Unde sunt osemintele Sf. Valeriu Gafencu? Interviu cu Toma Tătaru

CERCETĂRI ARHEOLOGICE LA TG OCNA PENTRU DESCOPERIREA OSEMINTELOR MARTIRILOR DIN ÎNCHISORILE COMUNISTE

Doamne, ajută! Pentru început, te rog să te prezinți cititorilor noștri.

Mă numesc Toma Tătaru, sunt membru al Ligii Studenților din Iași. Anul acesta am terminat Facultatea de Istorie cu o teză de licență legată de rezistența armată anticomunistă din Munții Bacăului, grupul condus de Petru Baciu, care a făcut aproximativ 17 ani de închisoare și Gheorghe Ungurașu. Momentan m-am înscris la Masterul de Instituții și Ideologii ale puterii în Europa și sunt membru al Ligii Studenților din Iași.

 Am înțeles că ai participat la ultimele deshumări la Tg. Ocna, împreună cu cei de la Institutul de Combatere a crimelor comunismului.

Noi, ca organizație, Liga Studenților, participăm încă din anul 2020 la săpăturile arheologice care se fac la Tg. Ocna pentru descoperirea nu numai a lui Valeriu Gafencu, ci și a altor deținuți politici morți în închisoarea-spital de acolo.

Știi cumva câți au fost înmormântați în acel cimitir, dintre foștii deținuți? 

Dintre deținuți, o veche listă menționa faptul că ar fi undeva la 839 de deținuți care au trecut prin închisoare, iar circa 74 dintre ei ar fi decedat acolo. Cel puțin în momentul de față, lista nu a fost actualizată pentru că a fost o rupere de colaborare între diferiți cercetători, dintre cei care se ocupau de partea de documentare și cei care se ocupau de partea de cercetare în teren a istoriei penitenciarului Tg. Ocna. Până în 2019, cercetările s-au făcut sub egida Institutului de Investigare a crimelor comunismului și memoria exilului românesc. Odată cu schimbarea conducerii Institutului au fost unele probleme interne. Acum Institutul se află sub egida Fundației Doina Cornea de la Cluj. Deci, din acest moment, săpăturile se fac din sponsorizări private. Nu se mai fac din banii Statului și, prin urmare, ne-am hotărât și noi, ca organizație, dacă nu putem să ajutăm printr-un sprijin financiar, măcar prin ajutorul fizic să contribuim la descoperirea unei istorii din ce în ce mai lăsată la o parte.

Și acum s-au încheiat săpăturile și cercetările la Tg. Ocna? Am înțeles dintr-un comunicat al dlui. Arheolog Gheorghe Petrov că ar fi ultimele săpături care se vor efectua acolo. Probabil, a explorat tot perimetrul, nu știu sigur, dar mă gândeam să nu fie cumva din cauza lipsei fondurilor.

Da, este și o lipsă a fondurilor pentru că situația este așa cum este și la acestea se adaugă și dezinteresul general al oamenilor față de tot ceea ce înseamnă trecutul regimului comunist. De asemenea, cercetările vor continua totuși în limita posibilităților financiare.

 LIPSA FONDURILOR PENTRU CONTINUAREA CERCETĂRILOR

Putem să facem și noi o campanie de strângere de fonduri.

Ar fi binevenită!

 Dar să explicăm cititorilor de ce este nevoie de aceste fonduri, adică ce presupun următoarele cercetări? 

Aceste fonduri presupun: cazarea echipei de arheologi, cheltuieli privind masa, eventual plătirea a 2 sau 3 muncitori din partea locului, astfel încât să îi ajute la săparea propriu-zisă a pământului ca să fie mai ușor și pentru ei. Cu cât sunt mai mulți muncitori, cu atât se descoperă într-un timp mai scurt. Mai este și plata celor ce lucrează, a arheologilor, deși din punctul ăsta de vedere, nu au vreun câștig financiar, ei doar încearcă să-și susțină cazarea și masa.

Povestește-ne puțin cum au derulat la ultimele săpături de la Tg Ocna. 

Ultimele săpături au decurs în perioada 16-20 mai. Au participat membrii echipei de arheologi conduse de dl. Gheorghe Petrov, alături de voluntarii Ligii Studenților din Iași. Scopul a fost, cum am spus, cercetarea unei vechi porțiuni din vechiul drum de acces către închisoare, deoarece conform unor mărturii alor unor foști deținuți politici, este posibilitatea ca acolo să fi fost înmormântat Valeriu Gafencu.

Se știe ale cui sunt mărturiile?

Era acea carte Trecea un sfânt pe stradă, în care doi ofițeri de Securitate mărturisesc faptul că a fost îngropat iarna, la adâncime relativ mică, sub vechiul drum de acces al închisorii pentru ca trecând camioanele peste el să se taseze oasele și astfel să se piardă urma osemintelor lui. Pe lângă acest roman, din câte am înțeles, arheologii au avut și mărturii orale de la foști deținuți care au trecut prin Tg Ocna. Săpăturile în acea porțiune care se presupune că ar fi fost vechiul drum de acces, au început încă din 2018 sau 2019. S-a descoperit vechiul drum, au fost cercetări arheologice, de exemplu, în toamna trecută, dar descoperirile au fost destul de sărace, în sensul că am descoperit o casă dacică, dar nu am dat de deținuți politici.

Iar în ce privește cazul acesta, de la Tg. Ocna, el a fost foarte mediatizat în spațiul public, mai ales după ce istoricul Marius Oprea a dat publicului informația cum că există posibilitatea ca trupul lui Valeriu Gafencu să se fi descoperit. În primul rând pentru ipoteza trebuie verificată, prin testele ADN care se fac după descoperirea osemintelor. Deci, acesta este parcursul legal: în urma descoperirilor, o parte din oseminte ajung la Institutul de Medicină Legală, care prelevează probe ADN, iar în baza probelor ADN, luate de la urmașii identificați sau rudele identificate ale celor care au murit în închisoarea de la Tg. Ocna, se poate aproxima o apropiere genetică, de rudenie, între cele două persoane, cea vie și cea decedată și astfel se poate identifica persoana respectivă.

ANUL ACESTA AM DESCOPERIT O GROAPĂ COMUNĂ CU TREI DEȚINUȚI ÎN EA

În cazul de anul acesta, au existat săpături inclusiv în zona cimitirului actual fiindcă în perioada anilor ’90, cimitirul s-a extins foarte mult în partea în care fuseseră înmormântați deținuții politici, îngropați, de fapt, pentru că ei nu au fost înmormântați creștinește. Au fost aruncați, pur și simplu.

Anul acesta am descoperit o groapă comună cu trei deținuți în ea și deasupra lor au fost făcute îngropări contemporane ale localnicilor. Astfel, s-a pierdut posibilitatea cercetării zonei respective. S-ar fi găsit cu siguranță, mult mai mulți decât s-au găsit până acum și ceea ce este interesant, este faptul că într-adevăr, anul acesta, când am săpat în zona vechiului drum de acces către închisoare, s-a descoperit o spărtură a drumului și fix dedesubtul acesteia, groapa în care a fost înmormântat un om. Nu putem presupune acum dacă a fost deținut politic sau nu, pentru că înmormântarea era creștinească și în sicriu de lemn.

De unde se știe că era creștinească?

Era orientarea Est-Vest. Iar în cazul deținuților de la Tg. Ocna, înmormântările se făceau fără vreun fel de sicriu și de obicei erau înmormântați cu hainele cu care fuseseră ei arestați. În cazul acesta și chiar și-n perioada anilor ’70, ’80 când penitenciarul a funcționat ca spital pentru oamenii bolnavi psihic, ei erau înmormântați în sicriu de PFL, de placă aglomerată. Or, acesta era înmormântat cu sicriu. Este și legenda aceasta, relatată de Ioan Ianolide, cum că Valeriu Gafencu, înainte să moară, a spus să i se pună cruciulița în partea dreaptă a maxilarului. Este vorba de cruciulița de argint pe care o avea de la logodnica lui, astfel încât în cazul unor cercetări viitoare, el să fie identificat. Ori, nu am găsit o astfel de cruciuliță în craniul presupusului Valeriu Gafencu.

„ÎȚI TORNI COLEGII DE CELULĂ, ÎȚI DAU STREPTOMICINĂ, DACĂ NU, MORI!”

…În penitenciarul de la Tg. Ocna se aflau deținuții bolnavi de TBC. Prin implicarea foarte activă a medicului închisorii, dna. Margareta Danielescu, au avut și un regim alimentar cumva mai bun, care a fost, practic, elementul principal care i-a ajutat să supraviețuiască sau să mai reziste câtva timp. Pentru că au fost două încercări de reeducare, inclusiv la Tg. Ocna, iar reeducarea a constat în izolarea deținuților. Cel puțin doi deținuți au fost bătuți de reeducații care au venit de la Pitești. Iar în a doua încercare de reeducare, pur și simplu li se lua streptomicina deținuților care venea în pachetele familiei și ofițerul politic al închisorii, locotenentul Augustin, le spunea în felul următor: „Îți torni colegii de celulă, îți dau streptomicină, dacă nu, mori!”. 

Sunt consemnate aceste mărturii în memorialistică?

Sunt consemnate inclusiv în cartea lui Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subteran, dar în special în cartea lui Ioan Ianolide, care este cea mai importantă carte de memorialistică privitoare la închisoarea din Tg. Ocna, în care este amintit cazul acelui elev, Eduard Masichievici, care a primit streptomicina care îi putea salva viața din partea familiei, dar a fost chemat la ofițerul politic al închisorii Augustin: „Uite, ai streptomicina aici. Ți-o dau dacă accepți să devii informator și să-mi spui tot ce se petrece în celulă”. Iar el in momentul acela a spus: „Prefer să mor pentru Hristos, decât să-mi trădez colegii de celulă!”. Atunci locotenentul Augustin i-a zis: „Du-te și mori ca un prost pentru Hristosul tău, pentru Dumnezeu tău”. Și a murit. Este posibil ca osemintele lui, după spusele unor medici legiști care au participat în 2020 la săpăturile arheologice, să se fi găsit. 

Ce impresionant! A murit ca un martir, nu ca un prost!

Și ca să vedeți cum lucrează istoria, ofițerul Augustin Șleam este înmormântat în același cimitir cu deținuții politici. O mărturie pe care fostul preot al parohiei a dat-o istoricului Marius Oprea și echipei de arheologi, este aceea că el s-ar fi căit spre sfârșitul vieții pentru tot ce a greșit și că și-a luat ca pedeapsă pentru veșnicie să-și doarmă somnul de veci, alături de deținuții pe care chiar el i-a torturat.

 I-a nedreptățit. Poate că tot prin rugăciunile martirilor de acolo s-a îndreptat și el. Și e cunoscut faptul că sfinții închisorilor și mai ales Valeriu Gafencu, părintele Gherasim Iscu, care a murit tot acolo în Tg. Ocna, se rugau pentru prigonitorii lor. 

Da, avem cazul părintelui Gherasim Iscu care venise la Tg. Ocna de la Canal, împreună cu un deținut care îl bătuse pe el, acolo și care era un reeducat. Și au ajuns în aceeași celulă. Este foarte posibil să fi fost în camera 4-spital din Tg. Ocna. Informațiile date de Ioan Ianolide spun că ei ar fi murit în ajunul Crăciunului. Actele de deces menționează că ar fi murit în seara zilei de 26 decembrie, deci, în a doua zi de Crăciun. Practic, l-a recunoscut pe cel care îl bătuse și după ce a fost ajutat să se coboare din pat, a spus: „Uite, eu te iert din toată inima mea și Hristos care e mai bun decât noi, te va ierta și El”. Și atunci celălalt a fost foarte surprins că victima lui îl iertase, deși îl bătuse extrem de grav și-l adusese într-o stare de sănătate extrem de precară. Atunci s-a mărturisit la părintele Gherasim Iscu și-n aceeași noapte au murit amândoi.

AM SIMȚIT FAPTUL CĂ VALERIU GAFENCU ESTE ÎNTR-ADEVĂR UN SFÂNT FOARTE MARE

Da, cutremurător! Ce ai simțit la dezgroparea de la Tg. Ocna? Crezi că ar fi osemintele lui Valeriu Gafencu sau nu?

Am simțit faptul că Valeriu Gafencu este într-adevăr un sfânt foarte mare și prin urmare încercările de a-l descoperi trebuie să fie însoțite cumva și de o rugăciune aparte pentru că nu e ca în cazul altor descoperiri istorice unde nu se ține cont de partea aceasta moral-religioasă, duhovnicească. Eu, personal, nu am simțit nimic special. Probabil, aș fi simțit un suflu ceva, un sentiment aparte ar fi fost.

Povesteai ceva despre visul care l-a avut unul dintre voi, pe parcursul săpăturilor… Oricum sunt mai multe mărturii că Sf. Valeriu s-ar fi arătat și altora cu mesajul că să se continue cercetările pentru că va fi găsit acolo.

Da, în visul respectiv el s-a arătat unei cunoștințe chiar în timpul săpăturilor și a spus că în momentul în care va dori el, ca sfânt, va fi descoperit. Practic, am avut o cunoștință căreia în timpul sărbătorilor i s-a arătat în vis Valeriu Gafencu și i-a spus doar atât: „În momentul în care voi dori eu fiu descoperit, atunci voi fi descoperit”. Cumva a dat de înțeles că peste încercările omenești de cercetare care sunt foarte benefice din punctul ăsta de vedere, există o anumită voință de Sus care hotărăște. Dar rămâne speranța. Nu trebuie să deznădăjduim, ci trebuie să facem toate eforturile omenești posibile, astfel încât istoria represiunii comuniste să fie scrisă, să nu devină un subiect tabu, să ajungă cumva la marginea societății.

 Sigur, trebuie să ne recuperăm istoria.

Exact, pentru că, pot spune că a fost o generație model și pentru cei de atunci și pentru cei de acum. Eu consider că trebuie să luăm ce a fost bun la ei. Partea aceasta duhovnicească este foarte importantă, mai ales că au ajuns la un grad de sfințenie extrem de binecunoscut de mulți dintre români. Exista acest obicei al rugăciunii continue în închisorile comuniste. Deci, se începea dintr-o celulă, se ruga fiecare câte o oră sau două, spuneau rugăciunea inimii.

 Sau ce știau pe de rost. 

La un moment dat, învățaseră Psaltirea pe de rost sau părți din Evanghelie. După ce se termina într-o celulă, se trecea la alta, era o rugăciune continuă.

 Și transmiteau prin morse.

Transmiteau prin morse, uneori se spovedeau prin morse, prin bătăi în perete și tocmai lucrul acesta, această trăire spirituală i-a ajutat pe mulți să supraviețuiască în închisoare, alături de poezia din perioada detenției lor. Și aici sunt poeți cunoscuți cum ar fi Radu Gyr, Demostene Andronescu, Petru Baciu, mulți alții.

 Ciurunga…

Andrei Ciurunga, da, care nici nu era român, era etnic german din Basarabia. Poezia i-a ajutat foarte mult să supraviețuiască. Chiar vorbeam cu unii deținuți politici și ne-au spus lucrul acesta: „Nu am fi rezistat dacă nu am fi avut un sprijin moral în rugăciune, în Dumnezeu și în poezia care dădea altă forță și speranță”.

NU POT SĂ SPUI CĂ IUBEȘTI SAU RESPECȚI UN SFÂNT DACĂ NU ÎNCERCI PE CÂT POSIBIL SĂ IEI O PĂRTICICĂ DIN TRĂIREA LUI SUFLETEASCĂ

Când crezi că vor fi descoperite moaștele acestor sfinți ai închisorilor?

Cred că se întâmpla pe măsura nevoii noastre de a crește în rugăciune către acești sfinți și a evlaviei față de ei prin popularizarea lor în cărți. Mulți spun: „Vai, țin la Sfinții închisorilor, am citit o broșurică, am citit articole pe internet”. Bun și ce faci mai departe? Următorul pas este să iei exemplul lor și să-l faci cât mai real în viața de zi cu zi, pe cât posibil. 

Aceasta cred că doresc și sfinții.

Nu pot să spui că iubești sau respecți un sfânt dacă nu încerci pe cât posibil să iei o părticică din trăirea lui sufletească și să o actualizezi în viața ta și vei vedea cum și ceilalți încep să se schimbe în jurul tău. Cred că aceasta a vrut să spună, de fapt și Radu Gyr în poezia lui, Ne vom întoarce într-o zi: „ușori, ținându-ne de mâini, toți cei de ieri în cei de-acum”.

Ce ai transmite tinerilor? Ce crezi că i-ar trezi spre cunoașterea trecutului și respectarea înaintașilor lor?

Eu pot să vă spun două lucruri care mi s-au întâmplat: la un moment dat eram în perioada de sesiune, în timpul școlii on-line și a fost o inițiativă locală ca să facem o pomenire cu ocazia împlinirii unor ani de la moartea unui preot care a fost deținut politic și care era din zona Bacăului. Am spus inițial: „Măi, nu pot, pentru că la ora 16 am examen”. Și mă anunțaseră în aceeași zi că se făcea acest parastas. Și am spus: „Nu pot să vin”. Respectiva persoană care a avut inițiativa a spus: „Uite, dacă o să vii, o să vezi că sfinții or să te ajute!”. Și am mers până la urmă la parastas, am ajuns acasă la 4 fără 5 minute. N-am învățat absolut nimic pentru examenul respectiv și am luat 9. Am luat o notă mare.  

Și a doua?

A doua, la fel. Am avut un examen în aceeași sesiune pentru care, la fel, nu învățasem absolut nimic, eu fiind în Tg. Ocna. Stau la cel mult 500 m. de troița din Tg. Ocna și am mers acolo și am aprins o lumânare și am spus: „Sfinților, ajutați-mă!”. Și am trecut cu bine și examenul acela. Inclusiv în familia mea am deținuți politici, până acum 15 la număr, care au adunat trei condamnări la moarte, comutate ulterior la muncă silnică pe viață și totalul condamnărilor a depășit cam 300-330 de ani. Iar anii executați au fost undeva la 89.

BISERICĂ ÎNCHINATĂ MARTIRILOR DIN TEMNIȚELE COMUNISTE LA TG. OCNA

În Tg. Ocna s-a ridicat și un paraclis în cinstea martirilor din temnițele comuniste, a Sfinților din Închisori, putem spune deja, pentru că știm foarte bine că este pregătită comisia de canonizare și nădăjduim ca în curând să-i vedem canonizați pe mulți dintre ei.

Da. În Tg. Ocna există Școala națională de pregătire a agenților de penitenciare care, practic, pregătește agenții din cadrul poliției penitenciare pentru contactul cu deținuții și în cadrul acestei unități militare – de fapt, sunt două unități: centrul de reeducare a minorilor și Școala națională care sunt în aceeași curte – și în mijloc este biserica, construită recent. Ea poartă hramul Sf. 40 de Mucenici din Sevastia. Un al doilea hram este cel al Sfinților Martiri Brâncoveni și un al treilea hram, cumva așa simbolic, având legătură și cu faptul că este sub administrarea penitenciarelor, este cel al Mărturisitorilor din închisorile comuniste. Ea a fost sfințită în anul acesta, în data de 14 mai.

O zi simbolică, de altfel, și nu întâmplătoare. 

Este o zi simbolică, deoarece în noaptea de 14-15 mai 1948 au avut loc cele mai mari arestări din istoria României.

 Și nu mai este alt paraclis pentru că am înțeles că ar fi două?

Da. S-a mai construit un paraclis în interiorul clădirii care adăpostește Școala națională de pregătire a agenților de penitenciare. Aceea are hramul Sf. Ap. Petru și Pavel care sunt ocrotitorii sistemului penitenciarelor din România. Cea mai importantă, după părerea mea, mi se pare biserica, care are și ca hram Sf. Martiri și Mărturisitori din închisorile comuniste, la sfințirea căreia au participat extrem de mulți oameni, dovadă a faptului că există un cult al lor în rândul poporului român și aceasta este prima etapă către procesul de canonizare. Canonizezi un sfânt sau o serie de sfinți în momentul în care deja viața lor este foarte cunoscută de popor și nu neapărat cunoscută, cât asumată la nivel de viață de zi cu zi.

DE CE NU MAI EXISTĂ SPIRITUL ACESTA DE JERTFĂ?

Ce te-a impresionat cel mai mult în pilda și în viețuirea lui Valeriu Gafencu?

M-a impresionat foarte mult detașarea de lumea reală, în sensul că a avut o trăire spirituală greu de pus în aplicare de noi cei din zilele noastre. De ce? Pentru că la un moment dat, povestește unul dintre deținuții politici, care a trecut prin închisoarea de la Tg. Ocna că unul dintre cei care era împreună în aceeași cameră cu Valeriu Gafencu a primit o pernă de casă. Și i-a dat-o lui Valeriu, iar acesta a dat-o la altul și la altul și altul, până a ajuns înapoi la el.

 Ca la Pateric…

În primul rând, dăruirea de sine și jertfa pentru ceilalți. Un alt exemplu este cel al lui Gheorghe Calciu-Dumitreasa care și-a tăiat venele pentru a încerca să-l salveze pe Constantin Oprișan în Casimca Jilavei.

Și-a tăiat venele ca să separe limfa de sânge.

Să-ți dai viața pentru aproapele tău este nivelul aproape maxim de trăire duhovnicească la care noi ajungem din ce în ce mai puțin.

 Și de demnitate umană, la urma urmei. Observ și în societatea de azi, credincios sau ateu, totuși și ateul îl respectă pe omul jertfitor, pe erou.

Impune un anumit respect. 

Se mai cultivă jertfa în rândul tinerilor, astăzi?

Din ce în ce mai puțin. 

Dar măcar mai are vreun impact, mai impresionează?

E posibil să impresioneze, dar pe o perioadă foarte scurtă de timp. De ce nu mai există spiritul acesta de jertfă? Pentru că se pune întrebarea astăzi: „Pentru ce să mai lupți?”. Trebuie să dai tinerilor un imbold.

ÎN ACELAȘI TIMP TÂNĂRUL TREBUIE SĂ AIBĂ ȘI O IMPLICARE ÎN PROBLEMELE CETĂȚII

Sunt cumva descurajați…

Da. Am ajuns în acel punct în care mergem la serviciu sau la Facultate, venim obosiți, mai facem niște treburi prin casă și cam atât. La asta se rezumă existența noastră. Ori, dincolo de viața de zi cu zi, trebuie să avem și o viață culturală și spirituală puțin mai puternică, adică să nu ne lăsăm duși numai de cotidian, pentru că dacă citim scrierile unor mari filosofi cum au fost de exemplu, Nae Ionescu sau Constantin Noica, aflăm acolo elemente ale culturii române despre care probabil că nu aflam, pe care le putem aplica chiar noi, în viața de zi cu zi. Mie mi se pare ceva foarte important în trăirea aceasta a celor ce au fost în închisorile comuniste și anume că dincolo de partea aceasta spirituală este și un aspect practic, adică să te jertfești în primul rând pentru mântuirea sufletului tău și în al doilea rând o faci și pentru semeni. În momentul în care îți ajuți semenii să treacă peste o perioadă grea este ceva care mie mi se pare nu e dus la extrem, ci care ar trebui să facă parte din viața noastră zilnică.

 Da, în plan cotidian concret, acești martiri și sfinți ai noștri n-au dobândit practic nimic. Ceea ce au dobândit este o investiție în ceruri și în sufletele noastre.

