Halloween-ul, transformarea sfinţilor în vrăjitori

În Evanghelia Duminicii care tocmai a trecut, Hristos afirmă un adevăr fundamental al existenţei umane: moartea este doar un somn, nu o  dispariţie în inexistenţa de unde am venit. De aceea, pentru creştini, sfinţii şi cei adormiţi sunt vii cu sufletul. Teologic vorbind Dumnezeu este al viilor, nu al morţilor, conform Scripturii. Iar sufletul, ştim bine, este făcut după chipul lui Dumnezeu, adică nemuritor.
Afirmaţia lui Iisus stârneşte însă râsete în anturajul Domnului, parcă prevestind ceea ce avea să urmeze în istoria civilizaţiei creştine: cei nepregătiţi şi nematurizaţi duhovniceşte vor lua în râs multe din sărbătorile creştine, transformându-le într-un soi de carnaval al denaturării sfinţeniei, frumosului şi amintirii celor plecaţi dintre noi.
Halloween-ul se înscrie pe această linie. El apare, iniţial, în Biserica Romano-Catolică, ca o mutare a practicilor ortodoxe legate de sfinţi şi de cei adormiţi, făcută în 835 de către papa Grigorie al IV-lea. Sub numele de All Hallows’ Evening, se marca seara de dinaintea zilei de 1 noiembrie, în care se făcea cinstirea tuturor sfinţilor iar a doua zi, pe 2 noiembrie se pomeneau toţi cei adormiţi. Ideea se regăseşte şi la ortodocşi, atât prin Duminica Tuturor Sfinţilor (prima după Rusalii) cât şi prin zilele de pomenire a celor adormiţi (Moşii de vară şi de iarnă, precum şi sâmbetele Postului Mare).
Sub influenţa unor sărbători de origine celtică (Samhain, ţinută tot pe 1 noiembrie şi Convertirea celţilor la creştinism) seara de Halloween a încorporat valori păgâne şi denaturări creştine, rezultând un teribil sincretism, un fel de mix de valori de diverse origini, peste care s-a suprapus comercializarea de tip carnaval a simbolurilor. Căci, cu cât înglobezi într-un eveniment valori din diverse surse, creşte şi numărul de simboluri aferente, ceea ce contribuie la diversitatea produselor comercializate pe post de simbol: lanterna lui Jack (dovleacul decupat ca o faţă monstruoasă), costume de vrăjitori, vârcolaci sau scheleţi ambulanţi (aluzie la cei adormiţi) şi lista poate continua.
Ar fi multe de discutat aici, legat de aceste simboluri, însă este suficient să remarc o chestiune: în vreme ce Haloween-ul recurge la simboluri vestimentare, în acelaşi timp aud voci opozante pe tema inutilităţii veşmintelor liturgice ale clerului. Despre asta, mai pe îndelete, cu alt prilej. Remarc acum numai incorectitudinea raportării la tema simbolului vestimentar, fie şi din perspectiva politically correctness. Dacă ei au voie să se costumeze cu astfel de simboluri, noi de ce nu am avea dreptul la simbolurile noastre? Desigur, putem discuta despre necesitate şi moft, despre veşminte paupere sau luxoase (inutil, după mine), dar nu putem desfiinţa valoarea de simbol.

Dacă Europei nu prea îi mai place de creştinism, la fel trebuie să se întâmple cu ONU şi UNICEF?

Revenind la Halloween, în tot acest amestec ce denaturează învăţătura creştină despre sfinţi şi cei adormiţi, apare o vedetă de talie internaţională: UNICEF. Este vorba, mai precis, de un program, intitulat Trick-or-Treat for UNICEF, care îşi propune să colecteze fonduri pentru copii aflaţi în dificultate chiar de Halloween. Statisticile sunt impresionante, colectele ajungând la 188 milioane de dolari la nivel mondial. Impresionant şi onorant, am putea spune. Doar că…. lucrurile ar fi mult mai bune dacă această colectă nu s-ar constitui într-un fel de verigă slabă a Halloweenului.

Colecta încearcă să se folosească de colindatul copiilor de Halloween, susţinând înlocuirea donării de bomboane către colindători cu donarea de fonduri pentru copiii defavorizaţi. Ideea este generoasă din punct de vedere uman, numai că, în subsidiar, UNICEF nu face decât să promoveze ideologia Halloween ca fundament pentru colectarea de fonduri. Ceea ce nu mi se mai pare atât de bine şi de frumos. Destul că mercantislimul a transformat sărbătoarea în carnaval, acum acesta trebuie întreţinut şi pentru colecte? Ca să nu mai spun că, în virtutea ideii generoase de a-ţi ajuta aproapele, acţiunea UNICEF devine fundament ideologic pentru strecurarea Halloween-ului în şcolile publice, chiar şi la noi. Ici, colo, se mai găseşte câte un cadru didactic care, sub masca UNICEF, organizează Halloween-ul la clasă. Şi uite-aşa, copiii noştri învaţă un creştinism denaturat, doar pentru că ora de religie deranjează, în vreme ce Halloween-ul modern îşi vede liniştit de treabă. Deh, cică nu dă bine să te opui schimburilor interculturale, în vremurile astea de integrare euro-atlantică. Se supără „Înalta Poartă” şi pari anacronic. Dar oare de ce n-ar folosi UNICEF Paştele sau Crăciunul pentru astfel de acţiuni?! Dacă Europei nu prea îi mai place de creştinism, la fel trebuie să se întâmple cu ONU şi UNICEF?

Mai remarc faptul că, la noi, Halloween-ul are şi o replică (ca la cutremure). Astfel, noaptea Sf. Andrei a fost transformată, printr-un procedeu asemănător celui de Halloween, în noaptea strigoilor. Impactul în tradiţia populară a fost atât de puternic, încât Vasile Alecsandri va scrie în 1857 o poezie intitulată chiar aşa Noaptea Sf. Andrii. Peisajul descris acolo este identic cu un Halloween tipic românesc: sfinţi, morminte, strigoi, Satan etc. Dar chiar şi aşa, poezia respectă ideea Dreptei Judecăţi, căci glasul cel ceresc aduce pedeapsă peste cei răi.

Prin urmare, constat cu amărăciune că occidentul a transformat un important eveniment creştin, prin plăcerile şi interesele mercantile ale contemporaneităţii, într-un carnaval grotesc al distracţiei şi al transformării sfinţilor şi creştinilor adormiţi în vârcolaci, vampiri şi alte arătări de groază. Sigur, e dreptul lui să o facă. Dar să nu ne mire atunci orbecăirea spirituală după Lumina cea cerească sau învârtirea în cerc în căutarea soluţiilor la problemele lumii contemporane. Căci, vorba aceea: cine seamănă vânt, culege furtună.

Mai tare mă interesează însă ce urmează după Halloween!? Dacă ar fi să ne reîntoarcem la Evanghelia învierii fiicei lui Iair, cu care am început, răspunsul este limpede: scoaterea afară a celor ce râd de creştinism, de către Însuşi Hristos, pentru a nu fi părtaşi minunii învierii copilei. Prin asta, i-a scutit de sacrilegiu, întrucât cui nu-i place dragostea sfinţilor, nici nu se cuvine să aibă parte de ea.

Pentru că sfinţilor şi celor adormiţi nu li se cuvin râsete, ci dragoste şi rugăciune.