O nouă ediție a broșurii „ÎNDREPTAR pentru Spovedanie alcătuit de Arhimandritul Sofian Boghiu”
10:14, marți, 21 februarie, 2023 |

Sectorul Sinodal „Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale” din cadrul Mitropoliei Moldovei anunță despre o nouă ediție a broșurii: ÎNDREPTAR pentru Spovedanie alcătuit de Arhimandritul Sofian Boghiu.
Președintele Sectorului Sinodal „Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale”, Prot. Marin Cij ne-a comunicat că această broșură a fost editată pentru prima dată anul acesta, în luna martie, într-un tiraj de 1000 de exemplare, iar acum, în ajunul Postului Mare au fost tipărite încă 5000 de exemplare.
Îndreptarul de Spovedanie conține învățături folositoare pentru pregătirea către Taina Mărturisirii – considerată una dintre primele trepte ale procesului de creştere duhovnicească. Mărturisirea a fost instituită de Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos după Învierea Sa din morţi: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 22-23).
Învățăturile cuprinse în această broșură au fost preluate din volumul: Arhimandrit Sofian Boghiu, „Buchet de cuvântări, predici și meditații”, editat la Editura IBMBOR, București, 2006, p. 268 – 284.
Cartea poate fi procurată de la magazinul de obiecte şi literatură bisericească, str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei, mun. Chişinău, tel: (+373 22) 23-20-73, precum și din magazinul bisericesc „Clopotniţa Moldovei” din scuarul Catedralei mitropolitane (Piaţa Marii Adunări Naţionale 1), tel. de contact: (+373 22) 22-61-94.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.ortodox.md


Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău