„În mormânt, Viaţă, Pus ai fost, Hristoase și oştirile-ngereşti S-au spăimântat…” Denia Prohodului Domnului la Mănăstirea Curchi
21:47, vineri, 14 aprilie, 2023 | Cuvinte-cheie: episcop siluan salari, prohodul Domnului

„Îngroparea-Ți laud,
Patimilor mă-nchin;
Și puterea îți măresc, Milostivule,
Prin care de patimi am fost dezlegat.”
(Starea I, strofa 50)
În seara Sfintei şi Marei Vineri din Săptămâna Patimilor, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Sfintei Mânăstiri Curchi, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Slujba Prohodului Domnului, în prezenţa obștii monahale.
În Sfânta şi Marea Vineri Biserica dreptmăritoare trăieşte două evenimente cutremurătoare: răstignirea pe Cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi punerea Sa în mormânt. Punctul central al slujbelor din această zi, şi al tuturor slujbelor din întreaga perioadă premergătoare Sfintelor Paşti, îl reprezintă Utrenia Sâmbetei celei Mari, în cadrul căreia este cântat Prohodul.
Prohodul Domnului reprezintă plângerea pentru Fiul lui Dumnezeu Întrupat, Care de bunăvoie S-a jertfit pentru întregul neam omenesc. Dincolo de sentimentul de tânguire pe care-l trăim la această slujbă, suntem îndemnaţi să privim și către Învierea cea dulce – când Hristos-Biruitorul omoară moartea „călcând-oˮ, iar celor din morminte viaţă dăruindu-le, de vreme ce El Însuşi este „Dătătorul vieţiiˮ.
La sfârșitul doxologiei mari, PS Siluan, Egumenul așezământului monahal, împreună slujitorii mănăstirii, care au purtat Sfântul Epitaf, au făcut înconjurul bisericii. Procesiunea tradițională simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului. La sfârșitul acesteia, toți cei prezenți au trecut pe sub Sfântul Epitaf la intrarea în lăcașul de cult, care ulterior, a fost dus în Sfântul Altar și așezat pe Sfânta Masă.
Sursa: https://manastireacurchi.md/











































Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, de Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, a săvârșit Sfânta și...
În ziua prăznuirii Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor Cerești, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Anatolie, Chiriarhul Eparhiei de...
În Duminica a XXII-a după Pogorârea Sfântului Duh, 9 noiembrie 2025, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni a...
Marți, 4 noiembrie 2025, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a adresat Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei, Vicar...
Luni, 27 octombrie 2025, în ziua prăznuirii Sfintei Cuvioasa Parascheva, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir,...
În Duminică a XIX-a după Cincizecime, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove, a...
Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi, 11/24 septembrie, pe Sfântul Cuvios Siluan Athonitul. Zi în care, Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei și...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău