20 de ani de la trecerea la viața veșnică a Părintelui Sofian Boghiu: Nimic nu poate birui smerenia
20:20, miercuri, 14 septembrie, 2022 | Cuvinte-cheie: sofian boghiu

„Și câtă pace, câtă liniștire ne aduce cu sine smerenia atunci când corabia vieții noastre este cuprinsă de furtuna necazurilor și a durerilor! Nimic nu poate birui o asemenea virtute pentru că orice lucru supărător i s-ar întâmpla celui smerit el se judecă îndată pe sine și se învinovățește”, spunea Părintele Sofian Boghiu, unul dintre cei mai mari duhovnici români ai secolului trecut. S-au împlinit, în data de 14 septembrie, douăzeci de ani de la trecerea sa la cele veșnice.
Serghei Boghiu, pe numele său de botez, s-a născut născut la 7 octombrie 1912 în Basarabia, comuna Cuconeștii-Vechi, județul Bălți. La vârsta de 14 ani intră ca frate în Mănăstirea Rughi din Soroca.
A studiat la Școala de cântăreți din Mănăstirea Dobrușa, iar între 1932-1940 a urmat cursurile Seminarului monahal de la Mănăstirea Cernica.
După seminarul teologic, a studiat pictura la Academia de Arte Frumoase din București.
În 1942 se înscrie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București pe care o termină în 1946.
A fost tuns în monahism în anul 1937 la Mănăstirea Dobrușa, primind numele de Sofian. În 1945 este hirotonit preot-ieromonah pentru Mănăstirea Antim pe care a condus-o între 1950-1955 și în a doua parte a vieții.
Fericit este, fraților, cel ce are smerenie; smerenia nu se mânie, nici nu poate să mânie pe cineva. Smerenia nu bârfește, nu osândește pe nimeni, nu disprețuiește.
În 1958 a fost arestat împreună cu mai mulți membri din Rugul aprins și condamnat la 15 ani de închisoare. În 1964 este eliberat și revine la Mănăstirea Antim unde rămâne până la finalul vieții, 14 septembrie 2002. A fost înmormântat la Mănăstirea Căldărușani.
Lucrări: Chipul Mântuitorului în iconografie (2001, București); postum, volumul Buchet de cuvântări (2006, București, cuprinzând predici și meditații teologice).
A pictat mai multe Biserici, dintre care amintim: Mănăstirea Deir-el Harf din Liban, Catedrala Horms – Siria, Biserica din Hama, Biserica Mănăstirii Radu Vodă și Schitul Darvari.
În contextul comemorării Arhimandritului Sofian Boghiu, la Mănăstirea Antim, va avea loc miercuri colocviul „Părintele Sofian, un iconar de suflete”.
Foto: arhiva Basilica / Raluca-Emanuela Ene
Sursă citate: Arhimandritul Sofian Boghiu, Smerenia și dragostea – însușirile trăirii ortodoxe, ediția a doua, revizuită si adăugită, Editura Fundația Tradiția Românească, București, 2002.
Sursa: https://basilica.ro/


Fraţi creştini, Vreau să vă spun două-trei lucruri despre aceşti sfinţi arhangheli, despre cerul care este plin de arhangheli şi...
Viaţa noastră pământească este adeseori închisă ca sub o boltă întunecată. Privim în sus, privim în jos, la stânga, la...
„Duhovnicul blândeții”, Sfântul Cuvios Sofian Boghiu de la Antim, originar din Cuconeștii Vechi – film documentar realizat de Trinitas TV....
Sfântul Sofian (născut Serghie Boghiu) a văzut lumina zilei la 7 octombrie 1912, în satul Cuconeștii Vechi, județul Bălți, o...
Sfântul Sofian Boghiu de la Mănăstirea Antim a fost un mare duhovnic și pictor de icoane, cunoscut pentru blândețea, smerenia...
La data de 7 octombrie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, va avea loc...
„Adâncul duhovnicesc – tainica preocupare a Părintelui Sofian Boghiu” – Cuvânt al arhim. Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna, la Duminica după...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău