ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit în duminica XXIV după Cincizecime la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din capitală
13:19, duminică, 27 noiembrie, 2022 | Cuvinte-cheie: ips vladimir

Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove a săvârșit în Duminica a XXIV-a după Cincizecime (a Samarineanului milostiv), Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din capitală.
Întâistătătorului i-au coliturghisit: Prot. mitr. dr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan și chelar al catedralei împreună cu soborul de preoți și diaconi.
Arhiereul, preoții și poporul au mulțumit în timpul Sfintei Liturghii, Dumnezeului ceresc pentru toate binefacerile Sale și au cerut binecuvântarea lui Hristos Domnul pentru toată fapta cea bună și ferirea de orice uneltire vrăjmașă.
Samarineanul milostiv din Evanghelia care s-a citit astăzi este însuşi Mântuitorul Iisus Hristos care, asemenea samarineanului din parabolă, toarnă peste rănile noastre untdelemnul mângâierii şi vinul cel tare al dumnezeieştii Sale iubiri. El ne-a învăţat nu doar ceea ce înseamnă aproapele nostru, ci mai ales cum să devenim noi înşine aproapele semenilor noştri. Deoarece, El este lumina cea mai presus decât toată lumina, odihna cea mai presus decât toată odihna, bucuria cea mai presus decât toată bucuria, viaţa şi mântuirea care dăinuieşte în vecii vecilor.
După rugăciunea domnească Tatăl Nostru, numeroși credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul mixt al Catedralei Mitropolitane condus de Dna Dirijor Angela Angheni.
Cu binecuvântarea Ierarhului, cuvântul de învățătură al Sfintei Evanghelii, a fost rostit de către Prot. mitr. dr. Vadim Cheibaș, totodată, Preacucernicia Sa a adus la cunoștință enoriașilor prezenți că de mâine, 28 noiembrie, Creștinii Ortodocși vor păși în postul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/



















Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a oficiat Sfânta Liturghie...
„Stea luminoasă te arăți pe cerul cel de taină, Ierarhe Dionisie, și ne ești călăuză nerătăcită, prin care calea de...
Sâmbătă, 16 septembrie 2023, după oficierea la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din capitală, a Sfintei Liturghii și a slujbei de...
La data de 16 septembrie 2023, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, a oficiat în catedrala mitropolitană...
După oficierea Sfintei Liturghii de la catedrala episcopală din or. Comrat prilejuită de jubileul de 25 ani de arhierie ai...
La data de 12 septembrie 2023, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir condus Liturghia praznicală prilejuită de...
La data de 11 septembrie 2023, în ziua pomenirii Tăierii Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, înconjurat de...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău