Să murim pentru a renaşte! Gânduri către Nașterea Domnului…
2:15, marți, 31 decembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: botez, naşterea Domnului, sarbatori, sărbătorile creştine, societate
Gânduri către Nașterea Domnului Mare forfotă începe în ultima decadă a lunii decembrie. Oamenii intră în sărbătorile de iarnă… Toţi sunt în așteptarea vacanţei. Însă prea puţină lume, deși cu toţii pretindem că suntem creștini, așteaptă cu adevărat Nașterea Domnului. Mai mult se discută când serbăm Crăciunul decât cum ar trebui să ne pregătim și să trăim praznicul Întrupării Domnului.
Am impresia că lumea de astăzi de-a dreptul serbează un Crăciun, care nici pe aproape nu-i legat de venirea Mântuitorului în lume. Adesea așteptăm zile de odihnă, bucatealese, oaspeţi, tot felul de daruri și surprize, însă uităm de faptul că ar trebui să veghem și să-L așteptăm pe Hristos, care s-ar naște și în acest an în sufl etele noastre.
Devenim tot mai laici și denaturăm mesajul divin, iar acest lucru îl observăm nu doar la sărbătorile de iarnă, ci mai la toate evenimentele cu caracter religios. Mi s-a întâmplat să fiu pe la multe ceremonii legate de încreștinarea copiilor. După botez e mare găteală, așa-zisa cumătrie. La un moment dat, lumea uită cu ce prilej s-a adunat, nu mai observă preotul, dacă l-a invitat, apoi uită și de noul încreștinat și, pur și simplu, se distrează.
Același lucru se întâmplă la Naștere, prea puţini petrecând în smerită rugăciune și în prea puţine case mai arde candela asemenea stelelor din Betleemul de odinioară. În schimb, „arde” tot ce vrei: focuri de artifi cii, becușoare… În sufl et, însă, adesea, e întuneric… pentru că Hristos nu se naște.
Ar trebui să ne pregătim altfel de Sf. Nicolae, de Nașterea Domnului, de Sf. Vasile, de Bobotează și de orice altă sărbătoare. Să ne „gătim” sufletește, pentru că sărbătoarea bisericească aduce bucurii și împliniri lăuntrice. Tare mult aș vrea ca mai multă lume să „moară” în acest post pentru a renaște duhovnicește, căci un post adevărat ne ajută să omorâm poft ele și să naștem virtuţile.
Pr. Octavian MOȘIN

S-a născut în zona Ancyrei în anul 823 din părinți credincioși, la botez primind numele de Nichitas. La vârsta de...
Marele Vladimir, domnul Kievului şi singurul stăpânitor a toată Rusia, era fiul lui Sviatoslav, nepotul lui Igor şi al Sfintei...
Intrăm în Postul Sfinţilor Apostoli. Cunoaştem că se finisează cu sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, că acest post nu...
Condacul 1 Cel ce chipul Crucii strălucind pe cer mai mult decît soarele l-ai văzut şi biruinţa semnului Domnului bine...
’’În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să Se boteze de către el. Ioan...
Condacul 1 Pe Tine, Împăratul cerului și al pământului, Luminătorul nostru, văzându-Te în Iordan, botezat de robul Tău, cerurile s-au...
Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău