Duminica I după Pogorârea Sfântului Duh (a Tuturor Sfinților) – Mănăstirea Ciuflea
14:28, duminică, 19 iunie, 2022 | Cuvinte-cheie: manastirea ciuflea

Celor aleși ai lui Dumnezeu, Tuturor Sfinților, care din veac au strălucit în toată lumea și au primit în cer cununi de slavă, cântare de laudă aducem. Și ca cei ce aveți îndrăzneală către Dumnezeu, din toate nevoile sloboziți-ne pe noi, ca să grăim către voi: Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea! Condacul 1
În Duminica I după Pogorârea Sfântului Duh (a Tuturor Sfinților), PC Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul-administrator al Sfintei Mănăstiri a oficiat Sfânta și dumnezeiasca liturghie în Catedrala ”Sf. M. Mc. Teodor Tiron” a Mănăstirii Ciuflea.
În timpul Sfintei Liturghii, Părintele Nicolae împreună cu clericii și enoriașii a înalțat rugăciuni către Preasfânta Treime și Toți Sfinții, pentru pacea mult dorită astăzi, în aceste momente de încercare mai ales pentru vecinii noștri.
Părintele Nicolae a vorbit celor prezenți despre sărbătoarea de azi în care facem pomenirea Tuturor Sfinților celor de pretutindeni, din toată lumea, de la Miazănoapte la Miazăzi: Duminica aceasta este rânduită să amintească pe toți sfinții cunoscuți și necunoscuți, câți au existat în istorie. Sfânta Biserică ne pune înainte, cu acest prilej, un text din Sfânta Evanghelie după Matei, care vorbește despre datoria de a ne mărturisi credința, așa cum sfinții, mai ales martirii și mărturisitorii, au murit pentru această mărturisire, iar ceilalți s-au sfințit trăind adevărurile de credință din tot sufletul, din tot cugetul, în smerenie, în dragoste, în slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor.
***
De mâine, 20 iunie 2022, începe postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel care va ține până pe 12 iulie 2022.
Spre deosebire de celelalte posturi, în special de cel al Paştelui, Postul Sfinţilor Apostoli este mai puţin aspru. Rânduielile şi Învăţătura din Ceaslovul Mare ne arată cum trebuie să ţinem acest post. Astfel, în zilele de luni, miercuri şi vineri se mănâncă legume, gătite fără untdelemn, iar marţi şi joi se poate consuma untdelemn şi vin. Sâmbăta şi duminica se poate mânca peşte. Dacă în acest răstimp cade o sărbătoare mai mare în zilele de miercuri şi vineri se dă dezlegare la untdelemn şi vin, iar în zilele de luni, marţi şi joi se dezleagă la peşte. La hramuri și la Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (7 iulie) se dă dezlegare la pește, în orice zi a săptămânii ar cădea.
Vă dorim un post binecuvântat cu fapte bune și cu mult folos duhovnicesc!
Sursa: https://ciuflea.md/




















Duminică, 23 noiembrie 2025, la Catedrala Mănăstirii Ciuflea din Chișinău, Preasfințitul Episcop vicar Nicolae de Ceadîr-Lunga a oficiat Taina Sfântului...
La Sfânta Mănăstire Ciuflea din Chișinău a avut loc un eveniment deosebit: un tânăr originar de pe continentul african, dornic...
Sâmbătă, 9 august, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Și Tămăduitor Pantelimon. Cu acest prilej, începând cu ora 06:00...
Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe...
Biserica Ortodoxă se află astăzi, în Duminica a V-a din Postul Mare, Duminică închinată Sfintei Maria Egipteanca. Cu acest prilej,...
O, Iisuse Hristoase, Mieluşelul lui Dumnezeu, Cel ce ridici păcatele lumii, primeşte această puţină rugăciune de mulţumire, pe care o...
În Duminica a patra din Postul Mare, a Sfântului Ioan Scărarul, enoriașii Mănăstirii Ciuflea s-au rugat împreună cu Preasfințitul Nicolae,...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău