Duminica a IX-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Umblarea pe mare – Potolirea furtunii
16:30, duminică, 14 august, 2022 | Cuvinte-cheie: PS Ioan Episcop de Soroca

În Duminica a IX-a după Pogorârea Duhului Sfânt, 14 august 2022, zi de prăznuire a Scoaterii Sfintei Cruci și Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca și vicar mitropolitan, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur în catedrala episcopală din orașul Soroca.
Preasfinția Sa a relatat celor prezenți, pericopa evanghelică de la Matei 14, 22-34 care face referire la umblarea lui Hristos pe mare și Potolirea furtunii.
Minunea consemnată în evanghelia de astăzi a avut un scop pedagogic bine definit. Este vorba despre o lecţie de creştere duhovnicească a ucenicilor în relaţia cu Hristos. Mântuitorul Iisus Hristos a dorit să le arate ucenicilor că în viaţă trebuie şi să lupte, nu să primească totul de-a gata în mod minunat cum au primit mulţimile pâinea şi peştii înmulţiţi fără niciun efort. Corabia învolburată în interpretarea Sfinţilor Părinţi reprezintă Biserica aflată în situaţii dificile în istorie: în timpul persecuţiilor, în furtuna ereziilor… Biserica ne învaţă că Cel Dintâi Care ne poate ajuta este Dumnezeu.
***
Deoarece duminica de astăzi a coincis cu data de 14 august, a fost Scoaterea Sfintei Cruci în mijlocul bisericii, astăzi a început Postul Adormirii Maicii Domnului care se va încheia în data de 28 august, de Adormirea Maicii Domnului.
Potrivit bisericii, postul este la fel de aspru ca cel dinaintea Paştelui. În zilele de luni, miercuri şi vineri nu se mănâncă nimic până la asfinţitul soarelui. Marţi şi joi se consumă doar legume fierte, fără ulei, iar în zilele de sâmbătă şi duminică este permis consumul de ulei şi vin.
Doar o singură zi din acest post este cu dezlegare la pește, pe 19 august, când se prăznuiește Schimbarea la față a Domnului Iisus Hristos.
Post Binecuvântat tuturor!
Sursa: https://ioanmosnegutu.info/

















În Duminica a X-a după Pogorârea Duhului Sfânt, 21 august 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii...
Vineri, 19 august 2022, în ziua când Biserica Ortodoxă prăznuieşte marea sărbătoare a Schimbării la Faţă a Domnului, Înaltpreasfinţitul Mitropolit...
O, Stăpână Născătoare de Dumnezeu, să nu lepezi rugăciunile noastre înălţate înaintea chipului tău celui făcător de minuni. De sărbătoarea...
În ziua prăznuirii Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur, 12 februarie 2022, cu...
În ajunul Praznicului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, 6 ianuarie 2022, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit...
În Duminica I după Cincizecime, a Tuturor Sfinților, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, Preasfințitul...
În Duminica Pogorârii Duhului Sfânt (a Cincizecimii), Preasfințitul Ioan Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău