Părintele Serafim despre primejdia de a transforma Ortodoxia într-un „stil”

Adeseori, Părintele Serafim vorbea despre primejdia de a transforma Ortodoxia într-un „stil”, trecând cu vederea îndatoririle creştineşti cele mai obişnuite. În cadrul unei conferinţe, spunea următoarele:

„Nu cumva ne lăudăm că ţinem posturile şi calendarul Bisericii, că avem «icoane bune» şi «cântare de obşte», că dăm milostenie săracilor şi poate şi zeciuiala datorată Bisericii? Nu cumva ne desfătăm cu înalte învăţături patristice şi discuţii teologice, însă fără a avea în inimile noastre simplitatea lui Hristos şi adevărata milă faţă de cei aflaţi în suferinţă? – Dacă este aşa, atunci avem o «spiritualitate consolatoare» şi nu vom avea parte de roadele duhovniceşti ce vor fi arătate de către cei lipsiţi de toate aceste «consolări», care suferă profund şi se nevoiesc pentru Hristos“.

În 1979, vorbind despre Arhiepiscopul Andrei de la Noul Diveievo (fostul Părintele Adrian), răposat cu un an în urmă, Părintele Serafim spunea:

„Ura creştinismul «de seră» al celor ce sunt ortodocşi «de plăcere», dar nu duc o viaţă de nevoinţă şi de adâncire a creştinismului lor. Noi, convertiţii, putem cădea cu uşurinţă în această ortodoxie «de seră». Putem trăi aproape de o biserică, putem avea slujbe în limba engleză, un preot bun, putem merge des la biserică şi ne putem împărtăşi des, putem fi într-o jurisdicţie «corectă» – şi totuşi să rămânem reci, nesimţitori, aroganţi şi mândri, cum spunea şi Sf. Tihon din Zadonsk”.

Cu acelaşi prilej, Părintele Serafim a vorbit şi despre modul cum putem încerca să fim „duhovniceşti”, neglijând însă elementara dragoste creştină:

“Viaţa noastră duhovnicească nu este ceva livresc sau aplicarea unor formule. Tot ceea ce învăţăm trebuie să devină parte a vieţii noastre şi un lucru firesc. De pildă, putem citi despre isihasm şi despre Rugăciunea lui Iisus şi chiar să începem să o rostim – şi totuşi să rămânem orbi la propriile patimi şi fără vreo reacţie faţă de cineva aflat în nevoie chiar în faţa noastră, fără a vedea că aceasta este o punere la încercare a creştinismului nostru, situată la un nivel mult mai elementar decât rostirea Rugăciunii lui Iisus“.

„Oriunde v-aţi afla în viaţa voastră duhovnicească”, sfătuia Părintele Serafim, „de acolo trebuie să începeţi să luaţi parte la viaţa Bisericii, să vă nevoiţi pentru Dumnezeu, să vă iubiţi unii pe alţii, să vă deschideţi înspre cei din jur, să vă daţi seama de faptul că aveţi răspunderea faţă de ei de a fi măcar amabili şi binevoitori, încercând să faceţi fapte bune. Trebuie să luaţi aminte la necazurile celorlalţi, să le aduceţi mângâiere şi să-i ajutaţi să scape din ele. Toate aceste lucruri ajută la vieţuirea în har în Biserică“.

Din: Ierom. Damaschin, “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”, Editura Sophia, 2005