PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit în mijlocul credincioșilor parohiei „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din s. Seliște, r. Orhei
16:45, luni, 21 noiembrie, 2022 | Cuvinte-cheie: episcop siluan salari

„Pe căpeteniile îngerilor Treimii, pe Mihail şi Gavriil, să-i lăudăm noi toţi, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu aripile amândurora şi din nevoile cele de multe feluri ne izbăvim; unuia grăind: Bucură-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicând: Bucură-te, îngere al darului!”
În ziua prăznuirii Soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, şi al celorlalte Puteri Cereşti, Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, având binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la biserica cu hramul „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din s. Seliște, r. Orhei.
În dimineața zilei, Ierarhul Orheiului a fost întâmpinat de către parohul bisericii, protoiereul Victor Botnarenco și primarul comunei Seliște, d-ul Andrei Galesco. La sărbătoarea hramului de astăzi a fost prezent președintele raionului, dl Dinu Țurcanu.
Înainte de începerea Sfintei Liturghii Ierarhul Orheiului a citit rugăciunea la reînnoirea Bisericii. La Vohodul mic, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, pentru merite deosebite în rodnica activitate pastoral-misionară și socială, Protoiereul Victor Botnarenco a fost decorat cu dreptul de a sluji Sfânta Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Heruvic.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, a fost oficiat un Tedeum de mulțumire către Bunul Dumnezeu.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Preasfinţitul Siluan a evedențiat rolul și importanța sfinților îngeri în iconomia mântuirii și în viața fiecărui credincios.
„Este o sărbătoare a hramului acestei Biserici, dar și zi în care ne bucurăm de finisarea lucrărilor de restaurare a acestui sfânt lăcaș. Am trăit astăzi emoții de bucurie, văzând lucrările frumoase care s-au reușit aici, datorită întregii comunități și a parohului Bisericii. Nu bucurăm cu toții de aceste realizări frumoase de Sărbătoarea mesagerilor lui Dumnezeu şi a ocrotitorilor oamenilor. Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, împreună cu toate cetele îngereşti se roagă și ne ajută pe calea mântuirii. Astfel, trebuie să ne rugăm să ne fie alături în cele ce ne sunt de folos. Fiecare creştin trebuie să aibă o evlavie faţă de îngerul său păzitor. Aşa cum la slujbe ne rugăm împreună cu îngerii, este bine să nu uităm că sunt alături de noi şi în viaţa de zi cu zi.”
La rândul său, părintele paroh Prot. Victor a mulțumit Arhiereului pentru prezența și slujirea arhierească în mijlocul comunității în ziua hramului Bisericii.
Cu mesaje de felicitare cu prilejul sărbătorii hramului comunității au venit președintele raionului Orhei, dl Dinu Țurcanu și primarul comunei Seliște, d-ul Andrei Galesco.
„Aşa precum voia Ta, Doamne, este făcută de îngeri, acolo sus, tot astfel să se facă aici pe pământ în mine, Doamne!” (Sfântul Chiril al Ierusalimului)
Sursa: https://manastireacurchi.md/











































De Sărbătoarea Arătării Domnului, Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Mănăstirii Curchi, înconjurat de un sobor...
În Duminica dinaintea Botezului Domnului Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, alături de...
În prima duminică după Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie...
Vineri, 19 decembrie 2025, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și...
În Duminica a XXVII-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în zilele de 12 și 13 decembrie 2025, cu ocazia prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, cel...
Astăzi… în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pre Hristos tuturor mai-nainte îl vesteşte” (Din Troparul Intrării în...