Cum a fost cazul lui Petre Țuțea – Socrate al României interbelice. Din cauza închisorii și a regimului comunist, el nu a putut să-și scrie toate ideile filosofice care au fost foarte bine puse la punct, dar s-a ales cu ceva mai important și anume, cu o trăire spirituală.

 Pe de altă parte, eu cred că dacă suntem mai buni cu celălalt și dacă renunțăm puțin la noi înșine și facem un mic bine aproapelui, în mod concret putem avea realizări mai mari, pornind de la aceste mici fapte de jertfă pentru fratele tău, pentru societate, pentru țara ta, la urma urmei.

Da. Schimbarea vine de jos, vine de la noi. Nu putem să schimbăm în bine o țară, dacă nu se schimbă în primul rând, societatea care este formată din oameni, din toți oamenii care locuiesc în această țară.

În acest fel atragi și harul și mila lui Dumnezeu.

Da. În momentul în care faci o faptă bună nu trebuie s-o faci așa din dorința de a fi bine văzut de ceilalți.

 Sau din dorința de a avea o realizare concretă, pentru că nu ne rugăm cu interes. Cred că e foarte greu de perceput pentru unii tineri, dar numai prin harul lui Dumnezeu putem să înțelegem lucrurile acestea și cunosc foarte mulți tineri orientați spre viața duhovnicească. Da. Foarte mulți tineri sunt orientați spre cele duhovnicești. Problema este că trebuie aplicate aceste idei duhovnicești în viața de zi cu zi, iar în același timp tânărul trebuie să aibă și o implicare în problemele cetății. Sunt mulți tineri duhovnicești, care merg la biserică, au cel puțin din punct de vedere teoretic o anumită bază. Problema intervine atunci când vine vorba despre aplicarea acestor concepte de trăire creștină în viața publică. Și aceasta nu se rezumă numai la mersul la biserică, întâlniri publice, conferințe ș.a.m.d. Sunt multe neajunsuri ale societății de astăzi, dar nu există o motivare a schimbării tinerilor, a încercării de implicare a lor în societate, chiar și în chestiunile care privesc societatea la nivel macro. Adică, nu am văzut foarte mulți tineri care să ia atitudine, de exemplu, față de toată această politică din ultimii 32 de ani. Eu văd că se oprește trăirea spirituală a tinerilor la biserică și nu se extinde și în instituțiile publice unde muncim, astfel încât să aducem un plus la locul de muncă.

 Trebuie să fim niște creștini activi.

Preferăm să tăcem și să spunem: „să nu-l deranjez pe celălalt”. Dar în momentul în care vezi o minciună care este foarte mare și spui: „Vai! Nu spun nimic să nu deranjez pe celălalt”, atunci, practic, poți să spui că nu ești creștin în adevăratul sens al cuvântului pentru că cine este tatăl minciunii?

 Și cum îți pui viața pentru fratele tău dacă nu-l ajuți în mod concret? Nu?

Da.

 Asta înseamnă să-ți pui viața și pentru neam, că acesta era și idealul acestor mărturisitori.

Deci, idealul, să spunem așa, era în originea aceasta: Dumnezeu și neam! Ei simțeau cumva dorința asta de trăire creștină la nivelul întregii societăți, astfel încât toată societatea să funcționeze după perceptele creștine și în primul rând morale, pentru că vedem, totuși, că morala creștină aduce pace și bunăstare în societate, deci este și o chestiune practică.

 Mulțumim și Domnul să ajute să fim mai uniți! 

Amin! Și eu vă mulțumesc!

(Interviu realizat de m. Fotini)

Notă: AFDPR[1] face un apel către acei urmași ai victimelor decedate în penitenciarul din Târgu Ocna, care nu au fost încă identificați și contactați, să intre în legătură directă cu responsabilul cercetărilor, d-nul Gheorghe Petrov (tel. 0744516108), în vederea îndeplinirii formalităților necesare pentru raportarea acestora către autoritățile care au în sarcină stabilirea identității osemintelor recuperate.

[1] Asociația Foștilor Deținuți Politici din România

(Material publicat în Revista Atitudini Nr. 77)