Acatistul Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos citit în Duminica a patra din Sfântul și Marele Post la Mănăstirea Ciuflea
20:37, duminică, 3 aprilie, 2022 | Cuvinte-cheie: manastirea ciuflea, slujba pasiei

Cinstind şi slăvind Pătimirea Ta, Hristoase, Te lăudăm şi credem împreună cu Toma că Domn şi Dumnezeu eşti, Cel ce vei judeca vii şi morţii; învredniceşte-ne, Doamne, Împărăţiei Tale celei veşnice pe noi, cei ce strigăm către Tine… (din Icosul al 12-lea)
În seara Duminicii a patra din Sfântul și Marele Post numită și Duminica Sfântului Ioan Scărarul, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron”, Ciuflea, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul-administrator al Sfintei Mănăstiri împreună cu soborul de slujitori a săvârşit slujba Pasiei (Acatistul Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos).
Rugăciune
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu cel viu, Făcător al cerului şi al pământului, Mântuitorul lumii, iată, noi, nevrednicii şi păcătoşii, cu smerenie plecăm genunchii inimilor noastre înaintea măririi slavei Tale şi mulţumire Îţi aducem, Împărate al tuturor şi Doamne, că bine ai voit ca un om a purta toate ostenelile, nevoile, ispitele şi chinurile, ca să fii nouă pildă întru toate. Tu ai purtat toate întristările şi necazurile fiind nouă ajutor, împreună-pătimitor şi Mântuitor. Ştim, întru tot Îndurate Stăpâne, că pentru mântuirea noastră Crucea şi Pătimirile ai răbdat, ca pe noi să ne răscumperi din robia cea cumplită a vrăjmaşului. Ce dar vom aduce Ţie, Iubitorule de oameni, pentru toate câte ai pătimit pentru noi, păcătoşii? Sufletele şi trupurile şi toate cele bune de la Tine sunt şi noi ai Tăi suntem. Numai la milostivirea Ta cea nemăsurată nădăjduim, Bune şi Îndurate Doamne, lăudăm îndelungata Ta răbdare, mărim milostivirea Ta cea multă, închinându-ne Preacuratelor Pătimiri şi cu toată dragostea sărutăm mâinile Tale, strigând: Miluieşte-ne pe noi, robii Tăi, şi fă să nu fie fără de roade întru noi Crucea Ta cea Sfântă şi ca, împărtăşindu-ne aici cu credinţă Pătimirilor Tale, să ne învrednicim a vedea şi în ceruri slava Împărăţiei Tale, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Sursa: https://ciuflea.md/











Duminică, 23 noiembrie 2025, la Catedrala Mănăstirii Ciuflea din Chișinău, Preasfințitul Episcop vicar Nicolae de Ceadîr-Lunga a oficiat Taina Sfântului...
La Sfânta Mănăstire Ciuflea din Chișinău a avut loc un eveniment deosebit: un tânăr originar de pe continentul african, dornic...
Sâmbătă, 9 august, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Și Tămăduitor Pantelimon. Cu acest prilej, începând cu ora 06:00...
Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe...
Biserica Ortodoxă se află astăzi, în Duminica a V-a din Postul Mare, Duminică închinată Sfintei Maria Egipteanca. Cu acest prilej,...
O, Iisuse Hristoase, Mieluşelul lui Dumnezeu, Cel ce ridici păcatele lumii, primeşte această puţină rugăciune de mulţumire, pe care o...
În Duminica a patra din Postul Mare, a Sfântului Ioan Scărarul, enoriașii Mănăstirii Ciuflea s-au rugat împreună cu Preasfințitul Nicolae,...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău