Mitropolitul Vladimir: Majorarea tarifului la gaze la 11,08 lei pune în dificultate o mare parte din bisericile și mănăstirile din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova
15:04, miercuri, 17 noiembrie, 2021 | Cuvinte-cheie: mitropolit vladimir

Sunt aproape doi ani de la începutul pandemiei care a cuprins întreaga planetă și a perturbat, ca niciodată, viața economică, culturală, socială și religioasă a oamenilor. De ceva timp criza gazelor naturale ne pune în față încă un obstacol cu greu de trecut.
Cu îngrijoarare constatăm că în ajunul iernii 2021-22, tariful majorat la gaze pune în dificultate marea majoritate a bisericiilor și mănăstirilor din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova. Prețul de 11,08 lei pentru un metru cub de gaze este o problemă pentru comunitățile care și cu vechiul tarif cu greu făceau față achitării facturilor.
Biserica noastră a fost întotdeauna aproape de nevoile credincioșilor, împletindu-și misiunea duhovnicească cu filantropia și grija pentru aproapele. Având în vedere că majoritatea bisericilor din localități și din mănăstiri au sisteme de încălzire cu gaze, la actualul tarif cheltuielile pentru comunitățile bisericești devin foarte mari.
Pentru comunitățile din localitățile rurale aceasta este o povară și mai mare, ținând cont de sărăcia multora dintre locuitorii de la țară. Dacă credincioșilor de la sate nu le vor ajunge bani pentru a-și achita propriile facturi pe timpul iernii, există riscul ca pentru facturile la gaz ale bisericilor problema să fie una enormă.
În acest sens, reiterăm că Bisericile nu aparțin preoților, ci comunităților, iar marea lor parte peste 700 – sunt monumente ocrotite de Stat – respectiv constituie patrimoniul național, de aceea instituțiile statului, preocupându-se de cetățeni, ar fi bine să ia în considerare și problema facturilor la gaze ale bisericilor.
O inițiativă în acest sens ar fi ca, în urma cererilor depuse, bisericilor și mănăstirilor să li se aplice aceleași compensații ca și consumatorilor casnici, ținând cont de faptul că bisericile sunt unități non-profit.
Inițiativa unei compensații vine și din practica unor țări membre ale Uniunii Europene, în care majoritatea populației o reprezintă creștinii ortodocși, precum Grecia, Bulgaria și România, unde statul sprijină bisericile și clerul, ca o recunoaștere a rolului deosebit al Bisericii Ortodoxe în ceea ce privește instaurarea unui climat de moralitate și respect al legii în societate.
Apelăm la autoritățile statului, îndeosebi în aceste vremuri grele, de a contribui la depășirea gravelor probleme cauzate de pandemie și criza gazelor naturale, ca niște fii buni ai Bisericii ajutându-ne unii pe alții.
† VLADIMIR,
MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE
Sursa: www.mitropolia.md

La data de 11 septembrie 2026, în ziua pomenirii Tăierii Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a primit astăzi, 1 septembrie 2026, la Reședința mitropolitană, în audiență, delegația autorităților publice locale din raionul...
Iubiți elevi și studenți, Stimați profesori și dascăli, Dragi părinți, Cu emoție și nădejde pășim, din nou, în pragul unui...
La începutul unui nou an școlar, rugăciunea este primul pas spre un început bun. Duminică, 30 august 2026, după Sfânta...
Să păstrăm cu grijă țara pe care ne-a dat-o Bunul Dumnezeu – pământul strămoșilor noștri Iubiți fii şi fiice ai...
Ca răspuns invitației parvenite din partea conducerii statului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a participat miercuri, 26...
Marți, 18 august 2026, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, aniversează ziua de naștere. Cu acest prilej, membrii...
