la o icoană a Maicii Domnului adusă de Înaltpreasfinția Sa din insula Kefalonia, o copie a icoanei la care se petrece minunea cu șerpii care vin de sărbătoarea Adormirea Maici Domnului, fără a vătăma pe cineva.

După Sfânta Liturghie au fost sfințite două icoane de o frumusețe impresionante, realizate în mozaic ce închipuiesc Învierea Domnului și Sf. M. Mc. Pantelimon.

La final Streța Mănăstirii, omagiata zilei, Egumena Parascheva, (Cazacu) a fost felicitată de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Petru, dorindu-i sănătate sufletească și trupească, putere și ajutor pentru a putea și-n continuare, alături de obște să înfăptuiască lucruri frumoase și mântuitoare în această Sfântă Mănăstire, a cărei Starețe este de 28 ani. Cu prilejul omagierii Înaltpreasfinția Sa a decorat-o de Maica Stareță cu Medalia „Sf. Fericita Agafia”, gr. II, oferindu-i totodată în dar și o frumoasă cruce pectorală.

După aceasta Chiriarhul a înmânat Medalii, Distincții și Diplome Eparhiale unor ctitori și binefăcători ai Sfintei Mănăstiri Hîncu.

Totodată menționăm și faptul că la miezul nopții a fost oficiată Sfânta Liturghie și în biserica cu Hramul „Sf. Parascheva”.

Sursa: https://episcopia-ungheni.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com