Se fac degrabă o sută de ani de cînd ortodocșii de pe cele două stiluri, vechi și nou, se feresc să se felicite de sărbători
10:32, sâmbătă, 1 ianuarie, 2022 |
Acum, în ajunul praznicului Nașterii Domnului pe nou, pe lîngă freamătul Tainei care se naște în inimă, mă încearcă povara tăcerii în care ne-am cufundat cu toții.
Se fac degrabă o sută de ani de cînd ortodocșii de pe cele două stiluri, vechi și nou, se feresc să se felicite de sărbători, ca nu cumva cei deopotrivă cu ei să-i învinuiască de partizanat al celuilalt stil. Cu cîtă îndîrjire, jertfă și osteneală teologică se apărau cei de pe stil nou de cei pe stil vechi și invers. Toată această lucrare de dezbinare a fost ridicată la rang de mărturisire de credință…
Ca să ajungem azi, frații mei iubiți, să ajungem azi și să descoperim cît de adîncă e tăcerea în fața adevăratului război și a adevăratei schisme care a venit peste noi.
Acum, cînd pricinile de dezbinare par să ne troienească, acum să ne încălzim mai mult inimile. Să iertăm supărările și să înmulțim răbdarea, știind că oamenii azi sînt educați să se despartă ușor și să se înfumureze repede.
Dacă am urma învățăturilor lumii, nimeni nu ar mai rămîne prieten cu nimeni. Dar noi să ascultăm de glasul Celui născut în iesle: „Învățați de la Mine, că sînt blînd și smerit cu inima”. Spre aceasta ne cheamă Hristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, Cel ce toate le-a făcut cu puterea Sa și poate să le rînduiască și azi spre binele nostru, al tuturor.
Fiți sănătoși și încrezători în Domnul.
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pămînt pace, întru oameni bunăvoire!
Ieromonah Savatie Baștovoi