Stresul şl munca
10:00, vineri, 7 iulie, 2017 | Cuvinte-cheie: Bucuresti, bunuri materiale, familie, munca, paisie aghioritul, simplitate, stres, suflet

Părinte, mulţi sunt nervoşi când se întorc acasă de la muncă.
Eu recomand ca, după terminarea muncii, să intre în vreo biserică, să aprindă o lumânare şi să stea înăuntru zece-cincisprezece minute sau să stea în vreun parc şi să citească un capitol din Evanghelie, pentru a se linişti puţin şi după aceea să meargă la casele lor liniştiţi şi zâmbitori, iar nu puşi pe ceartă. Să nu aducă acasă problemele pe care le întâmpină la servici, ci să Ie lase în afara uşii casei lor.
Părinte, unii dintre ei sunt oarecum îndreptăţiţi, pentru că răspunderea pe care o au la servici îi umple de stres.
Se umplu de stres pentru că nu-L pun şi pe Dumnezeu în treburile lor. Leneşul care spune: „Ei, va avea grijă Dumnezeu…’, este mai bun decât aceştia. Eu prefer ca cineva să fie un simplu muncitor, să-şi facă munca sa corect şi cu mărime de suflet, dar să-şi simplifice viaţa şi să se limiteze la cele absolut necesare pentru a-şi avea mintea liniştită, decât să fie patron şi să fie mereu „ah’ şi „vai’, pentru că unul ca acesta mai tot timpul este dator. Apoi este ispitit de mândrie şi spune: „Voi lua atâţia bani împrumut, le voi prezenta proiectele mele şi astfel mă voi ararnja mai bine’. Dar în cele din urmă nu-i reuşesc planurile şi dă faliment, după care urmează sechestrul, licitaţia etc.
Iar multora dintre aceştia nu le lucrează mintea şi de aceea se ostenesc în zadar, iar profit nu scot. Şi neputând face faţă la cheltuieli, îi cuprinde stresul. Cineva vrea să înveţe, de pildă, o meserie, dar nu ia aminte, ani de zile bate drumurile fără să facă vreo pricopseală, iar aceasta se întâmplă pentru că nu-şi pune mintea la lucru. De aceea trebuie să vadă ce anume mai trebuie să adauge ia munca sa. Iată, atunci când lucram în lume ca tâmplar, am văzut că pentru mobila pe care o făceam îmi trebuia şi un strung. Oare trebuia să fi mers Ia altcineva ca să-mi facă ceea ce aveam nevoie? Nu, ci mi-am cumpărat un strung şi am învăţat să lucrez la el. Apoi am văzut că era nevoie să fac şi scări în spirală. Am stat şi mi-am amintit şi de geometrie şi de aritmetică, şi am învăţat să le fac.
Dacă nu vei pune mintea să lucreze, te vei chinui. Adică vreau să accentuez faptul că mintea trebuie pusă neapărat să lucreze, pentru că în munca pe care o face cineva, apar o mulţime de situaţii. Numai astfel poate ajunge cineva un meşter bun, după care va şti singur ce să facă şi va progresa. în aceasta constă secretul reuşitei: ca mintea să găsească soluţii în toate împrejurările. Altfel, mintea omului va rămâne nedezvoltată si astfel va pierde timpul.

Consiliul General al Municipiului București a hotărât miercuri ca pe stema Capitalei să fie pusă icoana Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor....
Oamenii de astăzi nu cunosc această bucurie a călugăriei. Ei cred că nu trebuie să trăieşti în lipsă, ca...
Copilul la o vârstă fragedă percepe totul prin simţămintele sale. Pe măsură ce creşte, e nevoie să se dezvolte întru...
“Frați creștini, Ne întâlnim astăzi și mâine în pomenirea cea de peste ani a celor două făpturi dumnezeiești, sfântul ierarh Nicolae...
Parastasul cel mai bun dintre toate pe care îl putem face pentru cei morţi este viaţa noastră petrecută cu luare...
Mii de credincioşi din ţară şi diaspora au asistat duminică la un moment istoric pentru România: Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic...
-Părinte, oare vrăjile prind întotdeauna? -Ca să prindă vrăjile, trebuie ca cineva să dea drepturi diavolului. Adică să dea pricină...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău